Ambasadorul agreat al Republicii Bulgaria a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Publicat:Thu, 30/05/2019 - 11:36

30 mai 2019, Chișinău – Aprofundarea dialogului politic, economic, social și umanitar bilateral, proiectele investiţionale comune, cooperarea în sfera integrării europene, precum şi colaborarea dintre institutele diplomatice din cele două ţări au fost discutate în cadrul întrevederii secretarului de stat, Tatiana Molcean, cu ambasadorul agreat al Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Evgueni Stefanov Stoytchev, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la MAEIE. 

În cadrul discuţiei, Tatiana Molcean şi Evgueni Stefanov Stoytchev au avut un schimb de opinii privind modalităţile de atragere a investiţiilor şi companiilor bulgare față de oportunitățile investiționale în țara noastră și amplificarea proiectelor comune în diverse sfere de interes. 

Evidenţiind rolul minorităţii bulgare din Republica Moldova în dezvoltarea relaţiilor moldo-bulgare, Tatiana Molcean a apreciat asistența financiară oferită de Guvernul Republicii Bulgaria, inclusiv pentru implementarea unor proiecte sociale în raionul Taraclia.  

Tatiana Molcean a subliniat buna cooperare dintre institutele diplomatice din Bulgaria și Republica Moldova, reliefând în acest sens importanţa Memorandumului bilateral de înțelegere dintre cele două instituții, semnat la 6 octombrie 2018.

La rândul său, ambasadorul Evgueni Stefanov Stoytchev a menţionat că va informa autorităţile de la Sofia despre oportunitatea desfăşurării următoarei runde de consultări politice interministeriale la nivel de secretari de stat/viceminiştri  la Chișinău în a doua jumătate a anului 2019. Potrivit interlocutorilor aceasta ar oferi posibilitatea inventarierii întregului spectru al relaţiilor bilaterale. 

În finalul întrevederii, secretarul de stat, Tatiana Molcean, l-a asigurat pe diplomatul bulgar de întregul sprijin din partea MAEIE pentru buna desfăşurare a mandatului său în Republica Moldova.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda