Precizări pentru presă ale purtătorului de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă în legătură cu avalanșa din Munții Făgăraș, România

Publicat:Sun, 05/02/2023 - 17:10

5 februarie 2023, Chișinău - Comentariul purtătorului de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă în legătură cu avalanșa din Munții Făgăraș, România:

„În legătură cu cele două avalanșe mari care au avut loc în cursul nopţii în Munţii Făgăraş din România, MAEIE prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la București este în legătură cu Inspectoratul județean de poliție Argeș.

Responsabilii de la consulat în comunicare cu autoritățile române au stabilit că victime nu au fost înregistrate. Autoritățile locale recomandă turiștilor să nu părăsească zona cabanelor.

Iar în cazul Cabanei Capra, unde peste 40 turiști și 10 angajați ai pensiunii rămân a fi blocați, nu sunt date cu privire la apartenența acestora la cetățenia țării noastre fiind prioritizată operațiunea de evacuare. Cu toate acestea, starea tuturor este bună, fiind identificate deja soluții pentru evacuarea de la fața locului.

MAEIE reiterează, că în cazul situațiilor excepționale, cetățenii moldoveni să urmărească cu atenție anunțurile autorităților locale iar la necesitate să ia legătura cu cea mai apropiată misiune diplomatică pentru ajutor consular de specialitate.” - a declarat Daniel Vodă.

Comentariul audio poate fi accesat pe canalul de Telegram #MAEIExplică.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda