Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a participat la reuniunea Consiliului Coordonatorilor Naționali ai GUAM

Publicat:Wed, 13/07/2022 - 14:14

13 iulie 2022, Chișinău – Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a participat la reuniunea ordinară a Consiliului Coordonatorilor Naționali ai Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, desfășurată în format de videoconferință.

Secretarul de stat a remarcat că întâlnirea actuală se desfășoară într-o perioadă extrem de provocătoare pentru întreaga regiune, menționând că Republica Moldova a condamnat ferm agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei și a chemat la restabilirea păcii. În context, Ruslan Bolbocean a informat despre sprijinul acordat de către țara noastră Ucrainei și cetățenilor ucraineni care au fost nevoiți să părăsească casele lor.

În conformitate cu obiectivele Președinției-în-exercițiu a Republicii Moldova în cadrul GUAM pe parcursul anului curent, au fost discutate subiectele ce țin de dezvoltarea dialogului politic, cooperarea economică și sectorială, precum și relațiile cu partenerii externi ai GUAM. În acest sens a fost examinate și aprobate o serie de documente, care urmează a fi semnate în cadrul următoarelor reuniuni. De asemenea, participanții au evidențiat importanța interacțiunii continue pe platformele internaționale. 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda