13 iulie 2020, Chișinău - Astăzi marcăm 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, prima organizație paneuropeană care reunește sub umbrela sa 47 de state ce împărtășesc valori comune, precum democrația, statul de drept și respectul pentru drepturile fundamentale ale omului.
Această aniversare constituie o manifestare a ancorării ireversibile a Republicii Moldova în spațiul valoric european, Consiliului Europei revenindu-i un rol esențial în consolidarea cadrului juridic și dezvoltarea unui sistem de norme care să asigure democrația, statul de drept și promovarea drepturilor și libertăților omului în țara noastră.
Pe parcursul celor 25 de ani, cu sprijinul Consiliului Europei și prin Planurile sale de Acțiuni pentru Republica Moldova, au fost realizate numeroase proiecte privind funcționarea instituțiilor democratice, consolidarea instituțiilor naționale de protejare a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, susținerea reformei justiției, combaterea tratamentelor inumane și impunității, a traficului de ființe umane, a violenței împotriva copiilor și violenței în familie, susținerea dezvoltării presei libere și pluraliste, educație, administrarea locală, precum și promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
Recunoscând rolul fundamental al instrumentelor organizației, Republica Moldova a semnat 107 tratate ale Consiliului Europei, inclusiv Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care oferă acces la unul din cele mai eficace mecanisme de protecţie și garantare a drepturilor omului - Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
În prezent Republica Moldova și Consiliul Europei conlucrează la elaborarea unui nou Plan de acțiuni pentru perioada 2021 – 2024, obiectivul acestuia fiind de a consolida procesele de reformă lansate, precum și de a ajuta Republica Moldova să atingă nivelul de realizare a obiectivelor stabilite la aderare, inclusiv în vederea trecerii la faza de post-monitorizare a APCE.
În scopul promovării valorilor și principiilor Consiliului Europei, a informării publicului cu privire la rezultatele cooperării cu acest for important, pe parcursul anului curent vor fi organizate mai multe activități dedicate aniversării, inclusiv lansarea unui plic cu marcă fixă „CoE – Republica Moldova: 25 de ani”, emis de Poșta Moldovei, disponibil de astăzi în magazinele filatelice din țară.


