Declarațiile de presă ale ministrului Aureliu Ciocoi după întrevederea de la MAEIE cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó

Publicat:Wed, 09/12/2020 - 20:54

Dragi prieteni,

Dragă domnule ministru,

Dragă prietene Péter,

Sunt fericit să vă salut călduros, iarăși din nou la Chișinău și vizita dvs. în Republica Moldova în aceste zile dificile, inclusiv în plină pandemie, lucru care îl apreciez extraordinar de mult ca gest, ca simbol al prietenii noastre temeinicie și dedicate la grad de parteneriat strategic.

Și vreau să remarc în mod aparte, faptul că doar pe parcursul acestui an, domnul ministru Szijjártó deja a 4-a oară vizitează Republica Moldova. Lucru care vine să demonstreze cât de adânc au ajuns relațiile politico-diplomatice între Republica Moldova și Ungaria, lucru care mă bucură nespus și lucru care mă face să privesc încrezător în posibilitate de aprofundare continuă a relațiilor noastre și tocmai am discutat în cadrul întrevederilor, în plenul delegațiilor noastre exact aceste posibilități.

Și în ceea ce privește discuțiile care le-am purtat, dar apropo, dragă prietene Péter, vă felicit în mod special foarte călduros pentru înalta distincție cu care ați fost onorat astăzi cu ocazia sosirii dvs. și chiar mă bucur din suflet pentru faptul că angajamentul dvs. a fost atât de înalt apreciat de autoritățile Republicii Moldova. Astăzi domnul ministru Szijjártó a fost decorat de către președintele Republicii Moldova cu cea mai înaltă distincție care poate fi oferită de către Republica Moldova oficialilor străini, Ordinul de Onoare.

Și mă alătur și eu felicitărilor și vreau să vă mulțumesc în mod aparte, inclusiv în numele Guvernului Republicii Moldova, în numele autorităților Republicii Moldova pentru întregul suport pe care l-ați acordat dvs. personal, dar și Ungaria ca guvern și autorități ale statului, pentru Republica Moldova și în mod special în aceste dificile momente de pandemie, începând inclusiv cu renumita dvs. aterizare la aeroportul din Chișinău cu avionul guvernamental aducând personal ajutor umanitar pentru medicii noștri la începutul declanșării pandemiei în Republica Moldova. Vă mulțumesc din suflet!

Dar revenind la discuțiile purtate astăzi au fost extrem de fructuoase, am trecut cu domnul ministru Szijjártó prin întreaga agendă a relațiilor noastre bilaterale și nu doar bilaterale, dar și regionale și am discutat în detalii inclusiv viziunea noastră vizavi de perspectivele europene ale Republicii Moldova, și cum să facem împreună ca aceste perspective să devină realitate.

Și în acest context, nu vreau să vorbesc mult ca să-i las domnului ministru posibilitatea să vă povestească și dumnealui, dar am convenit la o suită de vizite la nivel înalt atât din Republica Moldova în Ungaria, cât și din Ungaria în Republica Moldova, am convenit referitor la asistența continuă din partea Ungariei acordată Republicii Moldova, atât la nivel european, cât și la nivel bilateral și mă bucur foarte mult că am discutat și aspectele de cooperare în domeniul învățământului inclusiv cel universitar care sunt bucuros că am găsit împreună cu tine, dragă prietene Péter, numitor comun și am înțeles imediat anumite probleme, anumite subtilități de care vom ține cont în aprofundarea dialogului nostru pe acest segment.

Thank you so much, my dear friend!

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda