Precizare de presă privind cazul familiei Zubcov

Publicat:Thu, 24/10/2019 - 17:33

24 octombrie 2019 - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin ambasada Republicii Moldova la Paris, acordă o atenție prioritară cazului familiei Zubcov, a căror copii au fost preluați de către autoritățile franceze, și vine cu următoarele precizări.

La data de 30 septembrie 2019, Ambasada Republicii Moldova la Paris a primit o solicitare de asistență din partea familiei Zubcov, în legătură cu preluarea forțată de către autoritățile franceze a celor doi copii minori și plasarea lor într-o instituție specializată. În acest sens, în vederea protejării intereselor cetățenilor Republicii Moldova, Ambasada a întreprins de urgență demersurile de asistență consulară, solicitând autorităților franceze elucidarea tuturor circumstanțelor şi temeiurilor legale.

Astfel, MAEIE informează că, în prezent, este în curs de desfășurare o anchetă a autorităților de la Paris care incriminează familia Zubcov de violență domestică împotriva copiilor.

Menționăm că legislația franceză privind protecția copilului este una explicită și foarte strictă. Aceasta prevede că separarea minorului de familia naturală, fără consimțământul părinților, se face doar în cazul constatării unor abateri grave. De asemenea, precizăm că există limite legale cu privire la implicarea, intervenția dar şi confidențialitatea în anchetele aflate încă în desfășurare.

Subliniem în acest context interesul guvernului Republicii Moldova de a asigura și proteja interesele cetățenilor săi oriunde s-ar afla aceștia, dar și asupra obligativității respectării legilor din țările de reședință.

MAEIE și Ambasada Republicii Moldova de la Paris continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția situației și să întreprindă, în limita legii, acțiunile necesare ce se impun.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda