6 septembrie 2023, Chișinău - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, alături de William Tompson, șeful Diviziei EURASIA din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, vor susține declarații de totalizare după seminarul dedicat perspectivelor de cooperare dintre OCDE și Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc joi, 7 septembrie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, începând cu ora 15:20. Instituțiile mass-media sunt invitate să participe la eveniment prin asigurarea prezenței jurnaliștilor naționali și a celor acreditați de MAEIE până la ora 15:10.
Declarațiile de totalizare vor putea fi urmărite în regim online și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

