Participarea Republicii Moldova în cadrul segmentului de nivel înalt al celei de-a 46-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului

Publicat:Mon, 22/02/2021 - 16:26

22 februarie 2021, Chișinău – Prim-ministrul interimar, ministrul de externe, Aureliu Ciocoi, a susținut un discurs în cadrul segmentului de nivel înalt al celei de-a 46-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care are loc în format de videoconferință, în perioada 22 – 24 februarie curent. În alocuțiune, șeful delegației moldovene a vorbit despre impactul pandemiei asupra drepturilor omului, în special cu privire la grupurile vulnerabile care au fost cel mai puternic afectate de pandemie, precum și a adresat comunității internaționale un apel de a condamna încălcările drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Aureliu Ciocoi a punctat că orice măsuri de atenuare a efectelor pandemiei trebuie să aibă la bază respectarea drepturilor omului, fiind accentuată importanța dreptului la sănătate, iar în acest sens există necesitatea consolidării cooperării internaționale în vederea asigurării accesului la vaccin pentru toți.

În cadrul intervenției sale, o atenție aparte a fost acordată situației drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fiind aduse în atenția comunității internaționale abuzurile pretinselor structuri transnistrene care s-au agravat și mai mult sub pretextul pandemiei.

Totodată, oficialul s-a referit la acțiunile Guvernului Republicii Moldova pe dimensiunea drepturilor omului, ca parte a eforturilor de realizare a reformelor democratice în țara noastră. Intervenția video a oficialului moldovean poate fi accesată pe platforma digitală a Secretariatului ONU.

Textul discursului integral (în limba engleză) poate fi găsit la rubrica „Discursuri și mesaje” de pe pagina MAEIE.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda