Ministrul de Externe Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu omologul său rus Serghei Lavrov

Publicat:Thu, 05/12/2019 - 14:32

5 decembrie 2019, Bratislava - Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse Serghei Lavrov, în marja Reuniunii Ministeriale a OSCE.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb larg de opinii pe marginea unui șir de subiecte actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-ruse, confirmând disponibilitatea reciprocă privind continuarea dialogului politic la toate nivelurile, precum și interesul comun în ceea ce privește extinderea cooperării în diverse domenii. În acest context, a fost subliniată importanţa realizării înțelegerilor convenite în cadrul recentei vizite la Moscova a prim-ministrului Republicii Moldova.  

În cadrul discuției, cei doi miniștri s-au pronunțat în favoarea continuării eforturilor în vederea identificării unei soluții politice cuprinzătoare și durabile pentru conflictul transnsitrean cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional.

Ministrul Ciocoi a reiterat invitația adresată omologului său rus privind efectuarea unei vizite în Republica Moldova într-o perioadă convenabilă ambelor părți.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda