A A A

Tatiana Molcean a primit copiile scrisorilor de acreditare a mai multor ambasadori agreaţi

Publicat:Tue, 11/06/2019 - 17:29

11 iunie 2019, Chișinău - Aprofundarea dialogului politic, economic și eventualele proiecte investiţionale comune au fost discutate în cadrul întrevederilor secretarului de stat, Tatiana Molcean, cu ambasadorii agreați ai Republicii Islamice Iran, Republicii Benin și Republicii Guatemala, acreditaţi prin cumul în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, cu noul ambasador al Iranului, Manouchehr Moradi, a avut loc un schimb de opinii în favoarea dinamizării cooperării moldo-iraniene în domenii de interes comun, în special consolidarea relațiilor comercial-economice prin creșterea exporturilor de produse moldovenești, atragerea investiţiilor în economia Republicii Moldova și cooperarea în domeniul agricol. De asemenea, oficialii au efectuat un schimb de opinii pe subiectele de actualitate regională şi internaţională. Secretarul de stat, Tatiana Molcean, a apreciat interesul părții iraniene privind dezvoltarea cooperării în domeniul agriculturii și aprofundării colaborării comercial-economice bilaterale, totodată, subliniind că domeniul turismului reprezintă o oportunitate de intensificare a contactelor interumane.

Discuţia cu ambasadorul Republicii Benin (fiind acreditat în premieră pentru ţara noastră), Noukpo Clément Kiki, s-a axat pe perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale, în special pe filiera Organizației Internaționale a Francofoniei, fiind evidențiată importanța dinamizării dialogului politic, dar și a identificării oportunităților de cooperare comercial-economică. În contextul stabilirii relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Benin prin semnarea protocolului privind stabilirea relaţiilor diplomatice la 24 ianuarie 2018, a fost menționat interesul reciproc pentru consolidarea cadrului juridic bilateral.

În dialogul cu ambasadorul Guatemalei, Gustavo Adolfo Lopez Calderon, a fost relevată necesitatea aprofundării relaţiilor de cooperare dintre ţările noastre în multiple domenii de interes comun, inclusiv prin diversificarea oportunităţilor comercial-economice și schimburilor culturale ale ambelor state. De asemenea, interlocutorii au avut un schimb de opinii privind situaţia politică din ambele state, situaţia regională și susţinerea reciprocă în format multilateral.

Cu acest prilej, Tatiana Molcean a adresat noilor șefi de misiuni diplomatice felicitări și i-a asigurat de întregul sprijin din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în desfășurarea activităţii în Republica Moldova.    

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda