Mesajul vicepremierului Nicu Popescu cu ocazia Zilei Diplomației Republicii Moldova: „Prioritatea noastră absolută este aderarea la Uniunea Europeană. Împreună vom edifica o țară mai democratică, mai prosperă și mai europeană"

Publicat:Tue, 17/01/2023 - 16:57

17 ianuarie 2023, Chișinău – Pe data de 17 ianuarie în Republica Moldova este marcată Ziua profesională a Diplomatului. Cu prilejul Zilei Diplomației, vicepremierul Nicu Popescu a adresat un mesaj corpului diplomatic și consular al țării noastre.

„De la Tokio sau Beijing, în Orientul Mijlociu, în țările europene și până peste Oceanul Atlantic, la Washington și Ottawa, diplomația Republicii Moldova este echipa pe care mizăm pentru promovarea intereselor țării noastre.

Lucrăm 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, 365 de zile din 365, pentru a asigura libertatea țării noastre, prosperitatea țării noastre, pacea în țara noastră și pentru a oferi servicii de calitate pentru cetățenii noștri, diaspora noastră, oamenii noștri de afaceri și pentru a asigura un viitor mai bun pentru conaționali.

Anul trecut, când războiul a revenit în Europa, am construit parteneriate puternice pe plan extern care ne-au permis să urmărim aceste obiective. Împreună cu doamna președintă Maia Sandu, doamna prim-ministră Natalia Gavrilița, speakerul Igor Grosu și toată echipa de guvernare obținem rezultate concrete pentru cetățenii noștri pentru a consolida rolul și locul Republicii Moldova în Europa unită.

Prioritatea noastră absolută este aderarea la Uniunea Europeană. Anul trecut a fost unul istoric, an în care am obținut statutul de țară candidat pentru aderare la UE. Ne-am dorit acest lucru de foarte mult timp și iată că începând cu 2022 am intrat într-o nouă etapă a istoriei noastre. Este evident că acest lucru presupune că mai avem foarte mult de lucru, dar este deja un lucru structurat pe care îl vom face împreună cu UE.

Anul trecut am reușit să fortificăm parteneriatele noastre strategice cu foarte multe țări, pentru noi fiind fundamental să consolidăm sprijinul pentru Republica Moldova. Doar pe linia MAEIE am reușit să organizăm 87 de întrevederi cu omologi din 44 de state ale lumii. Am reușit să asigurăm intrarea în vigoare a 56 de tratate, 71 de noi tratate au fost semnate la nivel de stat, guvern și cu organizații internaționale. Am fost invitați speciali la summit-ul G7 și la reuniunea NATO.

Relația noastră cu România rămâne centrală și fundamentală pentru viitorul nostru. Știți bine că am investit foarte mult efort pentru a dezvolta această relație și pentru a ne asigura că România și pe viitor va constitui ancora noastră în Europa. Știți bine că am dezvoltat parteneriatele noastre inclusiv prin lansarea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, inițiată și co-prezidată de Germania, Franța și România și la care participă peste 40 de țări și organizații.

Doamna prim-ministră a menționat că anul acesta vom organiza cel mai important summit desfășurat vreodată pe teritoriul țării noastre – Summit-ul Comunității Politice Europene. Este ocazia de a ne consolidăm locul nostru în Europa și ne dorim, prin organizarea acestui summit, să sporim imaginea noastră crescândă pe plan internațional. În același timp, prin dezvoltarea continuă a diplomațiilor sectoriale încercăm să ne asigurăm că și colegii noștri din guvern au acces maxim la asistență externă, la parteneriate externe dar și la contribuția Republicii Moldova la stabilitatea globală și regională.

În acest sens pentru noi va fi în continuare foarte important să implementăm toate obiectivele în diplomația pentru securitate și apărare. Urmărim obiectivul de consolidare a securității statului nostru.

Evident, vom continua diplomația solidarității pentru refugiații din Ucraina, vom continua diplomația economică activă pentru a deschide noi piețe, pentru a mări exporturile, pentru a mări comerțul care va constitui o bază mai stabilă și mai largă pentru economia noastră.

Vom continua și diplomația noastră anticorupție prin care vom face tot posibilul pentru ca acești hoți care au jefuit cetățenii noștri să fie sancționați și, desigur, acest lucru va continua să facă parte din eforturile noastre diplomatice. La fel de importantă este și diplomația culturală, atât pentru a menține legătura noastră cu diaspora cât și pentru a promova în continuare imaginea țării noastre în exterior. Știți bine că anul trecut am obținut alături de România un succes important prin recunoașterea cămășii cu altiță ca fiind parte din patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Continuăm să fortificăm serviciile pentru diasporă. Anul trecut am avut un număr record de acțiuni consulare  - 143 de mii, continuăm și digitalizarea serviciilor consulare, am lansat  portalul de programări pentru 13 misiuni diplomatice și urmează să extindem acest portal pentru toate misiunile diplomatice.

Pentru anul care vine vom avea foarte mult de lucru, am menționat summit-ul CPE dar prioritatea absolută este aderarea la UE. Știți bine că lucrăm împreună pentru a răspunde la dispoziția doamnei prim-ministră în urma căreia va fi elaborat un plan de accelerare a procesului nostru de aderare la UE. Din păcate am pierdut mulți ani pe palierul apropierii de UE, suntem în poziția de a compensa acele pierderi de timp, acea insuficientă atenție politică oferită procesului de aderare la UE. În următoarele luni, ca și până acum, vom avea foarte mult de lucru cu colegii noștri din guvern. Acestea fiind spuse țin să mulțumesc pentru tot ce s-a făcut în anul 2022.

Anul acesta vom păstra aceeași dinamică pentru edificarea unei Moldove mai democratice, mai prospere și mai europene. Aceasta este miza pentru 2023.

La mulți ani Diplomației Republicii Moldova! La Mulți Ani fiecărui Om care a făcut și continuă să facă sistemul diplomatic mai puternic, iar țara noastră mai rezilientă!” – a conchis șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda