Potențialul turistic al țării noastre prezentat în cadrul unui eveniment comun moldo-israelian

Publicat:Wed, 22/06/2022 - 18:23

22 iunie 2022, Chișinău – Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a participat, împreună cu ministrul Culturii Sergiu Prodan, la sesiunea online de prezentare a potențialului turistic al țării noastre pentru agențiile de turism din Israel, organizată la inițiativa Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel în cooperare cu Asociația Israeliană a Agențiilor de Turism, Ministerul Culturii și Agenția de Investiții.

„Această frumoasă acțiune pe filiera diplomației economice și culturale am discutat-o încă din luna februarie cu omologul meu israelian Yair Lapid, concretizată astăzi prin organizarea acestui eveniment, inclusiv o zi simbolică pentru dialogul bilateral moldo-israelian, când țările noastre marchează 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.” – a punctat vicepremierul Nicu Popescu.

Șeful diplomației de la Chișinău s-a referit la relațiile dintre cele două țări, caracterizate de o istorie și un patrimoniu cultural comun, menționând interesul autorităților pentru valorificarea potențialului turistic. În context, a fost salutată inițiativa Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel privind crearea unei rute turistice bazată pe moștenirea evreiască și al unui „loc al memoriei” la noi în țară.

Evenimentul a prilejuit participarea unui număr mare a reprezentanților agențiilor de turism din Israel, ocazie folosită de ministrul Nicu Popescu pentru a lansa invitația cetățenilor israelieni de a vizita Moldova pentru a se bucura de ospitalitatea oamenilor din țara noastră.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda