Vicepremierul Nicu Popescu a discutat la Bruxelles cu mai mulți oficiali europeni

Publicat:Fri, 24/03/2023 - 14:09

24 martie 2023, Bruxelles – În marja vizitei de lucru de la Bruxelles, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu,  a avut întrevederi bilaterale cu mai mulți oficiali europeni.

Agenda de reforme, implementarea celor nouă pași din Opinia Comisiei Europene şi recomandărilor Raportului Analitic au fost subiectele de bază abordate la ședința cu Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE. Un alt aspect important al discuției a fost inițierea negocierilor de aderare la UE într-un termen cât mai apropiat.

Tot la Bruxelles, vicepremierul Nicu Popescu s-a întâlnit cu Frederic Bernard, șeful cabinetului președintelui Consiliului European, precum și cu Fernando Guimaraes și Martina Lodrant, membrii cabinetului Președintelui Comisiei Europene.

Oficialii au discutat despre situația actuală din țara noastră, măsurile de contracarare a atacurilor hibride cu care se confruntă țara noastră, în contextul războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, detașarea în țara noastră a misiunii civile a Politicii Externe de Securitate și Apărare precum și progresele obținute în realizarea recomandărilor Comisiei Europene. La final, au fost trecute în revistă pregătirile pentru Summitul Comunității Politice Europene pe care îl vom găzdui pe 1 iunie 2023.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda