Cooperarea moldo-estoniană în domeniul securității și apărării, discutată la MAE

Publicat:Thu, 28/05/2026 - 14:29

28 mai 2026, Chișinău – Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu președintele Comitetului pentru apărare națională al Parlamentului Republicii Estonia, Grigore-Kalev Stoicescu.

Discuțiile au vizat evoluțiile de securitate din regiune și cooperarea bilaterală moldo-estoniană în domeniul apărării și securității, inclusiv securitatea cibernetică, precum și perspectivele de colaborare în cadrul Uniunii Europene, NATO și altor formate internaționale. 

Secretarul de stat Valeriu Mija a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de Estonia în promovarea agendei europene a Republicii Moldova, inclusiv pentru susținerea reformelor, consolidarea rezilienței instituționale și dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniile de interes comun. 

La rândul său, oficialul estonian a reconfirmat angajamentul Guvernului și Parlamentului Republicii Estonia de a susține parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, precum și eforturile de modernizare și consolidare instituțională ale acestora. 

Un alt subiect al discuțiilor l-a constituit dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova și ale Republicii Estonia. Interlocutorii au evidențiat importanța consolidării sectorului de securitate și apărare în actualul context regional, marcat de riscuri și provocări la adresa stabilității europene, inclusiv cele generate de războiul de agresiune împotriva Ucrainei. 

Părțile au reafirmat importanța aprofundării dialogului moldo-estonian și a consolidării cooperării bilaterale în domeniul securității, apărării și integrării europene.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda