Discursul vicepremierului Nicu Popescu la Reuniunea anuală a diplomației române în cadrul panelului „Reziliența în timpul pandemiei. Întărirea cooperării între parteneri”

Publicat:Tue, 07/09/2021 - 19:45

Discursul vicepremierului Nicu Popescu la Reuniunea anuală a diplomației române în cadrul panelului „Reziliența în timpul pandemiei. Întărirea cooperării între parteneri”

Dragă Bogdan,

Stimate domnule ministru,

Mă bucur și îmi face o deosebită plăcere și onoare să mă regăsesc în această sală, în compania prietenilor Republicii Moldova, mulți dintre ei fiind și prietenii mei, care între timp mai sunt și reprezentanții României peste hotare: ambasadori, diplomați, reprezentanți în organizațiile internaționale. Pe mulți din voi vă cunosc, pe majoritatea din voi am avut ocazia să vă văd în această sală acum doi ani, bănuiesc că pe unii din voi vă voi vedea la ecran în câteva minute, într-un sfert de oră.

Este un moment foarte important pentru mine, personal, pentru țara noastră. Suntem într-un moment istoric pentru Republica Moldova, relația bilaterală cu România, și pentru perspectivele de viitor și speranțele Republicii Moldova și eforturile noastre de a ancora ferm țara noastră în spațiul valoric, instituțional, economic și de securitate european.

Vorbind de reziliență, de perspectivele noastre de viitor ca țară, trebuie să constatăm faptul că în ultimii 30 de ani, Republica Moldova nu a fost deocamdată în stare să edifice un stat cu instituții reziliente, cu o economie capabilă să facă față presiunilor externe de ordin economic, pandemic sau de o altă natură. În ultimii ani, în Republica Moldova a crescut dramatic corupția, multe proiecte de țară au fost prost gestionate, unele dintre ele au fost abandonate.

Am asistat la blocaje majore atât în dezvoltarea țării, cât și în parteneriatele noastre pe plan extern, inclusiv cu România. Știți bine că din cauza evoluțiilor și chiar involuțiilor politice de la Chișinău, în ultimii ani Republica Moldova a trecut prin câteva etape de involuții, toate acestea au lovit dur în capacitatea țării de a-și promova interesele, în reziliența ca stat și, prin urmare, în capacitatea statului Republica Moldova de a aduce beneficii concrete cetățenilor. În același timp, în toată această perioadă, cred că putem spune cu mândrie că societatea din Republica Moldova s-a maturizat, a învățat mai multe lecții de ordin politic, de ordin economic. A învățat mai multe lecții legate de așteptările pe care le are față de statul Republica Moldova și rezultatul alegerilor prezidențiale de anul trecut, dar și al alegerilor parlamentare din 11 iulie curent atestă acest lucru.

În cadrul acestor scrutine, societatea, cetățenii Republicii Moldova au demonstrat că ei optează cu fermitate pentru înscrierea pe un parcurs reformist și european ireversibil pentru țara noastră. Avem o situație istorică în Republica Moldova când 63 de mandate din totalul de 101 au revenit unei forțe politice proeuropene, care are un mandat mai ferm ca niciodată de a fortifica parcursul european al Republicii Moldova și de a ne ancora în spațiul european.

Am avut și o prezență foarte mare la vot în străinătate, în rândul diasporei. Acum doi ani, discutam cu domnul Aurescu, cu Dan, care pregătea alegerile în ambasade. Îmi spuneai, Dan, că vă pregătiți și că vă așteptați la o prezență de circa 700,000 de alegători în rețeaua de ambasade și misiuni diplomatice a României. Această cifră mi-a părut enormă și, într-adevăr, este așa, iar voi ați dat act de curaj și organizare excelentă. Însă anul trecut, în Republica Moldova, la alegerile prezidențiale, au votat 212,000 de cetățeni peste hotare. Raportat la populația țării noastre, la capacitatea noastră diplomatică, or Ministerul de Externe are central 141 de angajați și aproximativ 250 de angajați în misiunile diplomatice, numărul de alegători prezenți în diasporă, peste hotare a constituit un act de pe de o parte, stres, pe de altă parte, de eroism logistic și organizatoric pe care nu ezit să-l reiterez. Acest lucru evident, după cum spuneam, denotă și o maturizare a societății noastre, o realizare a faptului că nu toți politicienii care vorbesc frumos livrează, a faptului că Republica Moldova are nevoie de un impuls puternic, ca să își schimbe acea paradigmă de dezvoltare, care deseori se făceau promisiuni europene, dar acestea nu se transformau neapărat în acțiuni. Acesta este contextul politic în care ne regăsim.

Perioada pandemică de COVID-19 a supus statul nostru unor situații de stres major. Am făcut față la nivel politic, dar sfidările, amenințările, complicațiile pe care trebuie să le gestionăm nu s-au epuizat. În ultimul an și jumătate, ca și în multe state din Europa, am avut situații de risc în jurul sistemelor de sănătatea, ne-am trezit în situația de epuizare a locurilor din spitale. Impactul economic a fost și este dramatic în cazul Republicii Moldova. Evident, comparând cu alte state membre UE, state mai prospere, Republica Moldova nu a fost în situația să canalizeze sprijin economic substanțial către acele sectoare ale economiei care au fost cele mai afectate de pandemie. În acest sens, situația din Republica Moldova este mai dificilă decât situația din majoritatea statelor din Uniunea Europeană care au putut aloca mai mult sprijin sectoarelor economice afectate și, evident, noi ne așteptăm la faptul că pandemia va continua să aibă un impact economic negativ asupra noastră și ne pregătim să gestionăm această situație atât pe intern, cât și prin contactele și parteneriatele externe pe care le avem. În același timp, această perioadă de pandemie ne-a demonstrat mai multe lucruri fundamentale.

Primul lucru, la care țin foarte mult și pentru care vă mulțumesc, este despre solidaritatea cu cetățenii noștri pe care au demonstrat-o foarte mulți parteneri externi ai Republicii Moldova. Uniunea Europeană, statele membre, alți parteneri externi ne-au sărit în ajutor în aceste momente de criză atât prin platforma COVAX, cât și pe plan bilateral.

Or, dacă ne aducem aminte perioada din vara și toamna anului trecut, Republica Moldova nu a fost în poziția de a se plasa bine în rândul de state care comanda vaccinuri din motive economice, de organizare politică. Dar, datorită partenerilor noștri externi, am reușit să recuperăm acel handicap organizațional și economic. Îmi amintesc că multe state au fost în stare să plătească prețuri uneori duble sau chiar triple pentru vaccinuri, noi nu am avut această opțiune. Dar, datorită solidarității pe care au demonstrat-o partenerii noștri externi, Republica Moldova a reușit să depășească această penurie de vaccinuri.

Aici, știți bine că România a avut un rol absolut fundamental pentru ajutorarea Republicii Moldova în acest sens. Din momentul în care domnul Președinte Klaus Iohannis a fost la Chișinău, în luna decembrie 2020, în care a anunțat o donație substanțială de vaccinuri și, ulterior, prin suplimentarea acelei promisiuni și acelor livrări, Republica Moldova a reușit să lanseze un program de vaccinare, care chiar dacă este sub cifrele și proporțiile pe care le vedem în Uniunea Europeană, oricum ne plasează pe un loc onorabil în vecinătatea Uniunii Europene, atât raportat și comparat cu alte state din Parteneriatul Estic, cât și în comparație cu mai multe state din Balcanii de Vest. Din nou, țin să-mi exprim recunoștința pentru acest gest de solidaritate și sprijin din România. Or, la ziua de astăzi, fiecare al doilea vaccin administrat în Republica Moldova este rezultatul solidarității demonstrate de statul român față de cetățenii Republicii Moldova. Țin să vă mulțumesc pentru acest lucru.

Simțim această solidaritate inclusiv în planificarea noastră internă, dar și prin disponibilitatea și deschiderea partenerilor externi de a ne ajuta să depășim și consecințele economice ale pandemiei. Discutăm și pregătim un plan de recuperare economică oferit de către Uniunea Europeană Republicii Moldova, care se va ridica la circa 600 de milioane de euro în granturi, împrumuturi și investiții, în următorii 3 ani. Este un plan mai modest decât cifrele care se vehiculează pentru statele membre ale Uniunii Europene, dar, pentru noi, este o cifră foarte importantă, mult peste asistența pe care o primea Republica Moldova anterior.

O cifră care, evident, împreună cu alte parteneriate și canale de asistență, ne face să sperăm că vom fi bine poziționați să gestionăm și impactul negativ al pandemiei asupra economiei noastre în anii care vin. Din nou, cuvântul cheie la care mă gândesc, ne gândim cu toții, cu colegii, este că în acest timp de criză, solidaritatea europeană, solidaritatea cu România are un rol fundamental pentru supraviețuirea Republicii Moldova ca stat, supraviețuirea cetățenilor noștri afectați de pandemie, dar și de efectele negative ale acesteia în mai multe domenii.

Acestea fiind spuse, trebuie să recunoaștem, și, nimeni nu-și face iluzii, că pandemia nu a înghețat sau nu a anulat procesele de alt ordin din regiunea noastră. Procese ce țin de securitate, o situație regională destul de instabilă. În jurul vecinătății Uniunii Europene, dar și pe întreg spațiul eurasiatic, vedem multe crize: din Afganistan și nu doar. Toate aceste crize ne afectează și ne preocupă. Pentru noi, ca stat, este important ca Republica Moldova să își poată consolida instituțiile statului, ca să facă față crizelor care vor mai veni și se vor mai abate peste regiunea noastră, referindu-mă doar la statul nostru. Noi nu putem prezice și, uneori, nu putem preveni crizele care ne lovesc, dar ceea ce putem face este să consolidăm instituțiile și capacitățile statului Republica Moldova, astfel încât acestea să fie mult mai pregătite de a face față unor crize pandemice, economice, de securitate, care ar putea afecta statul nostru pe viitor.

Aici, domnul ministru a vorbit astăzi despre reziliența și capacitatea statului român de a gestiona o situația foarte delicată și complexă legată de Afganistan. Evident, dacă ați putut gestiona aceste situații, acest lucru denotă și capacitatea statului român de a gestiona multe alte situații delicate. Inclusiv, este o bună ocazie să vă mulțumesc pentru că ne-ați ajutat și pe noi să evacuăm mai mulți cetățeni ai noștri din Afganistan. O lecție importantă pentru Republica Moldova ca stat este că parteneriatele internaționale și externe sunt foarte importante, fără ele nu putem avansa, dar este mult mai important să ne dezvoltăm și propriile capacități de a gestiona situații de criză, inclusiv pentru a contribui și a fi solidari cu alți parteneri în momentul în care acestea au nevoie de o contribuție, oricât de modestă ar fi, din partea Republicii Moldova ca stat.

Stimați colegi, cred că mă opresc aici. Vom avea ocazia să mai dezvoltăm subiectul rezilienței și în următoarele minute, în timpul rămas pentru acest panel. Vreau să vă mulțumesc încă o dată, stimați colegi, dragi prieteni, mulți din voi îmi sunteți prieteni, o spun cu mândrie, onoare și gratitudine, inclusiv pentru faptul că, de foarte multe ori, rețeaua diplomatică a României nu a acționat doar în calitate de rețea diplomatică a României, ci și în calitate de o rețea de sprijin, suport, solidaritate și multiplicare a capacității de acțiune diplomatică a Republicii Moldova. Săptămânal, primesc câteva note de la ambasadorii noștri din misiuni și, cu regularitate, acestea conțin referințe, semnale pe interiorul sistemului diplomatic al Republicii Moldova în care apar numele dumneavoastră, stimați ambasadori ai României.

Pe această cale, țin să vă mulțumesc pentru faptul că dumneavoastră vă faceți misiunea de reprezentanți ai României, dar foarte des, cu același atașament, dedicație, sprijiniți și eforturile Republicii Moldova de a se face auzită, de a obține sprijin extern și de a folosi și canaliza acest sprijin pentru consolidarea capacităților instituționale a țării, lupta cu corupția, îmbunătățirea mediului de afaceri și pentru toate acele obiective la care eu mă refer destul de des.

Vă mulțumesc mult. Sper să putem coopera și pe viitor cu aceeași intensitate, chiar mai mare. Știm cu toții cât de important este rolul României în plan bilateral, dar și la Bruxelles, în instituțiile europene, în Parlamentul European, în Consiliul Europei și în alte capitale europene mai mari sau mai mici ale întregii lumi, în care România este întotdeauna alături de interesele și cetățenii Republicii Moldova și de viitorul acesteia. Din nou, țin să vă mulțumesc, dragi colegi, domnule ministru, stimați prieteni prezenți în această sală, dar și dragi ambasadori și diplomați, reprezentanți ai României de peste hotare, pentru tot ce ați făcut și continuați să faceți pentru relația bilaterală, dar și pentru statul nostru.

Vă mulțumesc!

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda