Rodica Crudu a fost numită în calitate se secretar general adjunct al MAEIE

Publicat:Wed, 11/10/2023 - 15:10

11 octombrie 2023, Chișinău - În lumina eforturilor sporite ale țării noastre de a adera la Uniunea Europeană, astăzi, în timpul ședinței Guvernului, doamna Rodica Crudu a fost desemnată în funcția de Secretar General Adjunct al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Această numire reprezintă rezultatul unui concurs public organizat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

Doamna Crudu, deținătoare a unui doctorat în științe economice și conferențiar universitar, are o bogată experiență în domeniul educației și al relațiilor internaționale. Începând cu anul 2004, a activat în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei (ASEM), ocupând, printre altele, funcția de decan al Facultății Relații Economice Internaționale în perioada 2018-2021. În calitate de cadru didactic, a predat cursuri precum Integrarea Economică și Economie Europeană, Instituții și Politici ale Uniunii Europene, și Politici Economice Europene. Din martie 2022, a făcut parte din echipa Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, inițial ca șef al direcției de Cooperare Internațională și ulterior fiind promovată în funcția de Director Adjunct.

În cadrul MAEIE, doamna Crudu va avea responsabilitatea coordonării procesului de elaborare și monitorizare a implementării cerințelor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, ea va superviza procesul de planificare, monitorizare, evaluare și raportare a activităților destinate atingerii criteriilor de aderare la UE și va coordona eforturile subdiviziunilor din aparatul central al ministerului în vederea realizării obiectivelor și sarcinilor stabilite pentru consolidarea pregătirii țării pentru aderare.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda