Consultări politice interministeriale moldo-franceze

Publicat:Thu, 15/10/2020 - 17:20

15 octombrie 2020, Chișinău – Veaceslav Dobîndă, șeful Direcției cooperare bilaterală a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Sylvain Guiaugue, director adjunct al Direcției pentru Europa Continentală a Ministerului Europei și Afacerilor Externe al Republicii Franceze, au condus consultările diplomatice bilaterale moldo-franceze în format de videoconferință.

Delegațiile părților au examinat stadiul actual al relațiilor moldo-franceze pe plan bilateral, regional și multilateral, precum și au convenit unele acțiuni comune, care, în perspectivă, să asigure consolidarea cooperării multidimensionale între Republica Moldova și Republica Franceză.

Agenda consultărilor a inclus aspecte ale cooperării bilaterale în diverse domenii: politic, economic, cultură, educație, subiecte legate de integrarea europeană, securitatea regională, reglementarea conflictului transnistrean, asistența pentru dezvoltare, cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, cadrul juridic bilateral și alte domenii de interes reciproc.

Interlocutorii au apreciat importanța consultărilor pentru promovarea colaborării bilaterale și s-au pronunțat pentru organizarea anuală a acestora.

Notă: Ultima rundă a consultărilor politice moldo-franceze s-a desfășurat în iulie 2018 la Chișinău.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda