A A A

Ziua Internaţională a Francofoniei, celebrată la „Grand Concert de la Francophonie” la Chişinău (VIDEO)

Publicat:Wed, 27/03/2019 - 12:55

27 martie 2019, Chişinău – Ziua Internaţională a Francofoniei a fost celebrată la Chişinău cu un program de muzică franceză clasică în cadrul concertului festiv „Grand Concert de la Francophonie”, cu participarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, sub conducerea directorului artistic, prim-dirijor Mihail Agafiţa şi a soliştilor de renume Alexandra Conunova, Eugen Negruţa şi Adriana Babin.

 

Salutând prezenţa unui numeros public la eveniment, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul ceremoniei oficiale la deschiderea evenimentului a declarat: „Francofonia este un proiect de suflet pentru Republica Moldova. În plan instituţional, Organizaţia Internaţională a Francofoniei reprezintă cea mai importantă structură internaţională după Naţiunile Unite. Alături de alte 88 de state ale lumii, ţara noastră şi-a reiterat angajamentul ferm de a asigura o dezvoltare durabilă prin promovarea diversităţii lingvistice şi culturale, a păcii, democraţiei şi drepturilor omului, educaţiei de calitate, egalităţii de gen, inovaţiilor digitale şi a economiei incluzive”.

 

Directoarea Biroului pentru cooperare al Elveţiei la Chişinău, Caroline Tissot a reliefat: „Aducem mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi întregii sale echipe pentru excelenta organizare a acestui eveniment – sala este plină. Ne-am dorit să invităm o violonistă originară din Republica Moldova care locuieşte în Elveţia, un reprezentant al diasporei şi o întruchipare a legăturilor strânse între Republica Moldova şi Elveţia.”

 

„Biroul regional al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei pentru Europa Centrală şi de Est se bucură de oportunitatea de a susţine organizarea acestui frumos concert. Avem o sală plină pentru a celebra luna francofoniei. Felicit partenerii din Republica Moldova pentru angajamentul puternic de care au dat dovadă pentru a celebra limba franceză”, a fost mesajul transmis de Rennie Yotova, directoarea Biroului OIF pentru Europa Centrală şi de Est.

 

„Un mesaj de felicitare pe care îl adresez astăzi, în plină sărbătoare a francofoniei în Republica Moldova, un mesaj de felicitare din partea Agenţiei Universitare a Francofoniei, pe care am onoarea să o reprezint astăzi, în primul rând pentru Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi pentru Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi partenerii lor pentru organizarea excelentă a evenimentului din această seară”, a subliniat Roxana Ţurcanu-Tolomey, directoarea Agenţiei Universitare a Francofoniei la Chişinău.

 

Ambasadorul Franţei în Republica Moldova Pascal Le Deunff, a remarcat: „Felicit Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi toţi partenerii pentru organizarea acestui mare concert al francofoniei, care se înscrie în cadrul lunii francofoniei – luna martie, pe parcursul căreia un mare număr de evenimente se desfăşoară în întreaga ţară – în şcoli, universităţi, cu participarea actorilor fideli ai francofoniei.

 

La concert au participat Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, sub conducerea directorului artistic, prim-dirijor Mihail Agafiţa, precum şi soliştii de renume Alexandra Conunova (vioară), Eugen Negruţa (acordeon) şi Adriana Babin (nai). Pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” au răsunat creaţiile lui Marian Stârcea, Ernest Chausson, Camille Saint-Saens, François Devienne, Richard Galliano, Georges Bizet şi alţi compozitori.

 

Evenimentul marchează desfăşurarea cu succes a unui program vast de acţiuni culturale, academice, ştiinţifice, economice şi sportive prilejuite zilelor francofoniei în Republica Moldova, fiind organizat de către MAEIE cu sprijinul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare şi al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

 

Video pentru vizualizare AICI.

 

Mai multe foto AICI.

 

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda