Agenda bilaterală moldo-spaniolă discutată la Madrid

Publicat:Thu, 22/10/2020 - 17:58

22 octombrie 2020, Madrid – În capitala Spaniei a avut loc reuniunea delegațiilor Ministerelor Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Regatului Spaniei, conduse de secretarii de stat, Dumitru Socolan și Cristina Gallach Figueras. 

Șefii celor două delegații au salutat nivelul avansat al relațiilor moldo-spaniole pe diverse dimensiuni. Oficialii au remarcat dorința de diversificare și aprofundare a cooperării în cadrul dialogului politic, inclusiv cu UE, cooperarea sectorială, precum și aprofundarea relațiilor economice și investiționale. 

Cei doi omologi au realizat și un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor în dosarul transnistrean și alte subiecte din domeniul securității regionale.

O atenție deosebită în cadrul consultărilor a fost acordată situației diasporei moldovenești și rolul acesteia în aprofundarea relațiilor moldo-spaniole. Accent a fost pus pe posibilitățile de susținere a conaționalilor noștri stabiliți cu traiul în Spania, inclusiv prin avansarea încheierii acordurilor cu privire la protecția socială, conversiunea permiselor de conducere, reglementarea fluxurilor migratorii etc.

Dumitru Socolan a adresat mulțumiri autorităților spaniole pentru sprijinul în operațiunile de repatriere a cetățenilor moldoveni blocați pe teritoriul Spaniei din cauza declanșării stării de urgență și măsurilor restrictive impuse de situația pandemică.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda