Necrolog - Mihai Cotorobai

Publicat:Wed, 06/01/2021 - 15:00

S-a stins din viață, la vârsta de doar 69 ani, Avocatul Poporului, Mihai Cotorobai. Cu nemăsurată tristețe am aflat această veste, care i-a cutremurat și îndurerat pe toți cei care l-au cunoscut ca deputat, judecător, profesor, coleg, sau prieten.

Ca deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență, Mihai Cotorobai a stat la baza edificării statului independent Republica Moldova. În cei 6 ani, în care a fost judecător al Curții Constituționale, a vegheat respectarea normelor Legii Supreme. Ca Avocat al Poporului a pledat mereu pentru adevăr, dreptate și democrație. A promovat cu fermitate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, punând mai presus decât orice demnitatea și interesul țării per ansamblu.

Mihai Cotorobai a fost un om curajos, perseverent, principial și hotărât în orice acțiune și decizie pe care a luat-o pe parcursul vieții. S-a născut la 25 martie 1951, în comuna Puhoi, raionul Ialoveni. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universității de Stat din Leningrad. A urmat numeroase stagii și studii de documentare la Universități din SUA, Ungaria, Portugalia, Belgia, Olanda, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Mai mulți ani a fost profesor de drept la USM și ULIM, dar și la Academia de Administrare Publică.

A fost conducătorul grupului de elaborare a Constituției Republicii Moldova, coautor al monografiilor „Dreptul agricol" și „Dreptul funciar".

Mihai Cotorobai a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, „Om Emerit”, medalia „Meritul Civic” și „Ordinul de Onoare”.

În numele Guvernului Republicii Moldova, în aceste momente de mare tristețe, transmit condoleanțe și compasiune familiei îndurerate.

Cu profundă tristețe,
Aureliu CIOCOI
Prim-ministru interimar al Republicii Moldova
Ministru al afacerilor externe și integrării europene

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda