A A A

Ministrul de externe Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei în Republica Moldova Valeria Biagiotti

Publicat:Mon, 02/12/2019 - 16:37

2 decembrie 2019, Chișinău Finalizarea procedurilor interne pentru intrarea în vigoare a modificărilor la Acordul privind conversiunea permiselor de conducere dar și necesitatea semnării acordurilor în domeniul protecției sociale, recunoaşterii titlurilor de studii şi promovării şi protejării investiţiilor au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii ministrului afacerilor externe şi integrării europene Aureliu Ciocoi cu ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova Valeria Biagiotti.

Interlocutorii au evidențiat relațiile excelente în diverse domenii, precum şi perspective consolidării dialogului politic şi cooperării sectoriale moldo-italiene. Totodată, a fost abordată chestiunea colaborării în cadrul organizațiilor internaţionale şi regionale, în special, în cadrul Iniţiativei Central Europene, a cărei preşedinţie este deţinută actualmente de Italia. În context, a fost menţionată organizarea Summit-ului Inițiativei Central Europene care se va desfășura la 19 decembrie la Roma.

Şeful diplomației moldovenești a trecut în revistă prioritățile actualului Guvern, menționând determinarea acestuia de a continua implementarea reformelor şi de a lupta cu corupţia. În context, ministrul a ținut să exprime aprecieri pentru susținerea Italiei în procesul de modernizare a țării noastre.

Ambasadorul Valeria Biagiotti a exprimat încrederea că pe viitor cooperarea moldo-italiană se va consolida, reconfirmând angajamentul Italiei de a continua acordarea asistenței Republicii Moldova în diverse domenii.  

 

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda