La MAE ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut întrevederi cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, ambasadorul Georgiei, Levan Diasamidze și ambasadoarea Suediei, Katarina Fried

Publicat:Thu, 28/03/2024 - 12:08

27 martie 2024, Chișinău – Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, ambasadorul Georgiei Levan Diasamidze și  ambasadoarea Regatului Suediei, Katarina Fried.

În discuția cu ambasadorul Ungariei, oficialul moldovean a apreciat dinamica pozitivă a dialogului moldo-ungar, în special discuțiile productive din cadrul vizitei recente a ministrului Popșoi la Budapesta. În acest context, a fost evidențiată necesitatea valorificării oportunităților de cooperare, în special în domeniul economic și energetic.

La capitolul afaceri europene, ambele părți au salutat semnarea Planului de Acțiuni între ministerele afacerilor externe privind schimbul de cunoștințe în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la UE și s-au angajat să inițieze implementarea acestuia în timpul apropiat. La rândul său, ambasadorul a reiterat susținerea Ungariei pentru parcursul european al Republicii Moldova și a exprimat disponibilitatea țării sale de a contribui la eforturile noastre de aderare la UE.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Georgiei, Levan Diasamidze, a fost examinat stadiul actual și perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale moldo-georgiene.

Oficialii au convenit să promoveze consolidarea dialogului politico-diplomatic, intensificarea cooperării economice, interacțiunea între oamenii de afaceri și conexiunile turistice. Cu această ocazie a fost menționată importanța rutei avia Chișinău-Tbilisi operată de câte 2 ori săptămânal de companii din Republica Moldova și Georgia.

Ministrul Popșoi și ambasadorul Diasamidze au realizat și un schimb de opinii pe marginea situației geopolitice regionale, combaterii dezinformării și propagandei nocive, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În cadrul discuției cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried, ministrul Popșoi a exprimat recunoștința pentru susținerea acordată de Suedia în parcursul european al țării noastre, în implementarea reformelor democratice și de protecția mediului, precum și pentru programele de instruire pentru modernizarea serviciului public.

Dialogul oficialilor a inclus discuții privind consolidarea relațiilor economice între cele două state. Ministrul Popșoi a exprimat interesul de a organiza un forum investițional moldo-suedez la Stockholm, pentru a stimula investițiile între cele două țări. De asemenea, demnitarul moldovean a subliniat importanța cooperării bilaterale în domeniul apărării.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda