Vizita Ministrului de Externe Aureliu Ciocoi în Republica Federală Germania

Publicat:Tue, 17/12/2019 - 17:13

17 decembrie 2019, Berlin – Aspectele cooperării bilaterale, atât pe dimensiunea politică, cât şi cea economică, intensificarea interacţiunii eficiente a poliţiei la nivel transfrontalier,  precum și evoluțiile regionale și globale au fost abordate în cadrul vizitei de lucru în Germania a Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene Aureliu Ciocoi, unde a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai diplomaţiei germane, Cancelariei Federale, Biroului Preşedintelui federal, membri ai Bundestagului, dar și reprezentanți ai diferitor partide.

În perioada 16-17 decembrie curent, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Aureliu Ciocoi a efectuat o vizită de lucru în Germania. În cadrul vizitei, șeful diplomației moldovenești a avut întrevederi cu Helmut Teichmann, Secretar de Stat al Ministerului german de Interne; Maria Flachsbarth, Secretar de Stat al Ministerului german pentru Cooperare Economică și Dezvoltare; Antje Leendertse, Secretar de Stat al Ministerului german de Externe; Patrick Sensburg, președintele Comisiei Validări, Numiri și Imunități a Bundestagului; Fritz Felgentreu, deputat în Bundestag, Președintele Forumului Germano-Moldovenesc; Thomas Bagger, Consilier pentru politică externă al Președintelui Federal al RFG; Juergen Hardt, deputat în Bundestag, responsabil pentru politică externă al fracțiunii Uniunii Creștin-Democrate; Nils Schmid, deputat în Bundestag, responsabil pentru politică externă al fracţiunii Partidului Social-Democrat German; Christina Beinhoff, prim-adjunct al consilierului pentru securitate şi politică externă al Cancelarului Federal; Michael Harms, Directorul Executiv al Comitetului de Est al Economiei Germane. 

Principalele subiecte discutate cu interlocutorii germani au ţinut de situaţia politică curentă din Republica Moldova, problemele şi provocările securității regionale, relațiile politice și social-economice moldo-germane, implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, stadiul actual al cooperării moldo-comunitare, precum și examinarea posibilității creșterii schimbului comercial bilateral. În cadrul convorbirilor cu interlocutorii germani ministrul Aureliu Ciocoi a mulțumit părții germane pentru sprijinul politic și economic oferit țării noastre, totodată invocând necesitatea menținerii și extinderii acestuia.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda