Toți cetățenii Republicii Moldova care au solicitat evacuarea sunt în afara teritoriului afgan

Publicat:Mon, 23/08/2021 - 08:30

Actualizat, ora: 14:00: Toți cetățenii Republicii Moldova care au solicitat evacuarea sunt în afara teritoriului afgan

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că membrii echipajului, format inclusiv din cetățeni moldoveni, au aterizat în siguranță la Islamabad. 

Sprijiniți de partenerii străini, aceștia au reușit să ajungă la aeroportul internațional Kabul, au verificat aparatul de zbor, care aparține unei companii din Republica Moldova, contractată de un program ONU, și după soluționarea formalităților au decolat spre capitala Pakistanului.

Cetățenii care au părăsit astăzi teritoriul afgan erau ultimii care își exprimase dorința de a fi evacuați. Astfel, la acest moment, toți șase cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în siguranță în afara teritoriului afgan.

MAEIE reiterează și pe această cale apreciere partenerilor Republicii Moldova în regiune care au contribuit la asigurarea unui coridor sigur pentru cetățenii moldoveni, precum și responsabililor de la Autoritatea Aeronautică Civilă și Serviciul de Informații și Securitate, care au depus eforturi instituționale concertate pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor Republicii Moldova din Afganistan.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va monitoriza în continuare, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan.

23 august 2021, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că, la data de 22 august, doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați în siguranță din Kabul în Islamabad, Pakistan. 

În pofida condițiilor extrem de dificile din teren, cetățenii moldoveni au fost ajutați să ajungă în siguranță la Islamabad cu sprijinul Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (United Nations World Food Programme), fiind preluați ulterior de personalul Ambasadei României din Pakistan. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene aduce mulțumiri pe această cale Ministerului Afacerilor Externe al României și Organizației Națiunilor Unite pentru asistența acordată în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda