Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă l-a primit la ministerul de externe pe Konstantinos Maravegias, președintele Grupului parlamentar de prietenie eleno-moldav din cadrul Legislativului elen

Publicat:Tue, 09/11/2021 - 17:16

9 noiembrie 2021, Chișinău – Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă l-a primit la ministerul de externe pe Konstantinos Maravegias, președintele Grupului parlamentar de prietenie eleno-moldav din cadrul Legislativului elen, aflat într-o o vizită oficială în Republica Moldova. Oficialii au discutat aspecte privind situația politică actuală și perspectivele aprofundării cooperării moldo-elene, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.

Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a apreciat înalt relațiile bilaterale, subliniind că Grecia este unul din cei mai fideli susținători ai parcursului european al țării noastre. Totodată, au fost transmise mulțumiri deputatului elen pentru aportul personal, în calitate de membru al Comisiei permanente pentru afaceri sociale din cadrul Parlamentului Republicii Elene, la avansarea negocierilor pentru încheierea Acordului bilateral privind securitatea socială, semnat la 8 septembrie curent, în cadrul vizitei oficiale la Chișinău a ministrului elen al afacerilor externe, Nikos Dendias.

În același context, diplomatul moldovean a exprimat speranța pentru finalizarea cât mai curând a ratificării Acordului în domeniul social, precum și pentru avansarea negocierilor pe marginea proiectului Acordului privind conversiunea permiselor de conducere între țările noastre.

La rândul său, oaspetele elen a reiterat angajamentul autorităților de la Atena pentru susținerea reformelor prioritare asumate, partajarea bunelor practici și de know-how elene, menite să contribuie la implementarea eficientă a Acordului de asociere și să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda