Secretarul de stat Dumitru Socolan l-a primit în audiență pe Bartłomiej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova

Publicat:Tue, 23/03/2021 - 17:21

23 martie 2021, Chișinău - Agenda întrevederii a cuprins subiecte relevante pentru cooperarea moldo-poloneză, în special perspectivele de intensificare a dialogului multidimensional politic, inclusiv dinamizarea în perioada următoare a dialogului la nivel înalt între cele două ţări.

Părțile au salutat menținerea dinamicii pozitive a schimburilor comerciale, inclusiv implementarea cu succes a proiectelor investiționale poloneze în Moldova, în pofida dificultăților generate de pandemie, agreând importanța reluării lucrărilor Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică bilaterale. 

Secretarul de stat Dumitru Socolan a adus mulțumiri pentru asistența tehnică substanțială acordată țării noastre, inclusiv pentru sprijinul generos al Poloniei oferit în contextul combaterii efectelor covid-19.

De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, dezvoltarea Inițiativei celor Trei Mări, precum și chestiuni ce țin de securitatea regională, de asigurarea respectării de către membrii comunității internaționale a normelor și principiilor de drept internațional.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda