Vicepremierul Nicu Popescu: „Statele Unite ale Americii sunt un susținător ferm al independenței Republicii Moldova, a agendei de reforme și al consolidării instituțiilor democratice din țara noastră”

Publicat:Tue, 19/04/2022 - 09:30

19 aprilie 2022, Washington DC – În cadrul vizitei de lucru la Washington DC, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere cu șeful diplomației americane Antony Blinken. Diplomații au abordat subiecte de actualitate de pe agenda de cooperare bilaterală, remarcând dinamica pozitivă a relațiilor moldo-americane atât pe plan politic, economic și comercial cât și în procesul de avansare a agendei de reforme asumată de guvernul de la Chișinău.

Discuțiile celor doi oficiali s-au axat pe situația din regiune și eforturile susținute ale țării noastre în gestionarea eficientă a crizei umanitare declanșată de războiul nejustificat din Ucraina. Totodată, părțile au reconfirmat importanța impulsionării și aprofundării relațiilor moldo-americane, inclusiv prin intermediul Dialogului Strategic ce constituie o platformă eficientă de valorificare a potențialului de cooperare moldo-americană.

„Am exprimat încrederea că Dialogul Strategic va contribui la susținerea dezvoltării economice, consolidarea instituțiilor democratice, lupta împotriva corupției, avansarea reformei justiției, îmbunătățirea climatului investițional, promovarea digitalizării, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea securității și rezilienței energetice a Republicii Moldova.”– a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Șeful diplomației de la Chișinău a subliniat importanța asistenței americane, inclusiv prin intermediul USAID și alte agenții guvernamentale americane, în asigurarea unor procese continue de modernizare a țării și a mulțumit pentru ajutorul prompt în valoare de 130 de milioane dolari oferit de administrația SUA țării noastre pentru a sprijini dezvoltarea economică continuă, consolidarea democrației, sporirea rezilienței energetice și gestionarea crizei umanitare.

„Am fost bucuros să primesc din partea Statelor Unite ale Americii mesajul de apreciere pentru eforturile țării noastre și sprijinul generos oferit refugiaților ucraineni, precum și susținerea plenară în procesul de implementare a agendei de modernizare a țării, gestionarea provocărilor socio-economice și pentru parcursul nostru ireversibil european.”– a adăugat ministrul Nicu Popescu.

De asemenea șefii celor două diplomații au făcut un schimb de opinii cu privire la situația curentă în regiunea Europei de est, precum și evoluțiile recente pe dosarul transnistrean. În context, secretarul de stat american Antony Blinken a reiterat mesajul ferm de susținere a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda