Comunicat de presă

Publicat:Sun, 03/04/2022 - 16:49

3 aprilie 2022, Chișinău – Suntem profund îngroziți de imaginile civililor uciși în orașul Bucea (Bucha), Ucraina. Republica Moldova condamnă cu fermitate masacrul asupra civililor iar cei responsabili trebuie trași la răspundere.

Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor și poporului ucrainean.

Conform anunțului făcut de președinta Maia Sandu ziua de luni, 4 aprilie, în Republica Moldova va fi declarată zi de doliu național în memoria tuturor vieților nevinovate pierdute în ultimele 39 de zile în Ucraina.

La sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova în străinătate, Drapelul de Stat va fi arborat în bernă, astfel încât să fluture la jumătatea catargului.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda