Necrolog Alexei Revenco

Publicat:Mon, 11/01/2021 - 15:48

Profund îndurerați, regretăm trecerea la cele veșnice a jurnalistului Alexei Revenco, vocea căruia a reușit să devină o veritabilă carte de vizită a Postului Național de Radio. 

Alexei Revenco s-a născut la 30 martie 1957 în satul Bădiceni, raionul Soroca, iar pe parcursul celor peste patru decenii de carieră profesională a prezentat numeroase emisiuni radiofonice și televizate de diferit gen, multe din ele fiind păstrate în fondul arhivistic al instituției publice „Teleradio Moldova”.

Pentru activitate îndelungată şi prodigioasă în mass-media, contribuție la dezvoltarea Radiodifuziunii Naționale, activitățile culturale şi înaltă măiestrie profesională, domnului Alexei Revenco i-a fost conferit Ordinul „Gloria Muncii” (2010) și titlul onorific „Maestru în Artă” (2007).

Exprimăm sincere și profunde condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor de la Radio Moldova și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Maestrul și Omul Alexei Revenco.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.

 

Aureliu Ciocoi
Prim-ministru interimar
Ministru al afacerilor externe și integrării europene

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda