Cooperarea Republicii Moldova cu Organizația Națiunilor Unite discutată de premierul interimar Aureliu Ciocoi cu secretarul general adjunct ONU, Miroslav Jenča

Publicat:Sat, 19/06/2021 - 11:50

19 iunie 2021, Antalya – În marja Forumului Diplomatic de la Antalya, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu Miroslav Jenča, adjunctul secretarului general ONU pentru Europa, Asia Centrală și America în cadrul Departamentului pentru afaceri politice și edificare a păcii și operațiuni pentru pace.

În debutul întrevederii, prim-ministrul Aureliu Ciocoi a transmis felicitări secretarului general ONU, Antonio Guterres, pentru realegerea în funcția deținută, asigurând de sprijinul Guvernului Republicii Moldova pentru eforturile care vizează asigurarea păcii, securității, drepturilor omului, acțiunilor climatice și dezvoltării durabile.

Aureliu Ciocoi și Miroslav Jenča au efectuat un schimb de opinii pe marginea subiectelor de actualitate de pe agenda organizației și au trecut în revistă aspecte ale cooperării Republicii Moldova în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Discuția a vizat procesele majore din cadrul organizației, securitatea regională și stadiul actual al procesului de negocieri privind soluționarea conflictului transnistrean.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a apreciat rolul, expertiza și asistența ONU și a agențiilor sale specializate în depășirea efectelor crizei pandemice. Totodată, oficialul moldovean a exprimat susținerea plenară a țării noastre în procesul de reformare a organizației, inclusiv realizarea priorităților de pe agenda ONU în ceea ce privește avansarea acțiunilor la nivel global în domeniul schimbărilor climatice, implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și promovarea respectării drepturilor omului.

La rândul său, oficialul ONU a menționat că țara noastră este un partener de încredere și a reconfirmat suportul Organizației Națiunilor Unite în eforturile de reformare și dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda