Ministrul Nicu Popescu participă la Conferința Ministerială a Francofoniei

Publicat:Wed, 30/10/2019 - 16:26

30 octombrie 2019, Monaco – Angajamentul Republicii Moldova în calitate de promotor al valorilor francofone, implementarea Pactului lingvistic semnat cu OIF dar și crearea unor noi oportunităţi academice şi profesionale pentru tinerii francofoni, au fost subiectele abordate de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, la cea de-a 36-a Conferinţă Ministerială a Francofoniei, care reuneşte cele 88 de state şi guverne membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).
 
În contextul în care în 2020 va fi celebrată aniversarea de 50 de ani a Francofoniei, ministrul Nicu Popescu a subliniat necesitatea lansării unei reflecţii privind noile orientări strategice ale organizaţiei, a rolului şi impactului acesteia asupra noii generaţii de tineri francofoni. „Francofonia este o oportunitate pentru Republica Moldova de a-şi afirma rolul de promotor al valorilor pe care le împărtăşim la nivel european şi universal. Suntem convinşi că printr-o mai bună cooperare, care să răspundă provocărilor şi cerinţelor lumii moderne, vom reuşi să asigurăm o reconciliere a intereselor societăţii noastre cu necesitatea stringentă de a asigura dezvoltarea durabilă a planetei, stabilitatea ţărilor noastre şi prosperitatea cetăţenilor noştri”, a punctat șeful diplomației moldovenești.
 
În discursul său, Nicu Popescu a reiterat angajamentul Republicii Moldova în calitate de promotor al valorilor francofone, inclusiv în contextul implementării Pactului lingvistic semnat cu OIF. Peste 126 000 de elevi din 800 de instituţii de învăţământ general din Republica Moldova (70% din totalitatea instituţiilor şcolare) studiază franceza, iar jumătate din cabinetul de miniştri ai noului Guvern de la Chişinău sunt francofoni. În context, ministrul Popescu a făcut apel la consolidarea acţiunilor şi programelor OIF destinate promovării limbii franceze şi a unei educaţii de calitate, crearea noilor oportunităţi academice şi profesionale pentru tinerii francofoni, inclusiv prin programe de mobilitate între regiunile francofone. 
 
Cea de-a 36-a Conferință Ministerială a Francofoniei se desfășoară în perioada 30-31 octombrie, la Monaco. Tematica reuniunii din acest an – „Reconcilierea umanității și a planetei: perspective în spațiul francofon în ajunul aniversării a 50 de ani ai OIF” - a oferit oportunitatea de a aborda modalităţile de consolidare a rolului OIF în contextul provocărilor politice, economice şi sociale cu care se confruntă spaţiul francofon dar și necesitatea consolidării acţiunilor în vederea protecţiei mediului şi combaterii schimbărilor climatice, asigurării accesului la o educaţie de calitate şi promovării limbii franceze.
 
 
 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda