Întrevederea miniștrilor de externe ai Republicii Moldova și Slovaciei la Geneva

Publicat:Tue, 25/02/2020 - 18:23

25 februarie 2020, Geneva - Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Slovace Miroslav Lajčák, în marja sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

În cadrul întrevederii cu oficialul slovac a fost abordat stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-slovace, fiind efectuat un schimb de opinii privind implementarea Acordului de Asociere, inclusiv priorităţile cooperării RM-UE în perioada imediat următoare.

Ministrul Aureliu Ciocoi a relatat despre determinarea Guvernului Republicii Moldova de a continua reformele structurale inițiate, în conformitate cu angajamentele asumate. În context, Aureliu Ciocoi a exprimat gratitudine omologului său slovac pentru sprijinul constant al Slovaciei pentru agenda europeană a Republicii Moldova, în special asistenţa acordată în promovarea reformelor.

În cadrul discuțiilor, interlocutorii au făcut, de asemenea, o trecere în revistă a evoluțiilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, șeful diplomației moldovenești mulțumind Slovaciei pentru sprijinul constant acordat eforturilor depuse în acest sens.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda