Republica Moldova, Georgia și Ucraina vor intensifica cooperarea în domeniul integrării europene

Publicat:Mon, 17/05/2021 - 15:51

17 mai 2021, Kyiv - Ministrul interimar al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, a participat la reuniunea trilaterală dedicată cooperării între Republica Moldova, Georgia și Ucraina în domeniul integrării europene și Parteneriatului Estic. În cadrul evenimentului a fost semnat memorandumul de înțelegere între cele trei ministere de externe privind cooperarea in domeniul integrării europene. Memorandumul  stabilește o serie de obiective de cooperare a țărilor asociate cu UE și oferă bază normativa pentru întreprinderea demersurilor diplomatice comune, consultări trilaterale, acțiuni de comunicare publică.

În cadrul declarațiilor pentru presă după semnarea documentului, șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a punctat că cele trei țări cu aspirații și ambiții europene, care au semnat acordurile de asociere, comerțul liber cu UE, au obținut regimurile fără vize, transmit și astăzi un alt semnal puternic privind dorința de a continua agenda de reforme și modernizare în beneficiul cetățenilor statelor asociate. Semnarea memorandumului și constituirea „trio asociat” este un angajament concret pentru intensificarea cooperării în format trilateral în domeniul integrării europene.

În opinia miniștrilor de externe, Aureliu Ciocoi, Dmytro Kuleba și David Zalkaliani, consolidarea eforturilor diplomatice în formatul trilateral este actuală și în contextul desfășurării Summitului Parteneriatului Estic (PaE) în toamna acestui an. Ministrul de externe Aureliu Ciocoi a subliniat că țările asociate rămân deplin angajate în procesele de cooperare în cadrul PaE, interesul comun fiind ca această platformă să dispună de o agendă ambițioasă care să continue apropierea partenerilor estici de Uniunea Europeană.

Declarațiile de presă a ministrului interimar al afacerilor externe și integrării europene pot fi consultate aici

Textul memorandumului de înțelegere privind cooperarea în domeniul integrării europene poate fi accesat aici.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda