Proiecte, Burse şi Granturi

Acest compartiment este destinat valorificării oportunităţilor oferite cetățenilor Republicii Moldova şi include apeluri de participare în cadrul proiectelor internaționale, burse și granturi recepționate de la partenerii externi.

Inițiativa Central Europeană a lansat cea de-a II-a ediție a concursurilor de idei și propuneri pentru tineri – „IMAGINE” 

15 noiembrie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează despre lansarea de către Inițiativa Central Europeană a celei de-a doua ediții a concursului dedicat tinerilor, cetățeni activi pentru dezvoltare durabilă – „IMAGINE”.

Competiția urmărește familiarizarea elevilor cu privire la importanța Agendei ONU 2030 și oferă acestora posibilitatea de a-și exprima viziunea referitor la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în plan local.

Termeni și criterii de eligibilitate:

Elevii cu vârstă cuprinsă între 14-19 ani, înmatriculați în instituțiile de învățământ (publice sau private) din Republica Moldova sunt invitați să depună cele mai inovatoare idei despre cum pot contribui la implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în comunitatea lor.

Dosarul de aplicare se va completa în limba engleză.

Toți cei interesați pot să-și depună dosarul de participare în perioada 14-28 februarie 2022.

Premii: trei idei învingătoare vor fi premiate cu suma de 20.000 Euro fiecare, pentru organizarea vizitelor de studiu la sediul ONU din New York sau la agențiile ONU din spațiul european. Alternativ, de comun acord cu Organizația, premiile pot fi folosite pentru a sprijini implementarea ideii de proiect sau pentru alte inițiative care urmăresc criteriile de sustenabilitate din Agenda 2030.

În contextul acestei inițiative, Inițiativa Central Europeană lansează și Apelul de propuneri pentru elaborarea unui logo pentru competiția „IMAGINE” care va fi utilizat de organizatori pentru viitoarele ediții.

La elaborarea logo-ului se va ține cont de mai multe criterii, precum flexibilitatea și calitatea imaginii pentru produsele printabile, originalitatea elementelor în elaborarea design-ului.

Termeni și criterii de eligibilitate:

Elevii (la fel ca și pentru concursul de mai sus) sunt rugați să elaboreze un logo care să reflecte viziunea competiției „IMAGINE” – Tinerii, cetățeni activi pentru dezvoltarea durabilă.

Termenul de depunere a lucrărilor este data de 15 decembrie 2021.

Premii: câștigătorul va fi premiat cu o sumă în valoare de 1000 Euro.

Notă: Ținând cont de criteriile de eligibilitate, elevii interesați pot participa la unul sau la ambele concursuri sus-menționate.

Mai multe informații despre cele două concursuri pot fi găsite accesând site-ul organizatorilor: https://bit.ly/3HDn023

  

Anunț cu privire la organizarea sesiunii de informare dedicate oportunităților de studii postuniversitare oferite de Colegiul Europei

5 noiembrie 2021, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre organizarea unui webinar dedicat oportunităților de studii postuniversitare oferite de Colegiul Europei, care va avea loc pe data de 25 noiembrie 2021, ora 11:00 (ora Chișinăului), pe platforma Zoom.

Link-ul pentru înregistrare la webinar îl găsiți aici: https://bit.ly/2XSkpz8

Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în colaborare cu Colegiul Europei - o universitate privată, inaugurată în 1949 la Bruges (Belgia) şi în 1992 la Natolin (Varşovia, Polonia), considerată cea mai veche şi prestigioasă instituție postuniversitară din UE menită să pregătească studenţi masteranzi pentru serviciul public implicat în realizarea proceselor politice, economice, juridice şi internaționale de integrare şi studii europene.

Burse complete oferite de Colegiul Europei sunt disponibile pentru studenții moldoveni datorită sprijinului Uniunii Europene.

Participarea la webinar va oferi posibilitatea să adresați întrebările ce țin de oferta academică, procesul de admitere, bursele disponibile și oportunitățile de carieră unui reprezentant al Colegiului Europei.

 

(Rezultate finale) Concurs pentru selectarea candidaţilor în vederea suplinirii poziției de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale

Rezultatele finale ale Concursului național pentru selectarea candidaţilor în vederea suplinirii poziției de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale

Ca urmare a desfășurării probei interviurilor, care a avut loc la 28 septembrie 2021, MAEIE anunță că următorii candidați au fost declarați învingători ai concursului național. Aceștia vor fi propuși Secretarului General al Consiliului Europei:

  • Veronica Crețu
  • Andrei Lutenco

Amintim că, potrivit Rezoluției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind procedura de alegere a membrilor Grupului de specialiști privind accesul la documentele oficiale, adoptată la 3 martie 2021, statele membre au dreptul să avanseze în adresa Secretarului General al Consiliului Europei, câte doi candidați naționali în cadrul Grupului, dintre care doar unul va fi selectat drept membru, la reuniunea Comitetului Părților al Convenției privind accesul la documentele oficiale.

Rezultatele probei dosarelor a Concursului de selectare a candidaţilor în vederea suplinirii poziției de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale

La 24 septembrie 2021 a avut loc şedinţa Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale. Ca urmare a examinării dosarelor, MAEIE anunţă că următorii candidaţi au fost selectaţi pentru proba de interviu:

  1. Veronica Crețu
  2. Andrei Lutenco
  3. Nicolae Arnăut 
  4. Violeta Melnic
  5. Cristina Durnea

Proba interviului va avea loc la data de 28 septembrie 2021, orele 09:00 (ora Chișinăului) și se va desfășura prin intermediul videoconferinței. Candidații vor fi audiați în ordinea descrisă mai sus. Candidații vor recepționa linkul de conectare la adresele lor de email și sunt invitaţi să confirme participarea lor la adresa de email scedo@mfa.gov.md.

8 septembrie 2021, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunţă lansarea concursului de selectare a candidaţilor în vederea suplinirii poziției de membru al Grupului de specialiști al Consiliului Europei (CoE) privind accesul la documentele oficiale.

Potrivit Regulii 6 a Rezoluției CM/Res(2021)2 privind procedura de alegere a membrilor Grupului de specialiști al Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, adoptată de către Comitetul de Miniștri la 3 martie 2021, statele membre au dreptul să avanseze în adresa Secretarului General al CoE câte doi candidați naționali pentru a fi aleși câte unul per fiecare stat membru. Decizia finală urmează a fi adoptată în cadrul reuniunii Consiliului Consultativ al Părților la Convenției CoE privind accesul la documentele oficiale (Convenția Tromsø).

Criteriile de participare la concurs, etapele şi modul de organizare şi desfăşurare a selecţiei sunt incluse în Regulamentul naţional şi Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei CM/Res(2021)2, care pot fi accesate mai jos.

Data limită de depunere a dosarelor de participare la MAEIE este prelungită până pe data de 22 septembrie 2021.

Dosarul va conţine:

  1. CV-ul în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei (limba engleză sau franceză) conform modelului anexat la Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei CM/Res(2021)2;
  2. copia actului de identitate;
  3. cererea de înscriere la concurs, cu indicarea unei adrese electronice;
  4. copia de pe diplomele de studii superioare cu tangență în domeniul în cauză.

Dosarul complet pentru înscrierea la concurs trebuie să parvină, la sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene sau la adresa electronică scedo@mfa.gov.md.

Anexă:

 

Apel de proiecte finanțate din cadrul Fondului de Cooperare al Inițiativei Central Europene (ICE)

5 iulie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează despre lansarea Apelului de proiecte pentru entitățile publice și private din statele membre ale Inițiativei Central Europene (ICE).

Proiectele finanțate de ICE presupun activități de consolidare a cooperării între statele participante, transferul și schimbul de bune practici, în special de la statele membre ale UE.

Propunerile de proiecte pot include: conferințe, seminare de instruire, ateliere de lucru și activități de formare, precum și asistență pentru elaborarea studiilor și sondajelor.

Termenii de depunere a cererilor:

  • Pentru activități ce urmează să fie implementate în primul semestru al anului 2022, depunerea cererilor va fi acceptată în perioada 25 iulie 2021 – 30 septembrie 2021;
  • Pentru activități planificate în ce de-al doilea semestru al anului 2022, depunerea cererilor va avea loc între 10 decembrie 2021 – 10 februarie 2022.

Bugetul și criteriile de eligibilitate:

  • Bugetul total disponibil în cadrul acestui Apel este de 350.000 euro.
  • Suma totală a unui grant ICE poate fi maxim 15.000 euro (50% din valoarea totală a proiectului).
  • Solicitanții trebuie să fie entități publice sau private cu sediul și înregistrare în statele membre ICE (inclusiv ONG-uri și organizații internaționale/regionale).
  • Propunerea de proiect necesită participarea reprezentanților din cel puțin șase state membre ICE.

Informațiile detaliate despre condițiile și documentele de aplicare la program pot fi accesate inclusiv la următorul link.

 

Lansarea unei competiții regionale de eseuri pentru tineri, intitulată „Salvăm Marea noastră: noi modalități de reducere a poluării Mării Negre”

25 mai 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre lansarea unei competiții regionale de eseuri pentru tineri, intitulată „Salvăm Marea noastră: noi modalități de reducere a poluării Mării Negre”, organizată de Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) împreună cu Centrul Internațional pentru Studii la Marea Neagră (ICBSS).

Scopul acestei inițiative este de a sensibiliza și motiva tinerii din statele membre ale OCEMN să ia măsuri împotriva poluării marine din Marea Neagră. În afară de promovarea unei culturi a comportamentului ecologic și a conștiinței prietenoase mediului ambiant la grupele de vârstă mai tinere, inițiativa urmărește să motiveze societatea să învețe de la tineri să adopte practici durabile pentru reducerea deșeurilor marine și a poluării marine.

Termeni și criterii de eligibilitate:

Participanți: elevi de liceu cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, din cele 13 state membre ale OCEMN.

Termen limită: 30 septembrie 2021.

Limba: engleză sau rusă.

Premii: locul 1 – 1000 EUR; locul 2 – 500 EUR; locul 3 – 300 EUR; locurile 4-10 – certificate de participare.

Informații suplimentare disponibile pe site-ul organizatorilor.

Apelul pentru „Premiul Inițiativei Central Europene și SEEMO în anul 2021 pentru merite deosebite în jurnalismul de investigație”

6 mai 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează despre lansarea de către Inițiativa Central-Europeană (ICE) și Organizația pentru Mass-Media din Europa de Sud-Est (SEEMO) a apelului public pentru depunerea dosarelor de participare la „Premiul ICE SEEMO 2021 pentru merite deosebite în jurnalismul de investigație”.

Acordarea premiului are drept scop onorarea activității jurnaliștilor de investigație și contribuției acestora la dezvoltarea mass-mediei.

Context: Pandemia COVID-19 a provocat o criză socio-economică și de sănătate pe mai multe niveluri, cu efecte asupra ocupării forței de muncă, veniturilor, educației, sănătății psihologice, inegalităților pe bază de gen, vârstă, etnie și grupuri sociale. În acest context, concursul urmărește promovarea activității jurnaliștilor de investigație care au contribuit la atragerea atenției asupra impactului socio-economic al pandemiei în viețile oamenilor, în special prin explorarea istoriilor umane cu focus pe problematica gender, tineri, minorități și persoane cu dizabilități.

Termen-limită pentru depunerea dosarelor: 31 august 2021

Detaliile privind procesul de aplicare pot fi găsite AICI.

 

Apelul Inițiativei Central Europene pentru anul 2021 în cadrul Programului schimbului de cunoștințe

6 mai 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre lansarea de către ICE a apelului de propuneri 2021 în cadrul Programul de schimb de cunoștințe ICE, un instrument de dezvoltare care vizează sprijinirea transferului de expertiză de la organizații din UE către partenerii non-UE din regiunea ICE. 

Inițiativa Central Europeană (ICE) a lansat un nou apel de propuneri în cadrul Programul de schimb de cunoștințe al ICE (Know-how Exchange Programme – KEP), implementat prin finanțare pusă la dispoziție de Fondul ICE la BERD, finanțat integral de guvernul italian.

Termeni și criterii de eligibilitate:

-        Termen limită pentru aplicări: 21 iunie 2021

-        Suma indicativă totală disponibilă în cadrul prezentului apel este de 250.000 EUR.

-        Solicitanții: entități publice/private înregistrate într-un stat membru ICE.

-        Apelul necesită participarea a cel puțin doi parteneri pentru fiecare propunere – cel puțin un furnizor de know-how și o instituție beneficiară de know-how. Instituția solicitantă poate coincide cu un furnizor de know-how sau cu o instituție beneficiară de know-how.

-        Plafonul grantului ICE se ridică la 40.000 EUR (maxim 50% din costurile totale ale proiectului).

-        Documentația pertinentă disponibilă la https://application.cei.int/kep-2021/

 Primul apel pentru propuneri de proiecte în cadrul Corpului European de Solidaritate 2021-2027

16 aprilie 2021, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre lansarea de către Comisia Europeană a primului apel pentru propuneri de proiecte în cadrul noului Corp european de solidaritate 2021-2027. Corpul european de solidaritate îi sprijină pe tinerii care doresc să se implice în activități de voluntariat într-o varietate de domenii, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate la sprijinirea acțiunilor în domeniul sănătății și al mediului, în întreaga UE și în afara acesteia. Prioritatea din acest an va fi sănătatea, voluntarii fiind mobilizați să lucreze la proiecte care vizează provocările din domeniul sanitar, inclusiv impactul pandemiei de COVID-19, precum și redresarea.

Noul Corp european de solidaritate sprijină prioritățile politice generale ale UE, facilitând abordarea acestora de către organizații și tineri. Patru axe sunt evidențiate în mod special:

-        promovarea incluziunii și a diversității;

-        „înverzirea” proiectelor și încurajarea unui comportament responsabil și sustenabil din punctul de vedere al mediului în rândul participanților și al organizațiilor participante;

-        sprijinirea tranziției digitale prin proiecte și activități care stimulează competențele digitale, promovează alfabetizarea digitală și dezvoltă înțelegerea riscurilor și a oportunităților tehnologiei digitale;

-        promovarea participării tinerilor la procesele democratice și la angajamentul civic.

Pentru a participa la Corpul european de solidaritate, organizațiile trebuie să obțină o etichetă de calitate, care atestă că desfășoară activități de solidaritate de înaltă calitate, în conformitate cu principiile, obiectivele și cerințele programului. Orice organism public sau privat poate solicita finanțare, cu ajutorul agențiilor naționale ale Corpului european de solidaritate din statele membre ale UE și din țările terțe asociate la program – Islanda, Liechtenstein, Turcia și Republica Macedonia de Nord. În plus, grupurile de tineri înregistrate pe portalul Corpului european de solidaritate pot solicita în mod direct finanțare pentru proiecte de solidaritate pe care le dezvoltă și le conduc.

Perioada de depunere a cererilor pentru ambele cereri de propuneri din cadrul noului program 2021-2027 a început la 15 aprilie și se va încheia la 5 octombrie 2021. Cererile de acordare a etichetei de calitate pentru activități de voluntariat în spiritul solidarității pot fi depuse oricând. Termenul de depunere a cererilor de acordare a etichetei de calitate pentru activități de voluntariat în domeniul ajutorului umanitar este 22 septembrie 2021.

Info Centru în Moldova pentru Erasmus+ Tineret și Corpul European de Solidaritate invită organizațiile de tineret și grupurile de inițiativă la sesiunea de informare despre noile schimbări și oportunități ale programului Erasmus+ Tineret. Persoanele interesate se pot înregistra la sesiune, completând formulatul până la ora 16:00, 21 aprilie 2021: https://forms.gle/pq8sp2Wb3YLtn1VeA

Context

Lansat în decembrie 2016, Corpul european de solidaritate este un program finanțat de UE din octombrie 2018, cu un buget operațional de 375,6 milioane EUR pentru perioada 2018-2020. Voluntariatul le oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani (până la 35 de ani pentru activități umanitare) posibilitatea de a contribui la activitatea de zi cu zi a organizațiilor specializate în activități în beneficiul comunităților. Pe baza succesului inițiativei, Corpul european de solidaritate își continuă activitățile pentru perioada 2021-2027 și le extinde la activitățile de voluntariat în domeniul ajutorului umanitar al UE.

Proiectele de voluntariat le oferă tinerilor posibilitatea de a participa la activități de solidaritate și de a contribui la abordarea nevoilor identificate în cadrul comunităților locale. Voluntariatul poate avea loc într-o altă țară decât țara de reședință a participantului (la nivel transfrontalier) sau în țara de reședință a participantului (la nivel național). Tinerii pot desfășura activități de voluntariat individual sau în echipă, iar activitățile pot dura până la 12 luni.

Pentru informații suplimentare:

Fișă informativă

Cerere de propuneri

Site web

Info Centru in Moldova pentru Erasmus+Youth & European Solidarity Corps

(Expirat) Apelul de granturi al Fondului canadian pentru inițiative locale (CFLI) pentru anii 2021-2022

2 aprilie 2021, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre lansarea, de către Ambasada Canadei în Republica Moldova, cu sediul la București, a apelului de proiecte de asistență pentru dezvoltare în cadrul Fondului canadian pentru inițiative locale (Canadian Fund for Local Initiatives - CFLI) pentru anii 2021-2022, propuse și implementate de organizațiile non-guvernamentale locale, organizații comunitare și alte organizații din sectorul asociativ, activitatea cărora vizează necesitățile identificate de comunitățile locale. Propunerile urmează a fi finanțate prin intermediul CFLI.

Proiectele eligibile trebuie să aibă un buget cuprins între 15 şi 45 mii de dolari canadieni, finanțarea fiind disponibilă pentru proiectele cu o durată de 1 an, precum şi să corespundă uneia dintre priorităţile anunţate, şi anume:

  • Libertatea presei și un mediu media îmbunătățit pentru jurnaliști sau
  • guvernanță incluzivă, democrație și stat de drept;

Propunerile de proiecte vor fi examinate de membrii Comitetului de selecție al Fondului pentru inițiative locale din Canada, acordându-se prioritate proiectelor orientate spre rezultate concrete și tangibile, ce presupun activități care vor putea continua şi după finalizarea finanțării.

Totodată, o atenţie deosebită va fi acordată proiectelor care promovează egalitatea de gen prin participarea și integrarea egală a femeilor şi bărbaţilor în toate etapele proiectului.

Termenul limită pentru prezentarea propunerilor de proiecte este 12 aprilie 2021, ora 08.00,  iar aplicaţiile urmează să fie expediate în limba engleză sau franceză la adresa electronică: cflimoldova@gmail.com.

Mai multe detalii privind procedurile de aplicare pot fi consultate la următorul link: https://bit.ly/2PRPtuq.  

(Expirat) Apelul de granturi al Uniunii Europene „Primari pentru creștere economică” destinat țărilor Parteneriatului Estic,
inclusiv Republicii Moldova

 

3 martie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre lansarea de către UE a apelului de propuneri în cadrul celei de-a doua etape a inițiativei „Primari pentru creștere economică” (M4EG), destinată primăriilor din țările Parteneriatului estic în vederea dezvoltării capacităților și abilităților tehnice ale acestora.

Inițiativa vine să sprijine autoritățile locale în procesul de proiectare a Planurilor de dezvoltare economică locală, cu scopul de a stimula activitatea economică și de a sprijini întreprinderile locale, care se confruntă în continuare cu deficiențe în prestarea anumitor servicii la nivel local și își propune să creeze un impact asupra creării de locuri de muncă și asigurarea incluziunii femeilor pe piața muncii.

Data limită pentru depunerea notelor conceptuale este de 6 aprilie 2021, ora 16:00.

Mai multe detalii privind procedurile de aplicare pot fi consultate pe site-ul Delegației UE la Chișinău.

Documentele aferente procedurii de aplicare, pot fi descărcate de pe site-ul Comisiei Europene.

 

(Expirat) Lansarea concursului „Tinerii – cetățeni activi pentru Dezvoltare Durabilă”

Anunț ICE

4 februarie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează despre lansarea de către Inițiativa Central Europeană și Inițiativa Adriatico-Ionică, a concursului „Tinerii – cetățeni activi pentru Dezvoltare Durabilă”. Această competiție are scopul de a oferi tinerei generații oportunitatea de a contribui la dezvoltarea societății, prin exprimarea viziunii referitor la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Elevii din instituțiile de învățământ secundar din Republica Moldova sunt invitați să participe în această competiție, fiind încurajați să reflecte asupra acțiunilor pe care le-ar putea întreprinde în vederea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Cele mai inovative idei de proiecte vor fi premiate cu un grant în valoare de 20.000 EURO.

Acești bani vor putea fi utilizați fie pentru implementarea ideii propuse (în cooperare cu autoritățile locale și alte părți interesate), fie pentru realizarea altor necesități ale instituției de învățământ.

Termenul limită pentru depunerea formularului este 31 martie 2021.

Mai multe informații despre concurs pot fi solicitate la adresa de email: applications@cei.int sau accesând siteul web al organizatorilor: https://www.cei.int/active-young-citizens-for-sustainable-development-in-cei-and-aii-areas-call-for-ideas-and-award.

(Expirat) Oportunități: Webinare în marketing digital pentru tinerii antreprenori

25 ianuarie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că, în cadrul inițiativei „Tinerii în afaceri”, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu suportul Inițiativei Central Europene, lansează un curs compus din 16 seminare în domeniul marketingului digital.

Aceste webinare sunt organizate pentru tinerii antreprenori sau pentru cei care doresc să devină antreprenori (criteriul de vârstă: până la 35 ani). Obiectivul cursului este de a consolida abilitățile participanților privind marketingul digital, cum ar fi utilizarea mediilor digitale (comerț electronic, marketing on-line), utilizarea rețelelor sociale, conectarea online cu potențialii cumpărători, optimizarea motoarelor de căutare și cunoașterea instrumentului Google Analytics, precum și cunoașterea instrumentelor pentru cercetarea eficientă a pieței. 

Sesiunile vor fi susţinute într-o manieră interactivă și vor include prezentări, exerciții practice, studii de caz și sesiuni individuale.  

Participarea este gratuită iar locurile sunt limitate. Înregistrarea urmează a fi efectuată până pe 27 ianuarie 2021 la următorul link.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina evenimentului pe Facebook.