Mai mulți ambasadori străini agreați și-au prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Publicat:Thu, 03/09/2020 - 18:47

3 septembrie 2020, Chișinău – Secretarul de stat Gheorghe Leucă i-a primit la MAEIE pe ambasadorii agreați ai Africii de Sud, Burkinei Faso, Greciei și Macedoniei de Nord cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

În cadrul întrevederii cu Andre Johannes Groenewald, ambasadorul agreat al Africii de Sud în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, au fost abordate stadiul actual al cooperării bilaterale, incluzând mai multe subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală și multilaterală. Un accent aparte a fost plasat pe identificarea căilor de sporire a schimburilor comercial-economice și a activităților investiționale, precum și interesul de a intensifica cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale.

Ambasadorul agreat al Burkinei Faso în Republica Moldova cu reședința la Ankara, Brahima Sere, s-a referit la prioritățile mandatului său, reieșind din buna cooperare, cât și apartenența ambelor state la spațiul francofoniei, care creează premise favorabile pentru impulsionarea dialogului bilateral și multilateral.

În cadrul întrevederii cu Sofia Grammata, noul ambasador al Greciei în Republica Moldova, cu reședința la București, s-a convenit asupra necesității de a asigura continuitatea dialogului politico-diplomatic la nivel înalt și de a consolida relațiile bilaterale în mai multe domenii sectoriale. Sofia Grammata și-a exprimat angajamentul ferm de a contribui la aprofundarea dialogului bilateral, salutând cooperarea reciproc avantajoasă în cadrul inițiativelor regionale și Organizației Națiunilor Unite.

În dialogul cu Gabriel Atanasov, ambasadorul agreat al Republicii Macedonia de Nord la Chișinău, secretarul de stat Gheorghe Leucă a felicitat partea macedoneană pentru aprobarea în anul curent de către Consiliului European a deschiderii negocierilor de aderare la UE pentru Macedonia de Nord, menționând că acest fapt constituie un semnal de încurajare pentru toate ţările cu aspirații europene, inclusiv Republica Moldova. Interlocutorii au evocat, de asemenea, disponibilitatea comună de a continua colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale și a coordona eforturile în procesul de integrare europeană al ambelor țări, inclusiv prin acordarea sprijinului reciproc în cadrul iniţiativelor şi proiectelor regionale de interes comun.

 

Gheorghe Leucă i-a asigurat pe ambasadorii agreați de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în îndeplinirea mandatelor lor, exprimându-și încrederea că pe parcursul acestora relațiile Republicii Moldova cu Africa de Sud, Burkina Faso, Grecia și Macedonia de Nord se vor dezvolta în continuare în spirit ascendent.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda