La MAEIE a fost discutat Programul măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului

Publicat:Wed, 12/02/2020 - 16:51

12 februarie 2020, Chișinău – Programul măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului Nistru a fost discutat de secretarul de stat al MAEIE, Gheorghe Leucă, cu Anna Capello, șef de diviziune a Direcției Afaceri Politice din cadrul Secretariatului Consiliului Europei.

Interlocutorii au apreciat rezultatele pozitive ale proiectelor realizate în cadrul programului, în particular în sfera educației, precum cursul de pregătire a medicilor în domeniul prevenirii consumului de droguri, desfășurat în noiembrie 2019, la Berlin. Acest domeniu urmează să fie susţinut şi în continuare, prin organizarea instruirilor pentru profesorii de pe ambele maluri ale Nistrului. De asemenea, a fost discutată importanta extinderii dialogului între reprezentanții societății civile de pe ambele maluri. 

Reprezentantul Consiliului Europei a fost informat despre preocupările autorităţilor pentru domeniul respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană şi interesul de a susţine proiecte de consolidare a încrederii cu prioritate în acest domeniu.

În cadrul vizitei oficialului Consiliului Europei în Republica Moldova sunt planificate întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor şi societăţii civile atât la Chişinău cât şi Tiraspol.

 

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda