Daniela Morari a participat la reuniunea Consiliului miniştrilor afacerilor externe a OCEMN

Publicat:Fri, 28/06/2019 - 11:57

28 iunie 2019, Sofia – Angajamentul ţării noastre privind cooperarea în cadrul Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), precum și viziunea Republicii Moldova privind dezvoltarea regiunii a fost reiterată de către secretarul de stat, Daniela Morari în cadrul reuniunii Consiliului miniştrilor afacerilor externe ai statelor-membre ale OCEMN, organizată sub auspiciile preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Bulgaria.

Discuţiile din cadrul evenimentului s-au axat pe cooperarea economică şi sectorială, precum şi rezultatele obţinute în cadrul activităţii grupurilor de lucru. Referindu-se la importanța conlucrării cu alte organizații internaționale, Daniela Morari a subliniat în mod special activitățile privind dezvoltarea dialogului şi interacţiunii sectoriale dintre OCEMN şi Uniunea Europeană.

De asemenea, au fost vizate mai multe subiecte organizatorice ale activităţii OCEMN, fiind examinate rezultatele activităţii organizaţiei şi secretariatului internațional permanent și susţinută cererea Republicii Macedonia de Nord de  aderare la OCEMN în calitate de membru.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda