23 ianuarie 2024, Chișinău – Nivelul de implementare și stadiul actual al proiectelor din cadrul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024 a fost discutat de către oficialii autorităților naționale beneficiare și reprezentanții Consiliului Europei și Oficiului CoE de la Chișinău. Evenimentul a fost moderat de către secretarul de stat Vladimir Cuc și directorul pentru Programe și Coordonare al Consiliului Europei, Claus Neukirch, reunind peste 50 de participanți.
Secretarul de stat Vladimir Cuc, a subliniat sprijinul continuu al Consiliului Europei, precum și expertiza și asistența care a fost oferită de-a lungul anilor: „Mă bucură faptul că toate instituțiile prezente la această reuniune împărtășesc importanța Planului de Acțiuni pentru politice pe care le promovează. Este cu atât mai valoros acest sprijin oferit țării noastre, având în vedere ajustările periodice la provocările cu care ne confruntăm, inclusiv în contextul consecințelor războiului din țara vecină Ucraina. Cooperarea noastră cu Consiliul Europei va fi tot mai mult corelată cu procesul de aderare la UE”. – a declarat oficialul moldovean.
Claus Neukirch, directorul pentru Programe și Coordonare din cadrul Consiliul Europei, a mulțumit autorităților naționale pentru angajamentul, implicarea activă și cooperarea fructuoasă în implementarea Planului de Acțiuni: „Asistarea Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reformă democratică rămâne o prioritate pentru Consiliul Europei, în special în contextul agendei de aderare a Republicii Moldova la UE. Datorită parteneriatului puternic cu Uniunea Europeană și sprijinului din partea statelor noastre membre și observatoare, ne vom continua sprijinul în cadrul actualului Plan de acțiune pentru 2021-2024 și mai departe”. – a menționat Claus Neukirch.
Instituțiile beneficiare din Republica Moldova au făcut prezentări tematice, pe domeniile de competență, fiind evocat impactul direct al proiectelor asupra proceselor de reformă, progresele atinse, dificultățile întâmpinate în procesul de implementare, precum și prioritățile de viitor. La finalul reuniunii, reprezentanții Consiliului Europei, Cancelariei de stat și MAEIE au trecut în revistă acțiunile prioritate pentru ultimul an de implementare a Planului, precum și pentru noul document de politici al CoE 2025-2028.
Notă: Planul de Acțiuni al CoE are un buget total de €24,5 mln. Euro, fiind sprijinit financiar prin contribuțiile voluntare ale UE, Norvegiei, Germaniei, Elveției, Suediei, Austriei, Regatului Țărilor de Jos, Danemarcei, SUA, Poloniei, Belgiei, Franței, Luxembourg-ului, Liechtensteinului, Ciprului, Slovaciei, României și Estoniei.
Proiectele incluse în Planul de Acțiuni vizează domenii precum protecția copilului și combaterea abuzului și violenței sexuale, drepturile femeilor și combaterea violenței domestice, independența și eficiența sistemului judiciar, legislația și practica electorală, anti-discriminare și egalitatea de gen, drepturile sociale, protecția refugiaților din Ucraina, sistemul penitenciar și alternativele la detenție, mass-media, lupta împotriva corupției și spălării banilor, reforma administrației publice locale, cetățenia democratică, etc.

