În cadrul întrevederii cu Mark Clayton, Directorul adjunct al Departamentului Europa și Asia Centrală al Ministerului britanic de externe (FCDO), Ambasadorul Republicii Moldova Ruslan Bolbocean a exprimat gratitudinea autorităților Republicii Moldova pentru recepționarea proiectului acordului privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere eliberate de Republica Moldova.
Progresul pe marginea unui asemenea acord reprezintă o prioritate cheie în relațiile bilaterale dintre cele două țări și a fost un subiect abordat frecvent în discuțiile anterioare. Pentru a avansa în negocieri, proiectul urmează a fi examinat de către autoritățile relevante din ambele țări în conformitate cu prevederile legislațiilor naționale ale fiecăreia dintre ele.
Ambasadorul Bolbocean a salutat disponibilitatea Regatului Unit de a progresa pe acest subiect important, subliniind semnificația acordului pentru cetățenii Republicii Moldova. În numele Guvernului Republicii Moldova, a fost exprimată aprecierea față de Ministerul de externe britanic pentru deschidere și disponibilitatea de a aborda această chestiune de înaltă prioritate în interesul consolidării cooperării bilaterale.

