Întrevederea ministrului de externe Nicu Popescu cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European pentru Acțiune Externă

Publicat:Tue, 16/11/2021 - 10:35

16 noiembrie 2021, Bruxelles – Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a avut o întrevedere în marja reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European pentru Acțiune Externă.

Vicepremierul Nicu Popescu a reafirmat interesul de aprofundare a cooperării moldo-comunitare în sfera politicii externe și de securitate, fapt care va fi materializat prin organizarea, la începutul anului viitor, a primei reuniuni a Dialogului de nivel înalt politic și de securitate cu Uniunea Europeană.

„Această platformă va oferi ambelor părți posibilitate de a discuta situația în regiune, provocările la adresa securității și stabilității regionale, cooperarea în ceea ce privește participarea experților Republicii Moldova în misiunile de gestionare a crizelor sub egida UE. Avem un interes sporit de a consolida reziliența și capacitatea de gestionare a crizelor cu suportul partenerilor europeni.”– a declarat ministrul Nicu Popescu.

De asemenea, șeful diplomației moldovene a expus prioritățile politicii externe și agenda de reforme interne inițiate de echipa guvernamentală.

Totodată, în cadrul întrevederii a fost abordată situația actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, oficialul european reconfirmând deschiderea Uniunii Europene pentru intensificarea dialogului politic și de securitate.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda