22 octombrie 2021, Chișinău – Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a condus o nouă rundă de consultări politice moldo-bosniace. Delegația bosniacă a fost condusă de viceministrul pentru afaceri externe Josip Brkić.
La reuniune au mai luat parte ambasadoarea Bosniei și Herțegovina în Republica Moldova cu reședința la Budapesta Biljana Gutić-Bjelica și reprezentanți ai ministerelor de externe de la Chișinău și Sarajevo.
În cadrul consultărilor politice a fost abordat stadiul actual al relațiilor bilaterale și perspectivele de impulsionare a acestora pe diverse dimensiuni. Părțile au salutat reluarea discuțiilor interministeriale după o pauză de șapte ani și au exprimat dorința comună de diversificare și aprofundare a cooperării în toate domeniile: dialogul politic, relațiile economice și investiționale, schimburile comerciale, cooperarea sectorială, interacțiunea și susținerea reciprocă în cadrul inițiativelor regionale și organizațiilor internaționale.
Delegațiile au subliniat necesitatea impulsionării schimburilor comerciale bilaterale și facilitării colaborării între agenți economici din ambele țări, prin crearea Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică, organizarea forumurilor oamenilor de afaceri și promovarea cooperării între Camerele naționale de comerț.
De asemenea, a fost consemnată oportunitatea promovării unei cooperări active pe dimensiunea interparlamentară, odată cu înființarea recentă în cadrul legislativului moldovenesc a Grupului parlamentar de prietenie cu statele din Europa de Sud-Est, incluzând Bosnia și Herțegovina.
Un subiect aparte de interes mutual l-a constituit consolidarea cooperării în procesul de integrare europeană, în context, fiind sugerată organizarea unor consultări pe dimensiunea integrării europene în spiritul prevederilor și întru aplicarea Declarației comune privind cooperarea în domeniul integrării europene, semnată de părți în 2018.
Totodată, consultările au permis realizarea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la evoluțiile pe marginea soluționării dosarului transnistrean și a altor subiecte din domeniul securității regionale, inclusiv provocările legate de criza energetică actuală.

