Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

12 iulie, ora 10:00 - Briefing-ul Comisiei Electorale Centrale
 
Conform situației până la ora 10:00, în străinătate, au fost închise toate secțiile de votare din Canada și SUA. La moment, consiliul de circumscripție procesează copiile proceselor verbale din străinătate.În cadrul celor 150 de secții de votare constituite peste hotare și-au exercitat dreptul constituțional de vot – 212 145 de alegători. În acest context, dorim să remarcăm că TOȚI cetățenii din diasporă care au venit la alegeri, au putut să voteze, iar măsurile adoptate la cele mai solicitate secții de vot au permis scurtarea cozilor și micșorarea timpului de așteptare în comparație cu scrutinul prezidențial din noiembrie 2020.
 
Cei mai mulți alegori au votat la:
 
  • 40 Paris 4109
  • 98 Londra 4053
  • 71 Bologna 3928
  • 81 Parma 3916
  • 41 Paris 3836
  • 106 Northampton 3785
  • 91 Verona 3704
  • 78 Metre 3600
  • 46 Berlin 3537
  • 67 Padova 3513

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene transmite mesajul de gratitudine alegătorilor moldoveni care s-au mobilizat într-un număr mare, autorităților țărilor străine care au permis realizarea scrutinelor pe teritoriul acestora și au asigurat ordinea publică, dar și funcționarilor electorali din rândul serviciului diplomatic, registrului funcționarilor electorali, membrilor diasporei, unii dintre care au activat și în calitate de voluntari pentru fluidizarea procesului de votare și care cu toții împreună au asigurat buna desfășurare a scrutinului în străinătate.

ora: 22:00 - Briefing-ul Comisiei Electorale Centrale

Conform situației până la ora 22:00, în străinătate, au fost închise secțiile de votare din Federația Rusă, România, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania și alte state din Europa Centrală.
 
Comisia Electorală Centrală reamintește că prerogativa de a dispune prelungirea timpului de votare într-o secției de votare îi revine nemijlocit biroului electoral al secției de votare și acest termen nu poate depăși mai mult de 2 ore după 21:00, ora locală a statului în care activează secția.

ora 19:00 - Briefing-ul Comisiei Electorale Centrale

Conform situației până la ora 19:00, în străinătate, au fost deschise toate secțiile de votare din Statele Unite și Canada. La momentul de față numărul de votați în străinătate a atins cifra de 175 000.

În peste 26 secții de votare au fost epuizate peste 2000 de buletine, iar cei mai mulți alegători s-au prezentat la Paris (2 secții cu peste 3 mii de votanți fiecare), Londra, Bologna și Berlin.

Comisia Electorală Centrală a recepționat copiile proceselor verbale de la secțiile de votare de la Tokio și Beijing, iar rezultatele preliminare urmează a fi comunicate ulterior după închiderea tuturor secțiilor de votare din țară.

ora 16:00 - Briefing-ul Comisiei Electorale Centrale

Conform situației până la ora 16:00, în străinătate, au votat peste 140 de mii de alegători. În acest moment putem informa că la ora 15:00 ora Chișinăului a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokio, unde au participat la scrutin 31 de alegători. În începutul difuzării briefing-ului și-a încheiat activitatea și secția de votare la Beijing, China.

Anunțăm de asemenea despre deschiderea fără impedimente a secțiilor de votare pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii. Invităm diaspora să voteze în orașele New York, Boston, Washington DC, Asheville, Orlando, Atlanta (14:00), Minneapolis, Chicago, Dallas (15:00) și Denver (16:00).

Salutăm și de această dată mobilizarea fără precedent a moldovenilor în străinătate. Venim împreună cu MAEIE cu îndemnul public să fie respectate regulile de ordine publică și sanitare din țările în care vă aflați, cooperați cu funcționarii electorali și voluntarii care sunt prezenți la secțiile de vot unde este anticipată o participare mai mare de alegători.

Urmărim cu atenție sporită secțiile de vot unde a votat un număr mai mare de conaționali. La această oră, în peste 15 secții de votare au fost epuizate peste 2000 de buletine. Majoritatea sunt în Franța, Italia, Germania și Marea Britanie.

Din păcate, constatăm mai multe dezinformări lansate pe diferite platforme online, site-uri și grupuri. Documentăm aceste informații și le vom referi organelor competente. Reiterăm importanța informării din surse oficiale, verificate și credibile.

ora 21:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 20:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 19:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 18:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 17:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 16:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 15:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 14:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

ora 13:00 - Actualizarea informației cu privire la mersul votării în cele mai solicitate secții de votare în străinătate

În premieră la acest scrutin, CEC și MAEIE prezintă detalii despre mersul votării în cele mai solicitate secții, conform situației la ora 12:00.
 
Reamintim că fiecare dintre secțiile de votare menționate în listă dispune de un număr maximal de buletine de vot – 5000.
  • 38/71 Bologna - 1637
  • 38/40 Paris - 1546
  • 38/81 Parma - 1455
  • 38/41 Paris - 1401
  • 38/46 Berlin - 1336
  • 38/91 Verona - 1332
  • 38/48 Frankfurt pe Main - 1288
  • 38/67 Padova - 1255
  • 38/73 Brescia - 1244
  • 38/49 Frankfurt pe Main - 1221
  • 38/89 Treviso - 1192
  • 38/65 Milano - 1103
  • 38/98 Londra - 1094
  • 38/68 Padova - 1081
  • 38/78 Mestre - 1065
  • 38/64 Roma - 1061
  • 38/115 București - 1035
  • 38/66 Milano - 967
  • 38/37 Paris - 965
  • 38/63 Roma - 953

Conform situației până la ora 12:00, în străinătate, la acest moment sunt operaționale toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia. În următoarele ore urmând să se deschidă secțiile de votare din Statele Unite ale Americii și Canada.

Până la această oră, peste hotarele țării s-au prezentat la vot peste 70 000 alegători.

La moment, sunt înregistrate disponibilități medii sau reduse la unele secții de votare din străinătate în următoarele state: Italia, Franța, Irlanda, Germania, România, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Portugalia și Grecia.

În premieră la acest scrutin, CEC și MAEIE prezintă detalii despre mersul votării în cele mai solicitate secții, conform situației la ora 11:00. Reamintim că fiecare dintre secțiile de votare menționate în listă dispune de un număr maximal de buletine de vot – 5000. Voi citi primele 10, iar colegii comunicatori urmează să actualizeze lista cu 20 cele mai solicitate secții de votare.

  • 71 Bologna 1297
  • 40 Paris 1200
  • 41 Paris 1125
  • 81 Parma 1124
  • 91 Verona 1040
  • 46 Berlin 1034
  • 48 Frankfurt pe Main 980
  • 67 Padova 968
  • 49 Frankfurt pe Main 943
  • 73 Brescia 935
  • 89 Treviso 906
  • 64 Roma 875
  • 65 Milano 825
  • 78 Mestre 819
  • 115 București 814
  • 68 Padova 805
  • 101 Londra 753
  • 66 Milano 751
  • 37 Paris 723
  • 63 Roma 720

Cu referire la informația din presă de la secția de votare din Haga, rugăm instituțiilor media naționale să de-a dovadă de responsabilitate și să solicite reacții oficiale de la autoritatea electorală prin Biroul de presă. În situația raportată nu a fost nimic ieșit din comun. Conform legislației, buletinele de vot se păstrează într-un loc sigur din interiorul secţiei de votare, în pachete legate a cîte 100 de bucăţi, şi se distribuie de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, membrilor biroului pentru a fi eliberate alegătorilor în măsura necesităţii.

La final, am urmărit mai multe postări pe rețele sociale, dorim să evidențiem următoarele în cazul votului în străinătate:

  1. Reiterăm că se votează cu pașaportul (inclusiv expirat), buletinul de identitate valabil și carnetul de marinar;
  2. Rugăm diaspora să verifice din timp adresa celei mai apropiate secții de votare;
  3. Respectați regulile sanitare din țările în care vă aflați
  4. Cooperați cu voluntarii care sunt prezenți la secțiile de vot unde sunt anticipați un număr mai mare de alegători
  5. Dacă observați careva nereguli, sesizați membrii biroului electoral sau CEC
  6. În cazul în care în fața secției de votare s-a format rând, rugăm conaționalii să respecte ordinea publică în respect pentru țările gazdă

11 iulie 2021, Chișinău - Briefing-ul Comisiei Electorale Centrale de la ora 08.00

Cu privire la secțiile de votare constituite peste hotare, conform situației până la 08:00, informăm că procesul de votare a demarat la orele locale 07:00 fără careva probleme raportate. Secțiile de vot din străinătate vor fi deschise până la ora 21:00 (ora locală din fiecare stat).
 
Astfel, procesul de votare este în desfășurare în Japonia, unde tradițional a votat și primul alegător în cadrul alegerile parlamentare anticipate. De asemenea, deja se votează la secțiile de votare din China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Statul Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia și Lituania.
 
În timpul acestui briefing, sistematizăm și informația despre deschiderea secțiilor de votare din Europa Centrală.
 
Reamintim opiniei publice să urmărească informații verificate din surse oficiale și demne. CEC, MAEIE și ambasadele Moldovei peste hotare actualizează informațiile privind condițiile de votare în toate cele 150 de secții de votare constituite în străinătate.
 
Examinând experiența de la scrutinul precedent, împreună cu CEC am luat decizia să publicăm pe platformele noastre informația despre numărul de buletine utilizate în cele mai aglomerate secții de votare, astfel încât alegătorii să cunoască situația reală, timpii de așteptare și folosind platforma diaspora.cec.md să poată vizualiza cele mai apropiate 3 secții de votare.
 
La final, pentru că este primul briefing de astăzi, dorim să evidențiem următoarele în cazul votului în străinătate:
  1. Se votează cu pașaportul (inclusiv expirat), buletinul de identitate valabil și carnetul de marinar;
  2. Verificați din timp adresa celei mai apropiate secții de votare;
  3. Respectați regulile sanitare din țările în care vă aflați
  4. Cooperați cu voluntarii care sunt prezenți la secțiile de vot unde sunt anticipați un număr mai mare de alegători;
  5. Dacă observați careva nereguli, sesizați membrii biroului electoral;
  6. În cazul în care în fața secției de votare s-a format rând, rugăm conaționalii să respecte ordinea publică în respect pentru țările gazdă;

25 iunie 2021, Chișinău - Lista adreselor secțiilor de votare poate fi consultată aici. 

Țara Nr. SV Localitatea Adresa
Republica Austria 38/1 or. Viena (sediul misiunii) Löwengasse 47/ 10, 1030 Vienna
Republica Azerbaidjan 38/2 or. Baku (sediul misiunii) Pr. Huseyn Javid 520, bl.12, Baku, AZ1073 
Republica Belarus 38/3 or. Minsk (sediul misiunii) 220030 or. Minsk, str. Belorusskaia nr. 2
Regatul Belgiei 38/4 or. Bruxelles (sediul misiunii) 1050 Bruxelles, avenue Franklin Roosevelt 57
38/5 or. Bruxelles (sediul misiunii) 1050 Bruxelles, avenue Franklin Roosevelt 57
Republica Bulgaria 38/6 or. Sofia (sediul misiunii) Str. G.S. Rakovski 152, Sofia 1142
Canada 38/7 or. Ottawa, ON (sediul misiunii) 275 Slater Street Suite 801 K1P5H9, Ottawa, ON
38/8 or. Calgary, AB North Glenmore Park Community Association, 2231 Longridge Drive SW Calgary, AB, T3E 5N5
38/9 or. Montreal, QC Hotel Terrasse Royal, 5225 Côte-des-Neiges, Montréal, QC H3T 1Y1
38/10 or. Toronto, ON  1170 Sheppard Avenue West, Unit 15, Toronto ON, M3K 2A3
Republica Cehă 38/11 or. Praga (sediul misiunii) Juárezova 14, 160 00 Praha 6 - Bubeneč
Republica Populară Chineză 38/12 or. Beijing (sediul misiunii) 2-9-1 Ta Yuan Diplomatic Office Building, Liangmahe Nanlu nr.14, Chaoyang district, Beijing 100600
Republica Cipru 38/13 or. Limassol or. Limassol, str. Amerikanas nr.11, Municipalitatea Yermasoyia , CP 4060 (hotel Atlantica Miramare Beach)
Regatul Danemarcei 38/14 or. Copenhaga Aalborg University Copenhagen, A. C. Meyers Vænge 15, 2450 Copenhagen SV
Republica Elenă 38/15 or. Atena (sediul misiunii) or. Atena, sec. Nea Filothei, str. G. Bacou 20 C.P. 11524 
Confederația Elvețiană 38/16 or. Geneva (sediul misiunii) Avenue de France, 23, 1202 Geneva
Emiratele Arabe Unite 38/17 or. Abu Dhabi (sediul misiunii) Villa No. 20, Al Darahy st., Abu Dhabi
Republica Estonia 38/18 or. Tallinn (sediul misiunii) 10117 Tallinn, Narva mnt 7, scara 3, et.5, off. 546
Federaţia Rusă 38/19 or. Moscova (sediul misiunii) Рождественка, 7, sediul Ambasadei RM
38/20 or. Moscova  Рождественка, 11/4, к.1,стр.4, МАУ
38/21 or. Moscova  Пушечная 9/6,стр.1, ЦДРИ
38/22 or. Moscova  Пофсоюзная, 154,к. 7, ОКГ Столица
38/23 or. Moscova  Калужское шоссе, 10, с. Мамыри
38/24 regiunea Moscova г.Мытищи, МЦ Импульс, Силикатная,12
38/25 regiunea Moscova г.Одинцово, Вокзальная, 5, школа нр.5
38/26 regiunea Moscova Московская обл. Ленинский г.о.,поселок развилка, 32.,Развиловская библиотека
38/27 regiunea Moscova г.Химки, Горшина,5а, школа нр.27
38/28 regiunea Moscova г.Чехов, Чехова, 45, КТЦ Дружба
38/29 regiunea Moscova г.Люберцы, Октябрьский проспект, 200,ДК
38/30 regiunea Moscova г.Красногорск, Игната Титова, 10, школа нр.19
38/31 or. Sankt-Petersburg Санкт Петербург, Мoховая, 15а, Дом национальностей
38/32 or. Sankt-Petersburg Санкт-Петербург,Смолячкова,13,ДК
38/33 or. Sankt-Petersburg Санкт-Петербург,Благодатная,20,Библиотека правовой и экономической информации
38/34 or. Tula or. Tula, Sala orășănească de concerte, str. Sovetskaya 2
38/35 or. Kaluga Калуга, Народный Дом, ул. Ленна 74
Republica Franceză 38/36 or. Paris și regiunea orașului Paris Ecole ARAGO, 87 bd Arago, 75014 Paris
38/37 or. Paris și regiunea orașului Paris 16-20 rue des Batignolles, 75017 Paris (incinta Primăriei sectorul 17)
38/38 or. Paris și regiunea orașului Paris 28-30 rue d'Aubervilliers, 75019 Paris
38/39 or. Paris și regiunea orașului Paris Salle Roger Delmas, 3 rue de Toulon, 
94140 Alfortville
38/40 or. Paris și regiunea orașului Paris 50, avenue de la Résistance, 93100 Montreuil
38/41 or. Paris și regiunea orașului Paris Espace Cocteau, 8, avenue Carnot, 94190 Villeneuve-Saint-Georges
38/42 or. Strasbourg  Villa Schutzenberger, 76 Allée de la Robertsau, 67000 Strasbourg
38/43 or. Bordeaux 194/198, Avenue du Maréchal de Lattre de Tassigny, 33200 Bordeaux
38/44 or. Lyon 1 rue de la pépinière Royale – 69009 Lyon
38/45 or. Nice 1, Esplanade Kennedy, 06364 Nice Cedex 4
Republica Federală Germania   38/46 or. Berlin  Campus Rütli, Haus E,
Rütlistraße 9, 12045 Berlin
38/47 or.Leipzig Stadtbüro Leipzig, Markgrafenstraße 3, 04109 Leipzig
38/48 or. Frankfurt pe Main Pfaffenwiese 301, 65929 Frankfurt am Main, Centrul „Jahrhunderthalle”
38/49 or. Frankfurt pe Main Pfaffenwiese 301, 65929 Frankfurt am Main, Centrul „Jahrhunderthalle”
38/50 or.Dusseldorf Brinckmannstraße 5, 40225 Düsseldorf
38/51 or.Bremen Radisson Blu Hotel, Boettcherstrasse 2, D. 28195 Bremen
38/52 or. Hamburg (consulatul onorific) Haldesdorferstraße 46, 22179 Hamburg
38/53 or. München Alte Kongresshalle, Am Bavariapark 14, 80339 München
38/54 or. Stuttgart (consulatul onorific) Leitzstraße 45, 70469 Stuttgart
38/55 or. Hanovra Freizeitheim Linden
Windheimstr. 4, 30451 Hannover
38/56 or. Nürnberg Willstätter-Gymnasium
Innerer Laufer Platz 11, 90403 Nürnberg
Irlanda 38/57 or. Dublin Royal Dublin Society, Hall 8C Simmonscourt, Simmonscourt Road, Dublin 4
38/58 or. Dublin Royal Dublin Society, Hall 8C Simmonscourt, Simmonscourt Road, Dublin 4
38/59 or. Dublin Royal Dublin Society, Hall 8C Simmonscourt, Simmonscourt Road, Dublin 4
38/60 or. Limerick Shannon Rowing Club,  Sarsfield Bridge, Limerick V94 TK37
Statul Israel 38/61 or. Tel-Aviv or. Tel Aviv, str. Ibn Gabirol 71 (Centrul Cultural Enav)
38/62 or. Așdod or. Așdod, strada Kakal 90א (alef)
Republica Italiană 38/63 or. Roma (sediul misiunii) Via Francesco Cherubini 27, Roma 
38/64 or. Roma  Roma, Via Galilei 53-57 
38/65 or. Milano Via Tortona 27, Milano
38/66 or.Milano Via Boscovich 42, Milano
38/67 or. Padova or. Padova, str. Milazzo, 22 (sediul consulatului)
38/68 or.Padova or. Padova, str. Diego Valeri, 17
38/69 or. Ancona Via della Montagnola 72
38/70 or. Bergamo Largo Roentgen 3
38/71 or. Bologna Via del Pilastro 2, Hotel Savoia
38/72 or. Piacenza Strada Val Nure 7, Piacenza, Hotel Best Western Park
38/73 or. Brescia Via Ziziola 91, intrarea din Via San Zeno 168
38/74 or. Ferrara Sala civica "Nemesio Orsatti", Pontelagoscuro, Via Risorgimento 4
38/75 or. Firenze Via Zanobi 55, Hotel Cellai
38/76 or. Genova Municipio VIII Medio Levante, in Via Mascherpa 34 r.
38/77 or. Mantova Via Faccioto 7
38/78 or. Mestre Via Sernaglia 43
38/79 or. Modena Via Viterbo 80
38/80 or. Napoli piazza Municipio nr. 1, Palazzo San Giacomo
38/81 or. Parma Palazzetto dello Sport, via Silvio Pelico 14/A
38/82 or. Perugia Via Armando Diaz, 60, 06128 Perugia PG
38/83 or. Pesaro Piazza Europa n.16, Pesaro
38/84 or. Ravenna Piazza Medaglie d'oro 4, piano 1
38/85 or. Reggio Emilia Via Jules Emile Massenet 19
38/86 or. Torino Via Millio 20
38/87 or. Torino Via Leoncavallo 23
38/88 or. Trento or. Trento, str. La Clarina, 2/1
38/89 or. Treviso or. Treviso, str. Terraglio, 140, Hotel Maggior Consiglio
38/90 or. Udine or. Udine, str. Pradamano, 21
38/91 or. Verona Palazzetto dello Sport di Verona , Piazzale Atleti Azzurri D'Italia, 1, 
38/92 or. Vicenza or. Vicenza, str. Vaccari, 107
38/93 or. Rimini Via XXIII Settembre 1845, 124c, sala Celle
Japonia 38/94 or. Tokio (sediul misiunii) Kagurazaka Enoki Building, et. 3, Enoki-cho nr. 72, Shinjuku-ku, or. Tokio, codul poştal: 162-0806
Republica Letonia 38/95 or. Riga (sediul misiunii) Strēlnieku iela 1-1, LV – 1010, Riga, Republica Letonia
Republica Lituania 38/96 or. Vilnius (sediul misiunii) str. Miglos 61 A, Vilnius, LT-08102, Republica Lituania
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 38/97 or. Londra  London Chigwell Prince Regent Hotel, Manor Rd, Woodford, Chigwell, Woodford Green IG8 8AE
38/98 or. Londra  Hilton London Kensington, 179-199 Holland Park Ave, Holland Park, London W11 4UL
38/99 or. Londra  CEME Conference Centre, Marsh Way, Rainham, Essex, RM13 8EU
38/100 or. Londra  CEME Conference Centre, Marsh Way, Rainham, Essex, RM13 8EU
38/101 or. Londra  London Chigwell Prince Regent Hotel, Manor Rd, Woodford, Chigwell, Woodford Green IG8 8AE
38/102 or. Londra  CEME Conference Centre, Marsh Way, Rainham, Essex, RM13 8EU
38/103 or. Birmingham Levy UK at Villa Park, Home of Aston Villa Football Club Villa Park Birmingham B6 6HE
38/104 or. Glasgow Renfield Centre 260 Bath Street, Glasgow, G2 4JP
38/105 or. Manchester Novotel Manchester Centre, 21 Dickinson Street, Manchester M1 4LX
38/106 or. Northampton Restaurant "Moldova", str. 76-92 Great Russell Street, Northampton, NN1 3BU
38/107 or. Northampton Duston Community Centre Pendle Rd, Northampton NN5 6DT
Regatul Norvegiei 38/108 or. Oslo or. Oslo, Zahlkasserer Schafts plass 1, 0267
Republica Polonă 38/109 or. Varșovia (sediul misiunii) or. Varșovia (sediul misiunii) 02-710, str. Imielinska nr.1
Republica Portugheză 38/110 or. Lisabona (sediul misiunii) Rua Gonçalo Velho Cabral nr.31 și 31A,1400-188 (sediul misiunii diplomatice)
38/111 or. Portimao Praça da República, 25, 8500-540, „Junta de Freguesia de Portimão”
38/112 or. Setubal Centro Multicultural, Rua Piteiras 12, 2910-638
Regatul Țărilor de Jos 38/113 or. Haga (sediul misiunii) str. Bezuidenhoutseweg 117, or. Haga
România 38/114 or. București mun. București, str. Eugeniu Carada 1, sector 3 (sediul Biroului Electoral Central)
38/115 or. București str. Stavropoleos, 6, (Incinta Autorității Electorale Permanente)
38/116 or. Iași str. Vasile Conta 30 (Casa de Cultură a Studenților)
38/117 or. Bacău str. Calea Mărășești 157 (Incinta Universității Vasile Alecsandri)
38/118 or. Brașov str. Memorandumului nr. 39, Casa de Cultură a Studenţilor
38/119 or. Cluj-Napoca Casa de Cultură a Studenților, Piata ”Lucian Blaga” nr.1-3
38/120 or. Constanța Aleea Universității 1, incinta Universității "Ovidius", Bd. Mamaia 124
38/121 or. Craiova str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, Universitatea ”Craiova”
38/122 or. Galați str. Domnească 47, incinta Universității "Dunărea de Jos
38/123 or. Sibiu str. Zaharia Boiu 1, Școala Gimnazială Regina Maria
38/124 or. Suceava str. Universității 13 , incinta Universității "Ștefan cel Mare"
38/125 or. Timișoara Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”, str. Cluj nr.12
Regatul Spaniei 38/126 or. Madrid  Calle Cifuentes no. 5, distrito Villaverde, (edificio La Nave) CP 28021, or. Madrid
38/127 or. Barcelona Calle Comandante Benitez, no. 6, (edificio Centro Cívico Joan Oliver “Pere Quart”) CP 08028, Barcelona
38/128 or. Malaga Calle Concejal Muñoz Cerván no. 3, módulo 3 (edificio Tabacalera), Salón de Actos de Participación Ciudadana, CP 29004, Malaga
38/129 or. Santander  Calle Alta, no. 133, (edificio Mercado México), CP 39008, Santander
38/130 or. Valencia

Carrer del Rei Saud 2 - 46014, Valencia

Statele Unite ale Americii  38/131 or. Washington, DC (sediul misiunii) 2101 S Street N.W., Washington DC 20008
38/132 or. New York, NY   1827 Coney Island Ave, Brooklyn, NY 11230, Restaurant Moldova
38/133 or. Asheville, NC  22 Woodfin St, Asheville, NC 28801, Four Points by Sheraton Asheville Downtown Hotel
38/134 or. Atlanta, GA 165 S Clayton St, Lawrenceville, GA 30046, Lawrenceville First Baptist Church
38/135 or. Boston, MA 344 Watertown St, Newton, MA 02458, Restaurant Moldova
38/136 or. Chicago, IL 7280 N Caldwell Ave, Niles, IL 60714, Logos Christian Academy (old location)
38/137 or. Dallas, TX 5001 Whitestone Lane, Plano, TX 75024, Residence Inn by Marriot Dallas Plano/Legacy
38/138 or. Denver, CO 1555 Jay St., Lakewood, CO, 80214, Romanian Orthodox Church St. John the Hozevite, (Biserica Ortodoxă Românească "Sf. Ioan Hozevitul")
38/139 or. Minneapolis, MN 11801 Fountains Way N, Maple Grove, MN 55369, Holiday Inn Hotel & Suites at Arbor Lakes
38/140 or. Orlando, FL 7500 Futures Drive, Orlando, FL 32819, Hampton Inn and Suites Orlando- John Young Parkway Hotel
38/141 or. Sacramento, CA 4715 Manzanita Ave, Carmichael, CA 95608, Firebird Russian Restaurant
38/142 or. Seattle, WA  1050 Butte Ave SE, Sumner, WA 98390
38/143 or. Las Vegas, NV 6787 W Gary Ave, Las Vegas, NV 89139
Statul Qatar 38/144 or. Doha (sediul misiunii) or. Doha, Vila 151, str. 826 Al Mabahej, Area 66, Statul Qatar
Regatul Suediei 38/145 or. Stockholm (sediul misiunii) str. Engelbrektsgatan 10, et. 3, 114 32 , Stockholm
Republica Turcia 38/146 or. Ankara (sediul misiunii) Hotel İçkale Ankara, Maltepe, Gazi Mustafa Kemal Blv. No:89, 06570 Çankaya/Ankara
38/147 or. Istanbul (sediul CG) or.Istanbul, Omer Avni Mah., Inonu, cad. № 18.D.1, Beyoglu
Ucraina 38/148 or. Kiev (sediul misiunii) 01901, or. Kiev, str. Yagotinska 2, 
38/149 or. Odesa (sediul consulatului) or. Odesa (sediul C) 65009, or Odesa, str. Posmitîi 2/2 "B"
Ungaria 38/150 or. Budapesta (sediul misiunii) 1024 Budapest, Ady Endre utca 16

 

16 iunie 2021, Chișinău - Secretarul general Eugeniu Revenco a discutat cu reprezentanții misiunii internaționale de observare a alegerilor din partea ENEMO despre organizarea peste hotare a alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021. Interlocutorii au abordat stadiul pregătirilor pentru scrutinul parlamentar, în special în ceea ce privește organizarea alegerilor în străinătate.

Comunicatul integral poate fi găsit aici.

 

8 iunie 2021, Chișinău - Comisia Electorală Centrală a decis majorarea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii din străinătate, care vor participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În acest fel, CEC a hotărât organizarea a 146 secții de votare în afara țării.

A fost suplinit numărul secțiilor de votare pentru Republica Federală Germană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu cite 3 unități. Totodată, au adăugate 2 secții de votare în Republica Franceză și o secție de votare în Republica Italiană, localitatea Rimini.

Deasemenea a fost exclusă secția de votare pentru or. Oradea (România) și o secție pentru or. Atena (Republica Elenă).

7 iunie 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a luat act de hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind organizarea a 139 secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și conform atribuțiilor stabilite va dispune măsurile necesare în vederea asigurării dreptului constituțional la vot în condiții de siguranță, cu respectarea normelor sanitare și de ordine publică în țările de reședință.

Reiterând poziția principială a instituțiilor serviciului diplomatic privind abținerea de la comentarea declarațiilor politice, pentru o informarea corectă a opiniei publice și urmare a multiplelor solicitări recepționate în adresa MAEIE și a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de la instituțiile media naționale, reprezentanților diasporei și ai organizațiilor care asigură monitorizarea organizării votului în străinătate, Biroul de presă emite următoarele precizări.

Propunerea inițială din 25 mai 2021 de organizare a celor 191 de secții de votare în străinătate este rezultatul consultării de către ambasadele Republicii Moldova a comunităților de cetățeni din afara țării, precum și discuțiilor MAEIE cu reprezentanții societății civile. De asemenea, în spiritul art. 31 alin. (3) din Codul Electoral, ministerul de externe a examinat favorabil pe 4 iunie curent, demersul înaintat în aceeași zi de către Comisia Electorală Centrală privind constituirea a 162 de secții de votare.

În cadrul avizului prealabil, ministerul a informat autoritatea electorală că toată misiunile diplomatice au notificat în timp util autoritățile statelor de acreditare despre organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și intenția de a deschide secții de votare pe teritoriul acestora.

Din punct de vedere logistic, capacitățile serviciului diplomatic pentru desemnarea președinților în cadrul birourilor secțiilor de votare din străinătate constituie 186 funcționari acreditați peste hotare (inclusiv diplomați specializați, reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne și ai Serviciului Vamal), precum și circa 60 funcționari din aparatul central al ministerului.

De notat, că în cadrul ultimului exercițiu electoral, în calitate de președinți ai birourilor secțiilor de votare au participat circa 113 funcționari ai serviciului diplomatic și în premieră 26 funcționari electorali din diasporă.

Astfel, ministerul a luat act de lista propusă de Comisia Electorală Centrală privind constituirea a 162 de secții de votare și a confirmat că dispune de capacitățile logistice necesare pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv conform propunerilor inițiale transmise pe 25 mai 2021, adică 191 de secții de votare. Hotărârea adoptată în ședința extraordinară din 5 iunie de către Comisia Electorală Centrală privind constituirea a 139 de secții de votare în străinătate nu a fost avizată în prealabil de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La final, invităm reprezentanții diasporei în străinătate care au manifestat interes pentru a oferi asistență ambasadelor și autorităților în țările unde vor fi constituite secțiile de votare aprobate, să devină voluntari pentru a ajuta în gestionarea organizată a fluxurilor de votanți. Persoanele interesate urmează să expedieze un email de intenție în adresa misiunii diplomatice din țara de reședință. Lista ambasadelor Republicii Moldova în străinătate și coordonatele de contact poate fi consultată în compartimentul „Misiuni diplomatic și oficii consulare ale Republicii Moldova” pe site-ul MAEIE.  

6 iunie 2021, Chișinău - Secretarul general Eugeniu Revenco a acordat un interviu Radio Europa Liberă pe subiectul organizării votului în străinătate

5 iunie 2021, Chișinău - Comisia Electorală Centrală a desfășurat o ședință extraordinară pe subiectul constituirii secțiilor de vot în străinătate. 

25 mai 2021, Chișinău – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit conferința de presă comună cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale pe tema „Alegerile parlamentare anticipate – procesul organizatoric privind votul în străinătate”. Declarațiile prim-ministrului interimar, ministrului interimar al afacerilor externe și integrării europene Aureliu Ciocoi și ale președintelui Comisiei Electorale Centrale Dorin Cimil pot fi consultate mai jos, iar sesiunea de întrebări-răspunsuri cu reprezentanții instituțiilor media naționale, poate fi vizualizată aici. 

Aureliu Ciocoi, prim-ministru interimar, ministru interimar al afacerilor externe și integrării europene:

Mult stimate domnule președinte al Comisiei Electorale Centrale,

Devine deja o tradiție bună aceste conferințe de presă comune dintre MAEIE și CEC în ceea ce privește organizarea scrutinelor, atât prezidențiale, dar și în acest caz, parlamentare anticipate. Diaspora Republicii Moldova, după cum cunoașteți, s-a prezentat într-un număr mare la alegerile prezidențiale din toamna trecută. A fost o cifră surprinzătoare, inclusiv pentru MAEIE – peste 260 de mii de votanți în afara țării. Cu această ocazie, doresc să vă reamintesc că este continuată înregistrarea prealabilă a cetățenilor noștri care se află în afara Republicii Moldova pe platforma CEC. Din câte cunosc, la ora actuală, s-au înregistrat prealabil peste 91 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova.

Reiterăm astăzi mesajul nostru comun și sper că domnul președinte Dorin Cimil se va alătura: Ne dorim ca toți cetățenii Republicii Moldova care vor să își exercite în străinătate dreptul constituțional de vot să o poată face în condiții de siguranță, cu respectarea normelor sanitare și de ordine publică din țările de reședință.

Pentru buna organizare a votului în străinătate, noi cei de la MAEIE am demarat discuții permanente cu șefii misiunilor diplomatice și consulare ale țării noastre peste hotare și le-am cerut colegilor noștri următoarele:

  • Să informeze și să solicite acordul preliminar al statelor gazdă privind deschiderea secțiilor de votare pe teritoriul acestor state. Din câte cunoaștem, majoritatea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova au solicitat acceptul preliminar al statelor-gazdă și al statelor de acreditare pentru permisiunea de a desfășura alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
  • Să comunice numărul oficial și estimativ al cetățenilor moldoveni aflați în țările de acreditare a misiunilor diplomatice și în țările de reședință;
  • Să consulte organizațiile din diasporă și liderii de opinie ai comunităților de moldoveni de peste hotare privind repartizarea geografică a secțiilor de votare;
  • Să examineze și să evalueze logistica necesară asigurării procesului de votare în condițiile pandemiei Covid-19, precum și evaluarea riscurilor conexe.

Un lucru principial pe care vreau să-l fac public cu această ocazie: MAEIE pornește de la înțelegerea faptului că numărul secțiilor de votare nu poate fi mai mic decât cel din scrutinul prezidențial din noiembrie 2020.

Tradițional, și asta cunoaștem cu toții, în alegerile prezidențiale mobilizarea electoratului este mult mai mare decât la alegerile parlamentare. Totuși, ministerul consideră necesar a lua în calcul posibilitatea dublării numărului secțiilor de votare acolo unde s-a votat peste 5 mii persoane, unde s-a extins timpul de funcționare a secțiilor de votare sau unde s-au epuizat înainte de închiderea secțiilor de votare buletinele de vot.

Sistematizând informația pe care MAEIE a primit-o de la ambasade și oficiile consulare, am propus astăzi, printr-un demers adresat președintelui CEC, deschiderea unui număr mai mare de secții de votare peste hotare. În procesul examinării propunerilor menționate, ministerul a consultat unele organizații non-guvernamentale și formatori de opinie din țară și de peste hotare.

Decizia finală aparține în exclusivitate CEC, singura autoritate care poate lua decizii în acest sens.

Argumentele noastre sunt evidente: în lume sunt avansate procesele de imunizare anti-Covid. Scade vizibil intensitatea infectării pe fundalul implementării programelor naționale de imunizare. Se apropie perioada estivală și, corespunzător, pronosticăm ridicarea graduală a restricțiilor, inclusiv pentru circulație în statele care au fost puternic afectate de pandemie.

În ceea ce privește costurile, bugetul inițial calculat de MAEIE pentru asigurarea alegerilor peste hotare se evaluează la ora actuală la 5,5 milioane lei. Această cifră a fost comunicată CEC și cuprinde numărul orientativ de secții de votare discutat inițial cu CEC. În această ordine de idei, dacă numărul secțiilor de votare care urmează a fi aprobat de CEC va crește, va fi necesar să se reevalueze impactul financiar, precum și impactul asupra logisticii organizării și gestionării acestor secții. În momentul formulării avizului final, potrivit Codului Electoral, Ministerul va reflecta toate elementele, inclusiv cel financiar și cel logistic.

Profit, din nou, de această ocazie pentru a face un apel public către membrii diasporei: Rugăm să ajutați autoritățile, ambasadele din țările de reședință și din țările de acreditare pentru a completa componența birourilor electorale. În unele state, vom avea nevoie de voluntari care ne vor ajuta în gestionarea organizată a fluxurilor de votanți. Mulțumesc și pe această cale tuturor membrilor diasporei care au asigurat buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020.

Totodată, fac un apel către diasporă, luând în considerare și dificultățile de ordin financiar cu care se confruntă Republica Moldova la ora actuală, am aprecia enorm de mult voluntariatul membrilor birourilor secțiilor de votare, lucru care urmează a fi exclusiv benevol. Membrii diasporei care se vor înscrie pentru a deveni membri ai secțiilor de votare, a birourilor electorale, am aprecia enorm de mult dacă dânșii vor accepta să facă acest lucru pe principii benevole.

Doresc să transmit mulțumiri și tuturor autorităților statelor unde intenționăm să deschidem secții de votare, care pe fundalul pandemiei și restricțiilor din țările respective, deja au reacționat pozitiv la solicitările noastre de organizare a procesului de vot.

Cât privește evoluțiile situațiilor epidemiologice din fiecare stat, MAEIE urmărește și analizează constant deciziile autorităților străine care pot limita funcționarea secțiilor de vot  și afecta negativ exercitarea dreptului de vot și vom informa neîntârziat Comisia Electorală Centrală și opinia publică.

Am examinat și bunele practici în comunicarea noastră publică, prin consultarea ambasadelor, diasporei, societății civile, misiunilor de observare și vom menține informarea operativă a societății despre procesul organizatoric, inclusiv pe platforma acestor conferințe de presă periodice.

De asemenea, rog să urmăriți sursele oficiale și credibile de informare - paginile web ale MAEIE, CEC și misiunilor noastre diplomatice – unde va fi prezentată informația actualizată cu regularitate pentru a explica condițiile de votare și informațiile relevante pentru fiecare țară separat, astfel încât cetățenii să voteze în siguranță.

Stimate domnule președinte al Comisiei Electorale Centrale, dați-mi voie cu această ocazie să-mi închei cuvântul introductiv aici și îmi face o deosebită plăcere să vă transmit dumneavoastră microfonul.

Dorin Cimil, președintele Comisiei Electorale Centrale:

Stimate domnule prim-ministru, stimate domnule secretar general, stimați colegi, stimată mass-media,

Vreau să menționez și eu că pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, preconizate pentru 11 iulie 2021, CEC a întreprins până la moment următoarele acțiuni în vederea organizării alegerilor, și anume: 

  • A constituit circumscripția electorală numărul 38 pentru secțiile de votare constituite în străinătate.
  • A fost constituit un consiliu electoral distinct cu sediul în municipiul Chișinău, care va asigura organizarea proceselor electorale pentru secțiile de votare constituite peste hotare. Până în anul 2019 această competență îi revinea consiliului electoral de circumscripția electorală Chișinău numărul 1.
  • Până la data de 5 iunie curent, CEC va decide organizarea și formarea secțiilor de votare din străinătate în baza criteriilor stabilite de către Codul Electoral.

Legislația electorală indică următoarele criterii pentru stabilirea secțiilor de votare peste hotarele țării: în cazul alegerilor parlamentare, pe lângă misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova se organizează una sau mai multe secții de votare pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor. Totodată, cu acordul autorităților competente ale țărilor respective, vor fi organizate secții de votare și în alte localități. Constituirea acestor secții de votare se stabilește de către CEC cu avizul prealabil a MAEIE în baza a 3 criterii: 

  1. În baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent organizat în circumscripția națională;  
  2. Pe baza înregistrării prealabile;  
  3. Pe baza informațiilor obținute de către MAEIE de la autoritățile competente ale țărilor de reședință și a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.  

Ce date avem până astăzi, pe care le-am procesat și urmează să le comunicăm: conform datelor deținute de către CEC în turul 2 a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020, în secțiile de vot deschise în afara țării s-au prezentat la urne 263 177 de alegători. Referitor la datele despre înregistrare prealabilă, termenul limită este 26 mai 2021. Înregistrările pot fi făcute online pe pagina alegător.md sau prin depunerea unei cereri pe suport de hârtie prin depunerea unei cereri individual sau colectiv la CEC și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Am anunțat că înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămân a fi valabile, cu excepția cazurilor în care alegătorii intenționează să voteze în o altă localitate în afara țării unde vor fi deschise secții de votare. În aceste situații alegătorii pot face modificări în datele prezentate anterior.

După cum a comunicat și domnul prim-ministru, până în prezent avem înregistrate prealabile circa 93 000 de persoane, asta ținând cont de faptul că pentru alegerile prezidențiale, au fost 60 000 de înregistrări. CEC a solicitat MAEIE prezentarea informațiilor ce vizează numărul cetățenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova aflați peste hotare și locul aflării acestora la nivel de localitate. Informația prezentată de minister va fi utilizată la estimarea numărului de cetățeni pentru fiecare localitate în care să fie organizate secții de votare. 

În context apreciem și de această dată implicarea societății civile care a venit cu o notă de poziție cu privire la constituirea secțiilor de votare din străinătate.  

Imediat ce se va încheia procesul de înregistrare prealabilă, CEC va analiza toate informațiile de care dispune și care sunt prevăzute de către lege pentru a elabora proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare peste hotarele țării. Vreau să confirm că astăzi dimineață, în adresa CEC, a parvenit scrisoarea semnată de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, domnul Aureliu Ciocoi, prin care ne-a prezentat un proiect al secțiilor de votare care urmează a fi deschise peste hotare, conform poziției ministerului, precum și argumentarea financiară și argumentarea logistică a acestor acțiuni care urmează a fi întreprinse.  

Printre provocările pe care le atenționăm sunt: 

  • asigurarea financiară a procesului – acest lucru la fel este consemnat în scrisoare la care am făcut referință; 
  • În cazul birourilor electorale constituite peste hotarele țării, președintele este desemnat de către șeful misiunii diplomatice, șeful oficiului consular sau al personalului altor instituții ale serviciului diplomatic sau, la propunerea CEC, din Registrul funcționarilor electorali, cu avizul MAEIE. Ceilalți 6–10 membri ai biroului sunt desemnați de către partidele politice reprezentate în Parlament, câte unul desemnat de fiecare partid. Dacă numărul persoanelor propuse de către partidele este insuficient, birourile electorale sunt completate de către CEC, din Registrul funcționarilor electorali, cu avizul MAEIE.  
  • dotarea logistică a secțiilor de votare deschise peste hotare: situația se complică, în condițiile pandemiei provocată de virusul COVID-19. Dar având experiența alegerilor prezidențiale, suntem siguri că implicarea și responsabilitatea colegilor din cadrul MAEIE și a misiunilor diplomatice va asigura o bună organizare a procesului. 

În acest context susțin apelul Ministerului de Externe privind implicarea cetățenilor care se află în diaspora, în calitate de membri a birourilor permanente a secțiilor de votare pe bază voluntară, pro-bono, pentru de a lucra și a fi în calitate de persoane, de funcționari, și a depune tot efortul pentru ca lucrurile să stea foarte bine și să fie transparente în cadrul  secțiilor de votare. 

Cât privește dotarea logistică a secțiilor de votare, trebuie să menționăm că situația pe moment este complicată. În condițiile pandemiei provocate de virusul Covid -19 și experiența  alegerilor prezidențiale, ne face să fim siguri că implicarea și responsabilitatea din cadrul MAEIE și misiunilor diplomatice va asigura o bună organizare a procesului. 

Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru platforma de comunicare și discuții creată de către Minister și ocazia de a furniza date relevante și din prima sursă către alegători. 

 

Lista secțiilor de votare constituite peste hotare

Misiunea / Statul

Nr. d/o

Localitatea

Numărul secțiilor de votare

Republica Austria

1

or. Viena (sediul misiunii)

1

Republica Azerbaidjan

2

or. Baku (sediul misiunii)

1

Republica Belarus

3

or. Minsk (sediul misiunii)

1

Regatul Belgiei

4

or. Bruxelles (sediul misiunii)

2

Republica Bulgară

5

or. Sofia (sediul misiunii)

1

Canada

6.1

or. Ottawa, ON (sediul misiunii)

1

6.2

or. Calgary, AB

1

6.3

or. Montreal, QC

1

6.4

or. Toronto, ON

1

Total

4

Republica Cehă

7

or. Praga (sediul misiunii)

1

Republica Populară Chineză

8

or. Beijing (sediul misiunii)

1

Republica Cipru

9

or. Limassol

1

Regatul Danemarcei

10

or. Copenhaga

1

Republica Elenă

11

or. Atena (sediul misiunii)

1

Confederația Elvețiană

12

or. Geneva (sediul misiunii)

1

Emiratele Arabe Unite

13

or. Abu Dhabi (sediul misiunii)

1

Republică Estonia

14

or. Tallinn (sediul misiunii)

1

Federaţia Rusă

15.1

or. Moscova (sediul misiunii)

5

15.2

regiunea Moscova

7

15.3

or. Sankt-Petersburg

3

15.4

or. Tula

1

15.5

or. Kaluga

1

Total

17

Republica Franceză

16.1

or. Paris (sediul misiunii) și regiunea orașului Paris

6

16.2

or. Strasbourg (sediul misiunii)

1

16.3

or. Bordeaux

1

16.4

or. Lyon

1

16.5

or. Nice

1

Total

10

Republica Federală Germania

17.1

or. Berlin (sediul misiunii)

1

17.2

or. Leipzig

1

17.3

or. Frankfurt pe Main (sediul misiunii)

2

17.4

or. Düsseldorf

1

17.5

or. Bremen

1

17.6

or. Hamburg (consulatul onorific)

1

17.7

or. München (consulatul onorific)

1

17.8

or. Stuttgart (consulatul onorific)

1

Total

9

Irlanda

18.1

or. Dublin (sediul misiunii)

3

18.2

or. Limerick

1

Total

4

Israel

19.1

or. Tel-Aviv (sediul misiunii)

1

19.2

or. Așdod

1

Total

2

Republica Italiană

20.1

or. Roma (sediul misiunii)

2

20.2

or. Milano (secția consulară)

2

20.3

or. Padova (secția consulară)

2

20.4

or. Ancona

1

20.5

or. Bergamo

1

20.6

or. Bologna

1

20.7

or. Piacenza

1

20.8

or. Brescia

1

20.9

or. Ferrara

1

20.10

or. Firenze

1

20.11

or. Genova

1

20.12

or. Mantova

1

20.13

or. Mestre

1

20.14

or. Modena

1

20.15

or. Napoli

1

20.16

or. Parma

1

20.17

or. Perugia

1

20.18

or. Pesaro

1

20.19

or. Ravena

1

20.20

or. Reggio Emilia

1

20.21

or. Torino

2

20.22

or. Trento

1

20.23

or. Treviso

1

20.24

or. Udine

1

20.25

or. Verona

1

20.26

or. Vicenza

1

20.27

or. Rimini

1

Total

31

Japonia

21

or. Tokyo (sediul misiunii)

1

Republica Letonia

22

or. Riga (sediul misiunii)

1

Republica Lituania

23

or. Vilnius (sediul misiunii)

1

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

24.1

or. Londra (sediul misiunii)

5

24.2

or. Birmingham

1

24.3

or. Glasgow

1

24.4

or. Manchester

1

24.5

or. Northampton

2

Total

10

Regatul Norvegiei

25

or. Oslo

1

Republica Poloneză

26

or. Varșovia (sediul misiunii)

1

Republica Portugheză

27.1

or. Lisabona (sediul misiunii)

1

27.2

or. Portimao

1

27.3

or. Setubal

1

Total

3

Regatul Țărilor de Jos

28

or. Haga (sediul misiunii)

1

România

29.1

or. București

(sediul misiunii și secția consulară)

2

29.2

or. Iași (secția consulară)

1

29.3

or. Bacău

1

29.4

or. Brașov

1

29.5

or. Cluj-Napoca

1

29.6

or. Constanța

1

29.7

or. Craiova

1

29.8

or. Galați

1

29.9

or. Sibiu

1

29.10

or. Suceava

1

29.11

or. Timișoara

1

Total

12

Regatul Spaniei

30.1

or. Madrid (sediul misiunii)

1

30.2

or. Barcelona

1

30.3

or. Malaga

1

30.4

or. Santander

1

30.5

or. Valencia

1

Total

5

Statele Unite ale Americii

31.1

or. Washington, DC (sediul misiunii)

1

31.2

or. New York, NY (sediul misiunii)

1

31.3

or. Asheville, NC

1

31.4

or. Atlanta, GA

1

31.5

or. Boston, MA

1

31.6

or. Chicago, IL

1

31.7

or. Dallas, TX

1

31.8

or. Denver, CO

1

31.9

or. Minneapolis, MN

1

31.10

or. Orlando, FL

1

31.11

or. Sacramento, CA

1

31.12

or. Seattle, WA

1

Total

12

Statul Qatar

32

or. Doha (sediul misiunii)

1

Regatul Suediei

33

or. Stockholm (sediul misiunii)

1

Republica Turcia

34.1

or. Ankara (sediul misiunii)

1

34.2

or. Istanbul (secția consulară)

1

Total

2

Ucraina

35.1

or. Kiev (sediul misiunii)

1

35.2

or. Odessa (secția consulară)

1

Total

2

Republica Ungară

36

or. Budapesta (sediul misiunii)

1

TOTAL

146

Arhivă: Alegerile prezidențiale 2020

 INFORMAȚIA DIN ARHIVĂ: Alegerile prezindențiale 2020

Votează responsabil! Votează în siguranță!

Rezultale preliminare pot fi urmărite în regim online.

Participarea la votare poate fi urmărită în regim online.

Adresele secțiilor de votare „la un click distanță”. Aflați care sunt trei cele mai apropiate secții de votare în funcție de locul unde sunteți. Accesați diaspora.cec.md

Conform situației până la ora 09:00, în străinătate, au fost închise toate cele 16 secții de votare din Canada și SUA. Ultimele două secții – Sacramento și Seattle au fost închise la 07:00 ora Chișinăului.
 
La moment, consiliul de circumscripție Chișinău procesează procesele verbale din străinătate.
 
În cadrul celor 139 de secții de votare constituite peste hotare și-au exercitat dreptul constituțional de vot – 262739 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare peste hotare.
 
Astfel, dorim în numele Comisiei Electorale Centrale să transmitem mesajul de gratitudine alegătorilor moldoveni care s-au mobilizat într-un număr atât de mare pentru a-și exercita dreptul constituțional, autorităților țărilor străine care au permis realizarea scrutinelor pe teritoriul acestora în pofida circumstanțelor asociate cu pandemia COVID-19, dar și funcționarilor electorali din rândul serviciului diplomatic și membrii diasporei, unii dintre care au activat în calitate de voluntari pentru fluidizarea procesului de votare și care cu toții împreună au asigurat buna desfășurare a scrutinului în străinătate.
 
Dorim să totalizăm următoarele: regretăm epuizarea buletinelor de vot la 7 secții de votare și vă asigurăm că după încheierea procedurilor de vot, Comisia Electorală Centrală va consulta toți actorii publici în vederea identificării unor soluții concrete pentru îmbunătățirea cadrului legal în vigoare.
 
La final, informăm despre lista celor 10 mai active secții de votare:
 
1/343 - or. Villeneuve -Saint –Georges, Republica Franceză;
1/397 - or. Northamton, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
1/395 - or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
1/393 - or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
1/394 - or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
1/340 – or. Paris, Republica Franceză
1/348 – or. Berlin, Republica Federală Germania
1/349 - or. Frankfurt pe Main, Republica Federală Germania
1/369 - or. Parma, Republica Italiană
1/344 - or. Montreuil, Republica Franceză
  • Ora 22:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)
Conform situației până la ora 22:00, în străinătate, au fost închise secțiile de votare din Italia, Spania, Federația Rusă, România, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania și alte state din Europa Centrală și Occidentală.
 
La această oră, informăm despre prelungirea programului de activitate al următoarelor secții de votare constituite peste hotare:
BESV 1/341 din orașul Paris: programul de votare este prelungit cu o oră;
BESV 1/358 din orașul Tel-Aviv: programul de votare a fost prelungit cu o oră;
BESV 1/353 din orașul Kassel: programul de votare este prelungit cu o oră;
BESV 1/442 din orașul Budapesta: program de votare a fost prelungit cu 30 minute;
 
Comisia Electorală Centrală reamintește că prerogativa de a dispune prelungirea timpului de votare într-o secției de votare îi revine nemijlocit biroului electoral al secției de votare și acest termen nu poate depăși mai mult de 2 ore după 21:00, ora locală a statului în care activează secția.
 
Cu regret anunțăm că în legătură cu epuizarea buletinelor de vot (număr maxim alocat fiind de 5000), și-au sistat înainte de termen următoarele secții de votare:
 
1/348 de la Berlin (sediul misiunii), la 19:20 ora locală;
1/349 de la Frankfurt la 18:00 ora locală;
1/344 de la Montreuil la 18:55 ora locală;
1/367 de la Bologna la 20:30 ora locală;
1/369 de la Parma la 20:45 ora locală;
1/394 de la Londra la 18:00 ora locală;
1/393 de la Londra la 19:00 ora locală;
1/397 de la Northampton la 19:35 ora locală
 
Celelalte secții de votare din Marea Britanie își continuă activitatea, însă atenționăm că la secția 1/395 (Hilton Kensington) din Londra se menține un flux mare de alegători. La secțiile din Birmingham, Manchester și Glasgow există în continuare un număr suficient de buletine și nu se atestă rânduri.
La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Canada, SUA, Franța, Marea Britanie și Germania.
 
Disponibilitate redusă:
Sursa date despre vot: CEC, ora 21:30
1/353 Kassel – au votat: 3460 alegători
1/358 Tel Aviv – au votat: 3902 alegători
1/395 Londra – au votat: 4976 alegători
1/396 Birmingham – au votat: 3184 alegători
1/397 Northamton – au votat: 4995 alegători
 
Disponibilitate medie:
 
1/398 Manchester – au votat: 2112 alegători
1/426 Chicago – au votat: 1837 alegători

În legătură cu epuizarea buletinelor de vot, SV de la Frankfurt și-a sistat activitatea la 18:00 ora locală.

Cele mai apropiate secții sunt la Stuttgart, Kassel unde poate fi prelungit timpul de votare până la ora: 23.00 și sunt buletine de vot disponibile (Stuttgart aprox. 2000, Kassel aprox. 2000), astfel ca toți cetățenii să poată vota.

În legătură cu epuizarea buletinelor de vot, SV de la Montreuil și-a sistat activitatea la 18:55 ora locală.

În legătură cu epuizarea buletinelor de vot, SV 1/394 Londra și-a sistat activitatea la 18:00 ora locală.

Celelalte secții de votare din Marea Britanie își continuă activitatea, însă atenționăm că la secția 1/395 (Hilton Kensington) din Londra se menține aglomerarea. Recomandăm deplasarea la cea mai apropiată secție de Londra – Northampton.

Conform situației până la ora 18:00, în străinătate, au fost deschise toate secțiile de votare din Statele Unite și Canada. De la briefingul precedent a fost închisă secția de votare din orașul Baku la ora locală 18:00. În aceste momente s-a închis și secția de votare din orașul Surgut, Federația Rusă.
 
În legătură cu informația despre alerta cu bombă în incinta secției nr. 1/349 Frankfurt, poliția germană după examinarea interiorului și perimetrului biroului electoral nu a identificat nimic suspect. Procesul de votare a fost reluat la ora 17:15.
 
La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Federația Rusă, Portugalia, Spania, Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Marea Britanie și Israel.
 
Din informațiile deținute de către CEC, cel mai activ s-a votat în secțiile de votare deschise în:
 
Montreuil, Republica Franceză – peste 4600 alegători
Frankfurt, Germania – circa 4500 alegători
Londra, Marea Britanie – peste 4300 de alegători
Londra, Marea Britanie – 4000 de alegători
Berlin, Germania – 4100 alegători
Parma, Italia – circa 4000 alegători
 
*Sursa: CEC, conform situației la ora 17:00
 
Disponibilitate redusă (mai mult de 100 de persoane în rând):
 
1/309 Bruxelles – au votat: 2480
1/310 Bruxelles – au votat: 2281
1/314 Montreal – au votat: 748
1/340 Paris – au votat: 3540
1/341 Paris – au votat: 3166
1/343 Villeneuve-Saint-Georges – au votat: 3486
1/344 Montreuil – au votat: 4287
1/345 Nice – au votat: 2364
1/348 Berlin – au votat: 3685
1/349 Frankfurt pe Main – au votat: 4166
1/350 Stuttgart – au votat: 2188
1/351 Hamburg – au votat: 3065
1/353 Kassel – au votat: 2152
1/354 Dublin – au votat: 2254
1/355 Dublin – au votat: 2742
1/356 Dublin – au votat: 2429
1/358 Tel Aviv – au votat: 2481
1/360 Roma – au votat: 2252
1/361 Roma – au votat: 1995
1/362 Pesaro Urbino – au votat: 2029
1/367 Bologna – au votat -3530
1/369 Parma – au votat: 3650
1/370 Modena – au votat: 2102
1/371 Ravena – au votat: 1510
1/372 Ferrara – au votat: 1596
1/373 Padova – au votat: 3341
1/374 Padova -au votat: 3103
1/376 Verona – au votat: 3315
1/377 Treviso – au votat: 3049
1/378 Vicenza – au votat: 2375
1/379 Mestre – au votat: 2964
1/380 Milano 1 – au votat: 3106
1/381 Milano 2 – au votat: 2675
1/382 Brescia – au votat: 3114
1/383 Bergamo – au votat: 1416
1/384 Torino – au votat: 1422
1/385 Torino – au votat: 2072
1/393 Londra – au votat: 3628
1/394 Londra – au votat: 3881
1/395 Londra – au votat: 3112
1/396 Birmingham – au votat: 1900
1/397 Northamton – au votat: 3197
1/402 Lisabona – au votat: 1895
1/405 Haga – au votat: 2178
1/407 București – au votat: 2982
1/420 Barcelona – au votat: 1832
1/421 Santander – au votat: 2033
1/439 Istanbul – au votat: 995
 
Disponibilitate medie (50 – 100 de persoane în rând):
 
1/326 Moscova – au votat: 1136
1/329 Moscova – au votat: 1210
1/346 Lyon – au votat: 747
1/368 Reggio Emilia – au votat: 1586
1/383 Bergamo – au votat: 1416
1/387 Udine – au votat: 1063
1/388 Ancona – au votat: 765
1/398 Manchester – au votat: 1391
1/406 București – au votat: 2453
1/408 Iași – au votat: 2909
1/409 Timișoara – au votat: 905
1/410 Cluj Napoca – au votat: 1668
1/411 Galați – au votat: 654
1/413 Constanța – au votat: 631
1/419 Madrid – au votat: 1499

Cu câteva minute în urmă, reprezentanții Poliției din orașul Frankfurt, Germania au comunicat despre recepționarea unui apel telefonic cu privire la plasarea unei bombe la secția de votare nr. 1/349 Frankfurt.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat serviciile specializate germane pentru a efectua verificări și discuții suplimentare.

Funcționarii din cadrul biroului electoral evaluează operativ situația și, în funcție de evoluția acesteia, vor lua decizii despre activitatea de mai departe a secției de votare.

Conform situației până la ora 15:00, în străinătate, la acest moment a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokio, unde au participat la scrutin 30 de alegători. Cu puțin timp în urmă și-a încheiat activitatea și secția de votare din China.
 
Anunțăm de asemenea despre deschiderea fără impedimente a secțiilor de votare pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii.
 
În contextul pandemiei COVID-19, facem îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită sanitară în vigoare din statele de reședință.
 
Comisia Electorală Centrală atenționează asupra posibilității epuizării buletinelor de vot la unele secții de votare deschise în afara țării. În vederea bunei desfășurări a procesului de votare atenționăm alegătorii că la următoarele secții de votare, deschise în afara țării, în curând vor fi epuizate cele 5000 de buletine de vot, care, conform prevederile Codului electoral, reprezintă cantitatea maximă ce poate fi repartizată.
 
Suplimentar, informăm că potrivit normelor legale, dar și ținând cont de aspectele logistice, buletine de vot suplimentare nu pot fi tipărite și distribuite. Luând în considerare faptul că buletinele de vot sunt numeratate în conformitate cu numărul secței de votare, nu e posibil nici de realizat transferul acestora de la o secție la alta.
 
În acest context, îndemnăm cetațenii noștri să meargă să și exercite dreptul de vot la cea mai apropiată secție de votare, unde este disponibil un număr mai mare de buletine de vot. Pentru facilizatrea acestui proces puteți utiliza și aplicația https://diaspora.voteaza.md/:
 
Totodată, rugăm alegătorii să-și păstreze calmul și să respecte cu strictețe normele sanitare pentru prevedenirea răspândirii COVID-19, reglementate de către autoritățile Republicii Moldova și cele ale țărilor gazdă, pentru a nu pune în pericol organizarea alegerilor.
În spațiul public circulă mai multe informații despre epuizarea buletinelor de vot în mai multe secții de votare constituite peste hotare. Atenționăm, că din acest considerent, Comisia Electorală Centrală face publice datele despre participare și reiterează că toate birourile electorale ale secțiilor de votare dispun de 5000 de buletine – număr maxim admis de legislația în vigoare.
 
La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Cehia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Federația Rusă, Portugalia, Spania, Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Marea Britanie și Israel.
 
*Sursa: CEC, conform situației la ora 14:30
 
Disponibilitate redusă (mai mult de 100 de persoane în rând):
 
1/309 Bruxelles – au votat: 1954
 
1/310 Bruxelles – au votat: 1875
 
1/327 Moscova – au votat: 1013
 
1/340 Paris – au votat: 2566
 
1/341 Paris – au votat: 2299
 
1/343 Villeneuve-Saint-Georges – au votat: 2549
 
1/344 Montreuil – au votat: 3312
 
1/345 Nice – au votat: 1797
 
1/348 Berlin – au votat: 2709
 
1/349 Frankfurt pe Main – au votat: 3252
 
1/350 Stuttgart – au votat: 1637
 
1/351 Hamburg – au votat: 2278
 
1/353 Kassel – au votat: 1521
 
1/354 Dublin – au votat: 1552
 
1/355 Dublin – au votat: 1890
 
1/356 Dublin – au votat: 1682
 
1/358 Tel Aviv – au votat: 1753
 
1/360 Roma – au votat: 1643
 
1/361 Roma – au votat: 1373
 
1/362 Pesaro Urbino – au votat: 1417
 
1/368 Reggio Emilia – au votat: 1114
 
1/369 Parma – au votat: 2628
 
1/370 Modena – au votat: 1560
 
1/371 Ravena – au votat: 1030
 
1/372 Ferrara – au votat: 1115
 
1/373 Padova – au votat: 2489
 
1/376 Verona – au votat: 2392
 
1/377 Treviso – au votat: 2193
 
1/378 Vicenza – au votat: 1736
 
1/379 Mestre – au votat: 2266
 
1/380 Milano 1 – au votat: 2344
 
1/381 Milano 2 – au votat: 1947
 
1/382 Brescia – au votat: 2314
 
1/383 Bergamo – au votat: 1052
 
1/384 Torino – au votat: 1422
 
1/385 Torino – au votat: 1368
 
1/386 Florența – au votat: 1072
 
1/393 Londra – au votat: 2582
 
1/394 Londra – au votat: 2791
 
1/395 Londra – au votat: 2044
 
1/396 Birmingham – au votat: 1251
 
1/397 Northamton – au votat: 2290
 
1/402 Lisabona – au votat: 1343
 
1/403 Portimao – au votat: 1013
 
1/405 Haga – au votat: 1591
 
1/407 București – au votat: 2254
 
1/419 Madrid – au votat: 1029
 
1/420 Barcelona – au votat: 1431
 
1/421 Santander – au votat: 1719
 
 
 
Disponibilitate medie (50 – 100 de persoane în rând):
 
1/326 Moscova – au votat: 814
 
1/328 Moscova – au votat: 1078
 
1/329 Moscova – au votat: 885
 
1/335 Tula – au votat: 321
 
1/346 Lyon – au votat: 645
 
1/383 Bergamo – au votat: 1052
 
1/387 Udine – au votat: 768
 
1/388 Ancona – au votat: 576
 
1/398 Manchester – au votat: 908
 
1/406 București – au votat: 1863
 
1/408 Iași – au votat: 2298
 
1/409 Timișoara – au votat: 697
 
1/410 Cluj Napoca – au votat: 1233
 
1/411 Galați – au votat: 461
 
1/413 Constanța – au votat: 438
 
1/439 Istanbul – au votat: 721
Până la ora 10.00 (ora locala) a fost înregistrat următorul număr de alegători:
  • Londra: East London Gymnastics Centre - 1557
  • Londra: Mama Shelter, Hackney Road -1350
  • Londra: Hilton London Kensington - 1021
  • Northampton – 1230
  • Birmingham – 614
  • Manchester – 356
  • Glasgow – 44

Luând în considerare că BESV din East Lodon Gymnastics Centre este la moment cel mai aglomerat, recomandăm să luați în considerare votarea la celelalte două secții din Londra.

Conform situației până la ora 12:00, în străinătate, la acest moment sunt operaționale toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia. În următoarele ore urmând să se deschidă doar cele 16 secții de votare din Statele Unite ale Americii și Canada.

Până la această oră, peste hotarele țării s-au prezentat la vot peste 75 de mii de alegători.

La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în următoarele state: Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Federația Rusă, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, Marea Britanie, Israel.

Astfel, prezentăm detalii despre accesul la vot la respectivele secții, precum și numărul de persoane care deja au votat. Reamintim că fiecare dintre secțiile de votare menționate dispune de un număr maximal de buletine de vot – 5000 pentru fiecare secție.

Disponibilitate redusă:

•          1/309 Bruxelles (au votat: peste 1100 alegători)

•          1/310 Bruxelles (au votat: peste 1050 alegători)

•          1/340 Paris (au votat: peste 1300 alegători)

•          1/341 Paris (au votat: peste 1200 alegători)

•          1/343 Villeneuve-Saint-Georges (au votat: circa 1300 alegători)

•          1/344 Montreuil (au votat: peste 1700 alegători)

•          1/348 Berlin (au votat: peste 1400 alegători)

•          1/349 Frankfurt pe Main (au votat: circa 1800 alegători)

•          1/393 Londra (au votat: peste 1100 alegători)

•          1/394 Londra (au votat: peste 1200 alegători)

•          1/395 Londra (au votat: peste 900 alegători)

Disponibilitate medie:

•          1/320 Geneva (au votat: circa 700 alegători)

•          1/345 Nice (au votat: peste 800 alegători)

•          1/358 Tel Aviv (au votat: peste 1000 alegători)

•          1/368 Reggio Emilia (au votat: peste 500 alegători)

•          1/371 Ravena (au votat: peste 500 alegători)

•          1/378 Vicenza (au votat: peste 900 alegători)

•          1/380 Milano 1 (au votat: peste 1200 alegători)

•          1/383 Bergamo (au votat: peste 500 alegători)

•          1/385 Torino (au votat: peste 600 alegători)

•          1/403 Portimao (au votat: peste 300 alegători)

•          1/406 București (au votat: circa 1100 alegători)

•          1/407 București (au votat: peste 1300 alegători)

•          1/379 Mestre (au votat: peste 1350 alegători)

•          1/354 Irlanda (au votat: peste 740 alegători)

•          1/355 Irlanda (au votat: circa 1000 de alegători)

•          1/356 Irlanda (au votat: circa 800 de alegători)

Se atestă rânduri de peste 100 de persoane în următoarele secții de votare:

-          1/316 Praga

-          1/350 Stuttgart

-          1/351 Hamburg

-          1/352 Munchen

-          1/353 Kassel

-          1/360 Roma

-          1/361 Roma

-          1/367 Bologna

-          1/369 Parma

-          1/370 Modena

-          1/376 Verona

-          1/377 Treviso

-          1/381 Milano 2

-          1/382 Brescia

-          1/386 Florența

-          1/396 Birmingham

-          1/397 Northamton

-          1/402 Lisabona

-          1/405 Haga

-          1/326 Moscova

-          1/327 Moscova

-          1/335 Tula

În contextul pandemiei COVID-19, reiterăm îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită sanitară în vigoare din statele de reședință și să urmărească actualizările misiunilor diplomatice menite să fluidizeze aglomerațiile de cetățeni din jurul secțiilor de vot (asemenea anunțuri au fost postate de Consulatele Generale ale Republicii Moldova la Frankfurt și la Milano).

În cazul statelor cu mai multe secții de vot, vă informăm că puteți afla care sunt trei cele mai apropiate secții de votare în funcție de locul unde sunteți accesând aplicația dezvoltată de Comisia Electorală Centrală: diaspora.cec.md.

Până la orele 10.00, la secția de votare nr.1/349 din or.Frankfurt pe Main au votat 1554 de alegători.

Dat fiind faptul că secția de votare este asigurată cu un număr maxim de 5000 de buletine de vot, iar numărul de alegători este foarte mare, recomandăm cetățenilor care se află încă în rândurile de așteptare să folosească posibilitatea de votare și de la secțiile din alte orașe: ex. Stuttgart și Kassel.

Din cele observate, sunt cozi mari de așteptare în orașele sus menționate, astfel, rugăm cetățenii care doresc să-și expirme dreptul la vot de a se deplasa la una din secțiile de votare din vecinătate, precum ar fi:

- din or. Parma: aveți cea mai apropiată secție la Reggio Emilia: str. via Jules Emile Massenet, 19;

- din or. Bologna: aveți cea mai apropiată secție la Ferrara: Via Gaetano Pesci n. 181

- din or. Mestre: aveți secții în apropiere la Treviso (str. Strada Terraglio 140, ), sau la Padova 2 secții (Via Diego Valeri, 17 sau Via Milazzo 22)

- în or. Milano: secția mai spațioasă este pe Via Tortona 27, timpul de așteptare fiind de cc. 10-15 min.

- din or. Verona: cea mai apropiată secție la Mantova (Via Facciotto 7)

Secția de votare 1/349 din orașul Frankfurt pe Main a fost deschisă regulamentar la ora 07.00 și este asigurată cu 4 operatori, 11 membri ai Biroului electoral, 6 cabine de vot, mai multe urne de vot, ce asigură un flux rapid al alegătorilor.

Voluntarii din rândurile diasporei depun eforturi semnificative pentru păstrarea ordinii publice în afara secției de vot.

Astfel rugăm insistent toți cetățenii să mențină ordinea publică, să nu blocheze calea ferată din zona adiacentă secției de votare, să formeze rândul doar pe trotuarul destinat pietonilor, să poarte măști de protecție și în spirit respectuos să interacționeze cu voluntarii și agenții de poliție germană.

Cu privire la secțiile de votare constituite peste hotare, conform situației până la ora 08:00, informăm că procesul de votare a demarat la orele locale 07:00 fără careva probleme raportate.

Astfel, procesul de votare este în desfășurare în Japonia, unde a votat și primul alegător în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale, precum și în China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania. 

În timpul acestui briefing, sistematizăm și informația despre deschiderea secțiilor de votare din Europa Centrală și Occidentală. 

Reamintim că pe site-ul MAEIE la secțiunea „Alegeri prezidențiale 2020” și pe paginile oficiale ale ambasadelor sunt actualizate informațiile privind condițiile de votare în toate cele 139 de secții de votare constituite în străinătate, inclusiv adresele, regulile sanitare, documentele confirmative necesare și alte informații relevante despre procesul de votare.

Secțiile de vot din străinătate vor fi deschise pe parcursul zilei de astăzi între orele 7:00 – 21:00 (ora locală din fiecare stat) cu excepția la secțiile pentru care a fost stabilit un program special: Baku (07:00 - 18:00), Strasbourg (07:00 - 20:00) și Budapesta (07:00 – 19:00).

În tabelul de mai jos, accesați țara pentru a vă redirecționa spre pagina oficială Facebook a misiunii diplomatice din statul respectiv și pentru a urmări actualizări curente cu privire la adresa, regulile sanitare, documentele necesare și alte informații relevante despre votul în străinătate.

 

Nr. secției

Țara

Orașul

Impactul COVID-19 privind votul în străinătate 

1/306

Austria

Viena (sediul misiunii)

Löwengasse 47A, 1030 Vienna

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Cetăţenii moldoveni aflaţi în Austria vor respecta măsurile impuse de autorităţile austriece: purtarea măştii, respectarea distanţei sociale, aflarea în grupuri de maximum 6 persoane şi respectarea a 10m2 dintre grupuri, inclusiv respectarea restricţiilor de deplasare (a carantinei) între orele 20.00 – 06.00.

Secţia de votare va fi deschisă până la 21.00, dar se recomandă prezentarea la secţia de votare mai devreme, astfel încât începând cu ora 20:00 cetăţenii să se afle în zona în care îşi au domiciliul, evitând incidentele de nerespectare a ordinii publice.

1/307

Azerbaidjan

Baku (sediul misiunii)

bulevardul Huseyn Javid 520, 

bl. 12, Baku AZ1073

 

Ținând cont de stare de asediu declarată de autoritățile Republicii Azerbaidjan, activitatea BESV Baku nr. 1/307 va fi redusă cu 3 ore şi va fi deschisă în intervalul 07.00 – 18.00.

Autorităţile Republicii Azerbaidjan au prelungit regimului special de carantină până pe data de 01 decembrie curent, ora: 06:00.

Intrarea-ieșirea din/în regiunile Sheki, Lankaran, Gakh, Zagatala, Bilasuvar, Jalilabad, Masalli, Ismayilli, Guba, Khachmazi cu excepția vehiculelor cu scop operațional și special, este interzisă;

Totodată, începând cu data de 28 septembrie curent, autoritățile Republicii Azerbaidjan au declarat legea marțială.

Astfel, a fost introdusă stare de asediu (curfew) în oraşele Baku, Ganja, Sumgayit, Evlah, Mingachevir, Naftalan și raioanele Absheron, Jabrayil, Fuzuli, Aghjabadi, Beylagan, Agdam, Barda, Tartar, Goranboy, Goygol, Dashkasan, Gadabeisk, Tovuz, Shamkir, Qazakh, Agstafa. Pe perioada legii marțiale este limitat accesul la orașele și regiunile menționate, precum și interzisa aflarea pe străzi şi în spaţiile publice fără permise speciale eliberate de autoritățile azere şi acte de identitate de la 21:00 până la 06:00.

În urma consultărilor purtate de către Ambasada cu autorităţile azere, vafi permis cetățenilor Republicii Moldova aflați pe teritoriul Republicii Azerbaidjan,care vor avea nevoie de a efectua o deplasare la secția de votare din alte localități și raioane ale statului, să vină la Baku în perioada 14–15 noiembrie 2020. 

La posturile de polițieva fi solicitată prezentarea unui document de identitate eliberat de către autorităților Republicii Moldova: pașaport (preferabil) sau buletin de identitate.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, cetățenii moldoveni pot solicita asistenţă  la următoarele date de contact: tel: +994502285135

1/308

Belarus

Minsk (sediul misiunii)

Str. Belorusskaia nr. 2, Minsk

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

în contextul pandemiei COVID-19, în mai multe regiuni din Republica Belarus, precum și în or. Minsk, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie.  

Totodată, Ministerul Sănătății al Republicii Belarus vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea necesității purtării mănușilor în spații publice și păstrarea distanței sociale de 1,5 metri.

Alte restricții de către autoritățile beloruse la momentul actual nu sunt impuse.

1/309

Belgia

Bruxelles (sediul Ambasadei)

Avenue Franklin Roosevelt 57

Bruxelles 1050

În contextul măsurilor impuse de autoritățile belgiene și luxemburgheze pentru a diminua răspândirea virusului COVID – 19, comunicăm că restricții de deplasare pe parcursul zilei nu sunt. Restricțiile sunt aplicate doar în intervalul de timp (couvre-feu): Regiunile Bruxelles Capitala și Valonia – 22.00 – 06.00, Regiunea Flandra – 00.00 – 05.00, Luxembourg – 23:00 – 06.00.

Alegătorii se pot deplasa spre secția de votare cu transportul public – tramvaiul 8 sau 25, stația Solbosch, bus 71 – stația ULB. Pentru cei care vin cu transportul personal, automobilele pot fi parcate în perimetrul adiacent Secțiilor de votare - Bois de la Cambre.

Este obligatoriu:

  • Purtarea corectă a măștii (nasul și gura astupate) atât în interior, cât și pe exterior;
  • Respectarea distanței fizice de 1,5m;
  • Dezinfectarea mâinilor și termometria la intrarea în biroul electoral;

Este interzis:

  • Formarea în spațiul public a grupurilor mai mult de 4 persoane.

Se recomandă insistent:

  • Pregătirea din timp a actului de identitate;
  • Utilizarea pixului personal pentru a semna în lista electorală;
  • Părăsirea secției de votare imediat după exercitarea dreptului la vot;
  • Părăsirea perimetrului Misiunii Diplomatice imediat după exercitarea dreptului la vot pentru a nu forma aglomerație de persoane.

Persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate și familiile cu copii mici vor avea prioritate de a intra în Secțiile de votare.

1/310

Bruxelles (sediul misiunii)

Avenue Franklin Roosevelt 55

1000 Bruxelles

1/311

Bulgaria

Sofia (sediul misiunii)

Str. Georgi S. Rakovski nr. 152

Sofia 1142

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În spaţii închise purtarea măştilor de protecţie este obligatorie. 

În spaţii libere, masca de protecţie se poartă doar în cazul cînd nu se poate de respectat distanţa de 1,5 m între persoane.

1/312

Canada

Ottawa (sediul misiunii)

275 Slater Street, suite 801

ON K1P 5H9

Autoritățile canadiene au autorizat deschiderea secțiilor de votare în 4 localități, inclusiv în or. Montreal, unde a fost instituit regimul avansat de alertă – zona roșie a pandemiei. Participarea la alegeri va fi desfășurată în condiții sanitare de exigență sporită.

În scopul evitării eventualelor dificultăți la deplasarea cetățenilor către secția de vot, Ambasada a elaborat o scrisoare adresată autorităților competente ale Canadei, cu solicitarea permiterii deplasării cetățenilor spre secția de votare. Scrisoarea poate fi consultată și imprimată de pe contul de facebook al Ambasadei pentru a fi prezentată autorităților canadiene, la cerere, după caz. Scrisoarea de confirmare va fi prezentată odată cu actul de identitate care va confirma cetățenia Republicii Moldova.      

Cetățenii Republicii Moldova urmează să respecte măsurile locale privind regimul sanitar, precum respectarea distanței fizice, purtarea măștilor, prezentarea la secția de votare cu un stilou personal și respectarea cerințelor sanitare pentru prevenirea cazurilor de infecție cu Covid-19, care sunt condiții esențiale pentru participarea la scrutin, în contextul pandemic.

1/313

Toronto

1170 Sheppard Avenue West

Unit 15

Toronto ON, M3K 2A3

1/314

Montreal

5225 Côte-des-Neiges

Hotel Terrasse Royal

Montréal, QC H3T 1Y

1/315

Calgary

North Glenmore Park
Community Association

2231 Longridge Drive SW

Calgary T3E 5N5

1/316

Cehia

Praga (sediul misiunii)

Str. Juárezova 14

160 00 Praha 6 - Bubeneč

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Considerând starea de urgență în Republica Cehă, inclusiv restricțiile de circulație pe timp de noapte, vă recomandăm să planificați deplasarea la secția de votare pe parcursul zilei. Vă rog să notați de asemenea că, în prima parte a zilei timpul de așteptare la secția de votare este mult mai mic.
 
La fel, recomandăm pregătirea din timp a actului de identitate și a pixului personal cu care veți semna în lista electorală. Pe data de 15 noiembrie, când mergeți la vot, îndemnăm să respectați regulile sanitare stabilite de autorități: masca de protecție, distanță socială, dezinfectarea mâinilor!

1/317

China

Beijing (sediul misiunii)

Ta Yuan Diplomatic Office Building 2-9-1

Chaoyang District /

Liang Ma He South Road 14

100600 Beijing

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

China continuă să impună obligativitatea purtării măștilor și verificarea temperaturii corpului în spațiile publice. De asemenea la intrare în clădiri, oficii, magazine, spații publice etc. există obligativitatea prezentării Codului Personal de Sănătate, care permite verificarea deplasării persoanelor dintr-o localitate în alta/peste hotare, și depistarea dacă au fost vizitate regiuni care prezintă pericol de infectare.

Regulile date sunt cunoscute de către persoanele aflate pe teritoriul Chinei de la declanșarea epidemiei și au devenit uzuale.

Impedimente în organizarea scrutinului electoral și participarea alegătorilor nu sunt.

1/318

Grecia

Atena (sediul misiunii)

str. Georgiou Mpakou 20, 

sec. Nea Filothei

Athina 115 24

 

Restricții de circulație în Atena până la 30.11.2020.

Cetățenii vor deplasa la secția de votare în baza unui Certificat de deplasare coordonat cu Ministerul elen al Protecției Civile, plasat pe pagina Facebook a misiunii diplomatice.

1/319

Atena 2

Stavropulou 33, Cinema Studio Art

Athina 112 52

1/320

Elveția

Geneva (sediul misiunii)

Avenue de France 23, 

1202 Genève

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Nu există restricții speciale de deplasare pe teritoriul Elveției. Misiunea a plasat pe pagina facebook un justificativ opțional (nu este obligatoriu) pentru călătorie, care poate fi printat și completat cu datele personale.

Cei care locuiesc în zonele adiacente ale Franței și doresc să voteze la Geneva, se vor informa de pe pagina oficială a Ambasadei de la Paris despre restricțiile de deplasare pe teritoriul francez și vor printa justificativul (obligatoriu) de pe această pagină.

Este necesară respectarea regulilor sanitare și igienice în context pandemic, în special purtarea măștii și menținerea distanței fizice de 1,5 m. în cozile de așteptare (atât în încăperi, cât și afară), dezinfectarea mâinilor la intrarea în secția de votare.

1/321

Emiratele
Arabe Unite

Abu Dhabi (sediul misiunii)

Vila nr. 20, Al Darahy st

Abu Dhabi

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Pentru a intra pe teritoriul Emiratului Abu Dhabi rezidenții altor emirate urmează să prezinte rezultatul negativ a testului COVID efectuat cu cel mult 48 ore înainte de traversare a frontierei – măsură introdusă de Guvernul Abu Dhabi în luna iunie 2020

1/322

Estonia

Tallinn (sediul misiunii)

str. Tatari 20, of. 9-10

Tallinn 10116

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În pofida numărului în creștere restricții de circulație sau carantină în Estonia pentru săptămâna 9 - 15 noiembrie 2020 nu sunt introduse. Purtarea măștii în încăperi nu este obligatorie, totodată purtarea acesteia este cu titlu de recomandare.

Începând cu 16 noiembrie în magazine, centre comerciale, coridoare publice se introduce formula 2+2, adică cel mult două persoane împreună și cu păstrarea distanței de 2 metri de la alți trecători. Pentru orice eventualitate Ambasada a emis justificativ de călătorie pentru cetățenii RM care vin la Tallinn din Finlanda, informația respectivă a fost plasată pe pagina de facebook a Ambasadei.

1/323

Federația Rusă

Moscova (sediul misiunii)

Str. Rojdestvenka 7

Stația de metrou Kuznețkii Most

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Federația Rusă nu a impus restricții de deplasare prin țară, în orașe și alte localități urbane. Din acest motiv, cetățenii moldoveni nu vor întâmpina dificultăți, pentru a se deplasa spre secțiile de vot (17 la număr în Federația Rusă), la data de 15 noiembrie 2020.

 

1/324

Moscova 2

str. Rojdestvenka 11/4
(bloc 1, clădirea 4)

Institutul de Arhitectură din Moscova

107031, Moscova

1/325

Moscova 3

Casa centrală a oamenilor de artă

str. Pusecinaia 9/6, clădirea 1

statia de metrou Kuznețkii Most

1/326

Moscova 4

Complexul educațional
de planificare urbana "Capitala"

str. Profsoiuznaia, 154, cladirea 7

1/327

regiunea Moscova 1

reg. Moscova, or. Mîtișci

Casa de cultură a tineretului

str. Silikatnaia nr. 12

1/328

regiunea Moscova 2

or. Odințovo, Școala nr. 5, 
str. Vokzalnaia 5

1/329

regiunea Moscova 3

or. Odințovo, Școala nr. 5,
str. Vokzalnaia 5

1/330

Sankt-Petersburg 1

Casa Nationalităților

str. Mohovaia 15 A

1/331

Sankt-Petersburg 2

or. Sankt-Petersburg (nord), 

Casa de Cultură

str. Smoleacikova 13

1/332

Sankt-Petersburg 3

or. Sankt-Petersburg (nord),

Casa de Cultură

str. Smoleacikova 13

1/333

Soci

Casa de cultură raională

str. Gorki 85

1/334

Lipețk

Casa de cultura regională

str. Cosmonavtov 54A

1/335

Tula

Sala de concert orășenească

str. Sovețkaia 2

1/336

Kursk

str. Radișceva nr. 33

Universitatea de Stat din Kursk

1/337

Kostroma

Administratia orașului

str. Deputatskaia nr. 47

1/338

Reazan

Casa Organizațiilor Publice

Bulevardul Pervomaisk 17

1/339

Surgut

Casa Jurnaliștilor

str. Energhetikov 2,

clădirea 1

1/340

Franța

Paris (sediul misiunii)

95 Boulevard Berthier, 

Paris 75017

Pe teritoriul Franței vor fi deschise 8 secții de votare (atenție, adresa secției de votare din Nice a fost modificată):

Paris – 95 boulevard Berthier, 75017 Paris (siège provisoire de l’Ambassade)

Paris – 7 rue Pierre Girard, 75019 Paris

Strasbourg – Vila Schutzenberger, 76 allée de la Robertsau, 67000 Strasbourg

Montreuil – Salle polyvalente, 50 avenue de la Résistance, 93100 Montreuil

Villeneuve-Saint-Georges – Espace Cocteau, 8 avenue Carnot, 94190 Villeneuve-Saint-Georges

Lyon – Espace Jean Couty, 1 rue de la Pépinière Royale, 69009 Lyon

Bordeaux – 250 rue Malbec, 33000 Bordeaux

Nice – Palais des Congrès Nice Acropolis1 Esplanade John Fitzgerald Kennedy, 06364 Nice, Entrée Espace Méditerranéenne

Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 – 21:00, cu excepția secției de votare din Strasbourg, care va activa până la ora 20:00.

Pentru deplasarea la secțiile de votare, cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie în posesia următoarelor 2 documente (este obligatorie deținerea ambelor formulare):

1. ATESTAREA PENTRU DEPLASARE care poate fi completată pe pagina Ministerului de Interne al Franței : https://www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestations-de-deplacement

Se va bifa opțiunea «Convocation judiciaire ou administrative et pour se rendre dans un service public».

Justificativul poate fi completat în format electronic și descărcat pe telefonul mobil, alegând opțiunea « Attestation de déplacement dérogatoire numérique ».

2. SCRISOAREA DE CONFIRMARE DIN PARTEA AMBASADEI REPUBLICII MOLDOVA ÎN FRANȚA, cu completarea datelor de către fiecare alegător. În cazul în care nu aveți o imprimantă, puteți descărca scrisoarea în telefonul mobil, iar declarația de onoare să o scrieți cu un pix pe o foaie separată. 

Ambele documente pot fi descărcate în format PDF aici : https://bit.ly/36wXcTd

Reiterăm, totodată, că ALEGĂTORII TREBUIE SĂ MANIFESTE COMPORTAMENT RESPONSABIL ȘI SĂ RESPECTE OBLIGATORIU CU STRICTEȚE MĂSURILE SANITARE în timpul deplasării, pe teritoriul adiacent secției de votare, cât și în interiorul acesteia. 

1/341

Paris 2

Espace Pierre Girard, 

7 rue Pierre Girard

75019 Paris

1/342

Strasbourg

76 Allee de la Robertsau, 

67000 Strasbourg

Association Parlementaire Européenne

1/343

Villeneuve-Saint-Georges

8 Avenue Carnot

Foyer Jean Cocteau

Villeneuve-Saints-Georges 94190

1/344

Montreuil

50 Avenue de la Résistance

Montreuil 93100

1/345

Nice

17 Avenue des Fleurs,

Salle Gambetta

06000 Nice

1/346

Lyon

Espace Jean Couty,

1 rue de la Pépinière Royale

69009 Lyon

1/347

Bordeaux

Salle MALBEC Nansouty,

250 rue Malbec

33000 Bordeaux

1/348

Germania

Berlin (sediul misiunii)

str. Gotlandstrasse nr. 16, 

Berlin 10439

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În Germania, accesul la secţiile de votare rămâne liber. Autorităţile au instituit un lockdown parţial, care presupune restricţii, în mod special, pentru agenţi economici care activează în domeniul sport, gastronomie, prestare servicii etc. Întruniri admise de până la 10 persoane. Circulaţia nu este afectată. Frontiera rămâne deschisă în regimul de călătorie aprobat anterior.

Secţiile de votare din München şi Frankfurt şi-au schimbat adresele: 

München

Alte Kongresshalle, Am Bavariapark 14, 80339 München

Frankfurt pe Main

PSD Bank Arena, Richard-Herrmann-Platz 1, D - 60386 Frankfurt am Main

1/349

Frankfurt pe Main 

PSD Bank Arena, 

Richard-Herrmann-Platz 1, 

D - 60386 Frankfurt am Main

1/350

Stuttgart

Leitzstraße 45,

Stuttgart 70469

1/351

Hamburg

Haldesdorfer Str. 46

Hamburg 22179

1/352

Munchen

Alte Kongresshalle, 

Am Bavariapark 14, 

80339 München

1/353

Kassel

Hafenstraße 2,

34125 Kassel

1/354

Irlanda

Dublin 1

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

 

În Irlanda a fost autorizată deschiderea celor 4 secții de votare, cu respectarea următoarelor condiții, impuse de autorități sub aspectul restricțiilor de Nivel V aplicat pe teritoriul irlandez din 22.10.2020:

Deplasarea la secția de votare va fi justificată la prezentarea scrisorii printate sau în format electronic Essential Travel confirmation publicată de Ambasadă împreună cu un act de identitate moldovenesc.

-         Purtarea obligatorie a măștii atât în interiorul secției de votare, cât și pe teritoriul adiacent.

-         Respectarea distanței sociale de 2 m.

-         Evitarea utilizării transportului public la deplasarea spre secția de votare, în măsura posibilităților.

Imposibilitatea accesării secției de votare în cazul prezenței simptomelor de gripă sau răceală și a temperaturii ridicate.

1/355

Dublin 2

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

1/356

Dublin 3

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

1/357

Limerick

Shannon Rowing Club,

Sarsfield Bridge

Limerick

1/358

Israel

Tel-Aviv 

sediul Beit Hasofer/Casa Ziariștilor

Eliezer Kaplan 6

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În conformitate cu desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, care va avea loc pe data de 15 noiembrie 2020, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel, a modificat locația secției de votare din Tel Aviv de la sediul misiunii, la Casa Scriitorului (Beit Hasofer), de pe strada Eliezer Kaplan, 6, în vederea optimizării procesului electoral, procesării un număr mai mare de votanți și evitării aglomerațiilor, precum și corespunderii exigențelor sanitare impuse de autoritățile Statului Israel.

La Așdod, secția de votare pentru cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial rămâne aceeași, sediul Centrului „Beit Eitan”, de pe strada Kakal 90a.

Pe site-ul ambasadei și pe pagina facebook, cetățenii pot accesa locația, transportul public disponibil și toate condițiile de votare.

1/359

Așdod

Kakal St 90א (alef)

Ashdod

1/360

Italia

Roma (sediul misiunii)

Via Francesco Cherubini 27

00135 Roma

Urmare a evaluării desfășurării primului tur al alegerilor președintelui Republicii Moldova pe teritorul Italiei, precum și în contextul pregătirii către turul II din 15.11.2020, misiunea diplomatică de la Roma, Consulatul General de la Milano și consulatul de la Padova au întreprins un șir de măsuri în vederea optimizării procesului electoral printre care:

- schimbarea unor sedii ale secțiilor de votare pentru a corespunde exgenților sanitare. Astfel, au fost efectuare următoarele schimbări de adrese:  or. Milano – secția de vot din cadrul Consulatului general a fost transferară pe o nouă adresă: Via Tortona 27; or. Bologna – adresa nouă: Via del Pilastro 2, Hotel Savoia; or. Verona –adresa nouă: Piazzale Olimpia 3; or. Parma – adresa nouă: Via Bizzozzero, 13, Parcul Bizzozzero;

- informarea pe larg a cetățenilor despre amplasarea secțiilor de votare, inclusiv modalitatea de deplasare https://www.facebook.com/MoldovainItaly/

https://italia.mfa.gov.md/ro/content/alegerile-pre%C8%99edintelui-republicii-moldova

- acțiuni  de fluidizare/gestionare mai bună a aglomerațiilor/rândurilor (implicarea voluntarilor, angajarea unor companii de pază ș.a).

- informarea prefecturilor cu solicitarea suportului din partea autorităților de poliție pentru asiguarea ordinii publice.

Desfășurarea procesului electoral a fost permisa de autoritățile competente italiene, însă, trebuie să se desfășoare în conformitate cu prevederile normative în vigoare și cu respectarea tuturor normelor de securitate sanitară (în special purtarea măsștilor, respectarea disanței sociale, dezinfectarea mânilor, efectuarea termometriei, igienizarea localurilor).

Totodată, în condițiile restricțiilor de circulație cauzate de pandemie, autoritățile italiene au stabilit că pentru turul II al alegerilor Președintelui Republicii Moldova accesul la secțiile de vot în zonele cu circulație restricționată va fi admis pe bază de autocertificare cu indicarea la rubrica motivul deplasării “voto Elezioni Presidenziali Moldova-15 novembre”. Autocertificarea completată corespunzător este unica formă de legitimare a deplasării în ziua votării.

1/361

Roma 2

Via Andrea Angiulli 1

00135 Roma

1/362

Pesaro-Urbino

Via Carlo Gavardini 10

61121 Pesaro

1/363

Bolzano

Via Dalmazia 30/C

39100 Bolzano

1/364

Trento

Piazzale Lionello Groff 2

38121 Trento

1/365

Perugia

Via dell’Armonia 79,

Castel del Piano

Perugia 06132

1/366

Napoli

Piazza Municipio 1,

Palazzo San Giacomo

80133 Napoli

1/367

Bologna

1/368

Reggio Emilia

Via Jules Emile Massenet 19

42124 Reggio Emilia

1/369

Parma

1/370

Modena

Via Viterbo 80,

41125 Modena

1/371

Ravenna

Piazza Medaglie d'Oro 4/piano 1, 

48122 Ravenna

1/372

Ferrara

Via Gaetano Pesci 181

44124 Ferrara

1/373

Padova (sediul Consulatului)

Via Milazzo 22, Padova 35139

1/374

Padova 2

Via Diego Valeri 17,

35131 Padova

1/375

Mantova

Via Facciotto 7,

46100 Mantova

1/376

Verona

1/377

Treviso

Strada Terraglio 140

Hotel Maggior Consiglio

1/378

Vicenza

Via Giuseppe Vaccari 107

36100 Vicenza

1/379

Mestre

Via Sernaglia 43

Mestre 30171

1/380

Milano 1

Via Tortona 27

20144 Milano

1/381

Milano 2 

Via Vincenzo Gioberti 8

Milano 20123

1/382

Brescia

Via Della Ziziola 91, 

25124 Brescia

(intrarea din str. San Zeno 168)

1/383

Bergamo

Largo Guglielmo Rontgen 3

24128 Bergamo

1/384

Torino

Via Francesco Millio 20

10141 Torino

1/385

Torino

Via Ruggero Leoncavallo 23

10154 Torino

1/386

Florența (Firenze)

Via Zanobi 55 P, 

50129 Firenze

1/387

Udine

Via Pradamano 21,

Udine 33100

1/388

Ancona

Via della Montagnola 72

60127 Ancona

1/389

Genova

Corso Torino 60,

16129 Genova

1/390

Japonia

Tokio (sediul misiunii)

Kagurazaka Enoki Building

Etaj 3

Enoki-cho nr. 72, Shinjuku-ku

Tokio 162-0806

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

ARM la Tokio a recepționat oficial acordul Guvernului Japoniei de a organiza și desfășura alegerile prezidențiale (turul I și turul II) la sediul misiunii, cu respectarea tuturor măsurilor și cerințelor sanitar-epidemiologice indicate de către autoritățile naționale și cele nipone. 

Acțiunea de vot în ziua respectivă se va desfășura cât mai liniștit posibil, cu respectarea suveranității și ordinii publice a Japoniei.

În prezent pe teritoriul Japoniei nu este declarată Stare de urgență, și nu se prevede instituirea unor noi măsuri restrictive.

1/391

Letonia

Riga (sediul misiunii)

Strelnieku nr. 1-1, 

LV-1010, Riga

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Perioada stării de urgență (9 noiembrie – 6 decembrie 2020): purtarea obligatore a măștilor, asigurarea unui spațiu de 3m2/persoană și respectarea distanței fizice de 2 m.

1/392

Lituania

Vilnius (sediul misiunii)

str. Miglos 61 A, Vilnius,

LT-08102

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Pentru perioada 07 noiembrie - 29 noiembrie 2020 (ora 24:00) Guvernul Lituaniei a introdus carantina generală din cauza situației epidemiologice COVID-19.

Astfel, pe teritoriul Republicii Lituania sunt impuse anumite reguli de conduită socială, în contextul stopării răspândirii virusului COVID-19, care au impact asupra procesului organizării alegerilor prezidențiale :

toate persoanele sunt obligate să poarte mască de protecție în spațiile publice atât din încăperi cât și în aer liber, cu excepția copiilor până la 6 ani;

se permit grupuri de până la 5 persoane (excepție pentru membri de familie, până la 10 persoane);

mișcarea în interiorul țării este permisă, însă se recomandă abținerea de la deplasări inutile;

limitarea numărului de pasageri în transportul public, astfel încât să fie păstrată distanța de minim 1 m între persoane;

1/393

Marea Britanie

Londra 1

East London Gymnastics Centre,

1 Triumph Road

Beckton, E65LW

În urma creșterii drastice a cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie, Guvernul britanic a anunțat despre introducerea noilor restricții pe întreg teritoriul Angliei începând cu 5 noiembrie și până la 2 decembrie 2020. 

Ambasada Republicii Moldova la Londra pentru a evita careva dificultăți, a prevăzut scrisori confirmative publicate pe pagina oficială a Ambasadei și de Facebook, care eventual vor putea fi folosite de către conaționali pentru a atesta intenția acestora de deplasare către locațiile secțiilor de votare.

1/394

Londra 2

Hilton London Kensington

179-199 Holland Park Avenue,

Holland Park

London, W114UL

1/395

Londra 3

Mama Shelter Shoreditch

437 Hackney Rd

London E2 8PP

1/396

Birmingham

Jurys Inn Birmingham

245 Broad Street

Birmingham, B1 2HQ

1/397

Northampton

Restaurantul "Moldova"

76-92 Great Russell Street

Northampton, NN1 3BU

1/398

Manchester

INNSIDE Manchester, 1 First Street

Manchester, M15 4RP

1/399

Glasgow

Renfield Centre, 260 Bath Street

Glasgow, G2 4JP

1/400

Norvegia

Oslo

Frognerveien 67, Oslo 0266

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Locația secției de votare corespunde reglementărilor locale și naționale în vigoare, iar desfășurarea scrutinului nu intră în contradicție cu legislația anti-Covid-19 impusă de autorități.

Persoanele se pot deplasa fără impedimente, circulația în interiorul țării fiind permisă, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice și distanțare socială.

Cetățenii urmează să se prezinte la secția de votare cu mască de protecție și pix.

1/401

Polonia

Varșovia (sediul misiunii)

Imielinska nr. 1

02-710 Warszawa

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Aducem la cunoștință că de la primul tur al alegerilor, în Polonia nu au fost impuse alte restricții care ar putea afecta desfășurarea scrutinului. 

Rămân în vigoare măsurile anterioare – purtarea măștilor, evitarea aglomerărilor și păstrarea distanței sociale.

1/402

Portugalia

Lisabona (sediul misiunii)

Rua Gonçalo Velho Cabral 31 e 31 A

1400-188 Lisboa

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În legătură cu restricțiile de circulație în spațiile și pe drumurile publice între județele portugheze în ziua de 15 noiembrie, alegătorii sunt rugați să printeze sau să descarce în format electronic pe telefonul mobil, invitația la vot în limba portugheză din anexă, pentru a justifica la solicitarea autorităților portugheze, motivul și necesitatea deplasării în ziua scrutinului către secțiile votare

1/403

Portimão

Junta de Freguesia de Portimão

Rua Praça da República 25

Portimão 8500-540

1/404

Setubal

Centro Multicultural, 

Rua das Piteiras

2910-638, Setúbal

1/405

Regatul Țărilor 
de Jos

Haga (sediul misiunii)

Bezuidenhoutseweg 117

2594 AD Den Haag

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Nu există restricții privind deplasarea persoanelor pe teritoriul țării. Abținerea de la călătoriile ne-esențiale este cu titlu de recomandare și nu comportă caracter obligatoriu. 

 Alegătorii trebuie să poarte mască în incinta secției de votare, să folosească propriul pix și să respecte distanța de 1,5 metri față de alte persoane, atât în incinta secției de votare cât și în afara ei.

1/406

România

Bucureşti (sediul misiunii)

Aleea Alexandru nr. 40, Sector 1

Bucureşti, 011824

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Vă informăm că în turul doi al alegerilor prezidențiale in Republica Moldova, dacă vă aflați în România, vă puteți exercita dreptul la vot la una din cele 13 secții de votare.
 
Atragem atenția că, urmare primului tur al alegerilor prezidențiale, adresa secției de votare din Iași A FOST MODIFICATĂ. Respectiv, noul sediul al secției de votare din municipiul Iași va fi în incinta Casei de Cultură a Studenților, str. Vasile Conta nr. 30.
 
Adițional, reamintim că la București, secția de votare în cadrul Consulatului A FOST ÎNLOCUITĂ cu un nou sediu în incinta Autorității Electorale Permanente (str. Stavropoleos 6, sector 3, în centrul istoric al Bucureștiului).

1/407

Bucureşti 2

str. Stavropoleus, 6

sediul Autorității
Electorale Permanente

București 030167

1/408

Iaşi

Casa de Cultură a Studenților

Str. Vasile Conta nr. 30

Iași 700106

1/409

Timişoara

Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”

str. Cluj nr. 12

1/410

Cluj-Napoca

Casa de Cultură a Studenților

Piața ”Lucian Blaga” nr. 1-3

1/411

Galaţi

Universitatea "Dunărea de Jos"

str. Domnească 47

1/412

Braşov

Casa de Cultură a Studenţilor

str. Memorandumului nr. 39

1/413

Constanţa

Universitatea "Ovidius"

Bd. Mamaia 124

1/414

Bacău

Universitatea ”Vasile Alecsandri”

Calea Mărășești nr. 158

1/415

Suceava

Universitatea "Stefan cel Mare"

str. Universității 13

1/416

Sibiu

Școala Gimnazială Regina Maria

str. Zaharia Boiu 1

 

1/417

Craiova

Universitatea ”Craiova”

str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13

1/418

Oradea

Universitatea din Oradea

Facultatea de Construcţii,
Cadastru şi Arhitectură

str. Barbu Delavrancea, nr. 4

clădirea D+4E / Parter

1/419

Spania

 

 

 

Madrid

Calle Cifuentes nr. 5

Edificiul La Nave

distrito Villaverde

Per general, se mențin aceleași condiții ca și pentru primul tur. Din 25 octombrie 2020 este instituită starea de alarmă, care va dura, dacă nu sunt schimbări pozitive până în mai 2021. Starea de alarmă impune pe lângă altele, următoarele elemente cu impact asupra procesului de vot, și anume:

-  starea de asediu, cu orar diferit în varii comunități autonome (între 10.00-6.00, 11.00-6.00 și 00.00 - 6.00), ce limitează circularea persoanelor pe stradă; 

- izolarea perimetrală a regiunilor, provinciilor sau localităților, care restricționează intrarea și ieșirea persoanelor de pe teritoriul acestora.

Recomandările Ambasadei către cetățeni:

* să se deplaseze la una dintre cele mai apropiate secții de vot în limita orelor permise pentru deplasarea pe timp de zi - în afara stării de asediu, pentru a evita sancționarea din partea autorităților;

* pentru a se deplasa prin orașele, regiunile, zonele cu restricții fără dificultăți, să dispună de scrisoarea confirmativă a Ambasadei, care poate fi descărcată de pe pagina oficială a misiunii și contul de Facebook. Este recomandabil a o avea în formă printată, împreună cu un document al Republicii Moldova. Dacă un este posibil de a o printa, a o avea salvată în format lizibil pe telefon.

* să își planifice deplasarea către secția de votare, luând în calcul situația, orarul stării de asediu și în comunitățile sau regiunile pe care cetățenii trebuie să le traverseze pe drum spre sau la întoarcere de la secția de vot;

* pentru a exclude formarea aglomerațiilor la secțiile de votare, se recomandă cetățenilor care trăiesc în apropierea secțiilor de vot (la o distanță de aproximativ 100-200 km) să vină să își exercite dreptul la vot de dimineață între orele 7.00 și 11.00 sau seara după orele 18.00, iar intervalul orelor 11.00-18.00 să fie rezervat pentru cei ce vin de la distanțe mai mari;

* să evite organizarea în grupuri mai mari de 6 persoane, să respecte cu strictețe distanța interpersonală și normele sanitare în afara și interiorul secțiilor de votare.

1/420

Barcelona

Carrer del Comandant Benítez, 6

Centro Cívico Joan Oliver "Pere Quart"

CP 08028 Barcelona

1/421

Santander

Calle Alta 133, Mercado México

39008 Santander

1/422

Valencia

Calle Cabo Jubi 5-7

Centro de Estudios ANACADEMIA

46006 València

1/423

Malaga

Salón de Actos
de Participación Ciudadana

Calle Concejal Muñoz Cerván nº 3

módulo 3 (edificiul Tabacalera)

1/424

Statele Unite

Washington DC (sediul misiunii)

2101 S Street NW

Washington DC 20008

Washington D.C. solicită oricărei persoane care sosește din statele cu risc sporit (se aplică oricărui stat unde se inregistrează peste 10 cazuri pozitive pe zi la 100.000 de populație; cu excepția Maryland, Virginia, Vermont și Hawaii) să dea testul Covid-19 în cel mult 72 de ore înainte de sosirea în DC. Dacă șederea în Washington DC depășește 3 zile, se cere repetarea testului în decursul a 3-5 zile din momentul sosirii.

Restricții privind numărul de persoane aflate în același loc în același timp - 50.

În New York, călătorii din următoarele state sunt obligați să intre în carantină de 14 zile: Alabama, Alaska, Arkansas, Arizona, Colorado, Delaware, Florida, Georgia, Guam, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maryland, Michigan, Minnesota, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, New Mexico, Nevada, North Carolina, North Dakota, Ohio, Oklahoma, Puerto Rico, Rhode Island, South Carolina, South Dakota, Tennessee, Texas, Utah, Virginia, West Virginia, Wisconsin și Wyoming. Pot scăpa de carantină dacă obțin un test negativ în decurs de 3 zile de la sosire în New York, trebuie să intre în carantină pentru 3 zile și pot ieși din ea dacă obțin rezultat negativ la test. Călătorii care părăsesc aeroportul fără a completa formularul de călătorie sunt pasibili de amendă de $10.000. New-yorkezii care revin în mai puțin de 24 de ore de la plecarea sa în afara statului, vor completa un formular de călătorie la întoarcere și vor face testul  după 4 zile de la momentul călătoriei. Excepții: călătorii din New Jersey, Connecticut și Pennsylvania.

Restricții din 13.11.2020 pt reuniuni private în interior și în afară (în același timp, în același loc) - 10 persoane;

Nu există restricții de călătorie la nivel de stat (Illinois). Dar persoanele care sosesc sau se reîntorc în Chicago din Utah, Idaho, Montana, Wyoming, Kansas, North Dakota, South Dakota, Nebraska, Minnesota, Wisconsin and Indiana sunt obligate să se autoizoleze pentru 14 zile. Iar călătorii din Alaska, Washington, Oregon, Nevada, Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Oklahoma, Louisiana, Arkansas, Missouri, Arkansas, Mississippi, Alabama, Tennessee, Kentucky, Michigan, Ohio, Virginia, West Virginia, North Carolina, South Carolina, Goergia, Florida, Pennsylvania, Maryland, Delaware, New Jersey, Rhode Island, Massachusetts, Connecticut trebuie fie să se autoizoleze pe 14 zile, fie să prezinte restul negativ efectuat în decurs a 72 de ore pînă la sosire. Orașul Chicago introduce de luni, 16.11.2020, orele 06.00 dimineața „stay home advisory”.

Restricții privind numărul de persoane aflate în același loc, în același timp - 10. Pt evenimente sociale publice - 25.

Din 13.11.2020 se recomandă tuturor persoanelor care sosesc din alte state sau țări (inclusiv rezidenții care se întorc din călătorii) să se autoizoleze pentru 14 zile după data revenirii/sosirii și să limiteze interacțiunea cu membrii familiei cu care locuiesc împreună. Locuitorii statului Washington sunt îndemnați să stea acasă și să evite călătoriile ne-esențiale în alte state sau țări.

Restricții privind numărul de persoane aflate în același loc, în același timp (în dependență de faza de re-deschidere per district) - de la 5 la 10. 

La 13.11.2020 a fost emis ordinul potrivit căruia toate persoanele care sosesc în California din alte state sau țări, inclusiv rezidenții care se întorc acasă, urmează să se autoizoleze pentru 14 zile după revenire și să limiteze interacțiunea cu membrii de familie cu care locuiesc împreună. Locuitorii Californiei sunt încurajați să stea acasă și să evite călătoriile ne-esențiale în alte state și țări.

Începînd cu 06.11.2020 au fost introduse noi restricții, inclusiv „stay at home advisory” între orele 22.00 seara și 05.00 dimineața. Excepții: persoanele care se deplaseză la locul de muncă și cele care merg după produse alimentare. Cu excepția celor care fac naveta, celor care sunt în trecere, și a persoanelor care vin din state cu o rată mai mică de transmitere a coronavirusului, oricine are vârsta peste 18 ani (sau un minor care călătorește singur) care intră în Massachusetts trebuie să completeze un formular de călătorie și să intre în carantină pentru 14 zile sau să prezinte rezultatul negativ al testului efectuat în ultimele 72 de ore. Cei care așteaptă rezultatele testelor trebuie să se autoizoleze până la obținerea unui rezultat negativ. Începând cu 4 noiembrie, scutirea se aplică celor care au fost în unul dintre următoarele state pentru cele două săptămâni înainte de a vizita Massachusetts: Hawaii, Maine, New Hampshire, New York, Vermont și statul Washington, precum și Districtul Columbia. Cei care nu respectă regulile sunt amendați cu până la $500.  

Au fost re-introduse restricții privind numărul de persoane aflate în același loc (în interior) în același timp (10 - pentru reședințe private; 25 -  pt evenimente private în afară, 25 - pt evenimente publice).

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Carolina de Nord. 

Din 13.11.2020 au fost re-introduse restricții privind numărul de persoane aflate în același loc, în același timp - 10 (în interior)  și 50 (în afară).

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Florida. Au fost emise mai multe alerte în legătură cu furtuna Eta, care a provocat ravagii în mai multe regiuni din Florida.

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Georgia.

Restricții privind numărul de persoane aflate în același loc în același timp - 50.

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Colorado.

Restricții privind numărul de persoane aflate în același loc în același timp (evenimente private) - 10.

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Texas. 

Sunt în vigoare restricții privind numărul de persoane aflate în același loc și în același timp - 10.

Nu există restricții de călătorie sau cerință de carantină în Minnesotta.

Din 13.11.2020 au fost re-introduse restricții privind numărul de persoane aflate în același loc (în interior și exterior), în același timp - 10.

 

1/425

New York (sediul misiunii)

35 East 29th St

New York, NY 10016

1/426

Chicago

7280 N Caldwell Ave

Niles, IL 60714

Logos Christian Academy
(old location)

1/427

Seattle

1050 Butte Ave SE

Pacific, WA 98047

1/428

Sacramento

4715 Manzanita Ave

Carmichael, CA 95608

1/429

Boston

344 Watertown St

Newton, MA 02458

1/430

Asheville

Four Points by Sheraton
Asheville Downtown

22 Woodfin St

Asheville, NC 28801

1/431

Orlando

Hampton Inn and Suites Orlando

John Young Parkway

7500 Futures Drive

Orlando, FL 32819

1/432

Atlanta

165 S Clayton St

Lawrenceville, GA 30046

Lawrenceville First Baptist Church

1/433

Denver

1555 Jay St

Lakewood, CO, 8011

Romanian Orthodox Church
St. John the Hozevite

1/434

Dallas

4140 Legacy Drive, Suite 300

Plano, TX 75024

Edelweiss School of Music

1/435

Minneapolis

11801 Fountains Way N

Maple Grove, MN 55369

1/436

Qatar

Doha (sediul misiunii)

826 Al Mabahej

Villa nr. 151

Al Dafna, Area 66, Doha

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Din luna august 2020 măsurile restrictive impuse de autorităţile qatariene şi care sunt tangenţiale procesului de votare nu s-au modificat, în continuare rămân obligatorii următoarele cerinţe pentru fiecare alegător care vine la secţia de votare:

- Intrarea în sediul misiunii a câte un alegător, totodată intrarea concomitentă fiind permisă în condiţiile păstrării distanţei sociale de 2 metri.

- Oricine va intra în sediul Misiunii va fi supus controlul stării de sănătate în cadrul aplicaţiei telefonice Ehteraz, fiind admise doar persoanele care sunt marcate de culoarea verde în sistem. (toţi rezidenţii Statului Qatar sunt obligaţi să posedeze soft-ul Ehteraz, în caz contrar pot fi supuşi amenzilor sau pedepsei cu închisoare)

- Se impune purtarea obligatorie a măştilor de protecţie şi verificarea temperaturei corpului la intrare.  Astfel, nu se estimează careva obstacole pentru desfășurarea procesului electoral în Statul Qatar.

1/437

Suedia

Stockholm (sediul misiunii)

Engelbrektsgatan 10etaj 3

Stockholm 114 32

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Suedia nu a impus măsuri restrictive adiționale care pot avea un impact asupra bunei organizări a scrutinului. Circulația în interiorul țării nu este restricționată, iar alegerile nu sunt considerate adunări publice, fiind permisă desfășurarea acestora, cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială. Cetățenii din sudul ţării, care au optat să voteze la Copenhaga vor trebui să prezinte testul Covid-19 la traversarea frontierei daneze. Alternativ, aceştia vor trebui să călătorească la Stockhom pentru a-şi exercita dreptul la vot.

1/438

Turcia

Ankara

Hotel İçkaleMaltepe, Gazi

Gazi Mustafa Kemal Blv. No:89

06570 Çankaya / Ankara

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Pe teritoriul Turciei nu sunt aplicate restricții generale de circulație din cauza COVID-19, care ar putea afecta participarea cetățenilor moldoveni la alegerile Prezidențiale din 1 noiembrie 2020. În vigoare este obligația de a purta mască și de a respecta distanța socială de 1,5 m în locuri publice.

1/439

Istanbul (sediul Consulatului)

Istanbul, Beyoğlu, 

Ömer Avni Mahallesi,

Inönü caddesi № 18, D.1

(Gümüşsuyu Palas)

1/440

Ucraina

Kiev (sediul misiunii)

Str. Yagotinska 2

Kyiv 01901

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Ambasada Republicii Moldova a recepționat acceptul autorităților ucrainene privind desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie curent, pentru cele două secții de votare deschise în or. Kiev, sediul Ambasadei (str. Yagotinska 2) și or. Odesa, sediul Consulatului (str. M.Posmitnîi, 2/2 Б). Scrutinul electoral va decurge în regim obișnuit, cu respectarea cerințelor epidemiologice (purtarea corectă a măștii, respectarea distanței sociale).

Totodată, începând cu 11 noiembrie curent, în vederea combaterii consecințelor pandemiei, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat ”Carantina de weekend”, care va fi aplicată în perioada 14-30 noiembrie curent. Carantina de weekend va funcționa de sâmbătă, orele 00.00, până luni, 00.00. Ambasada menționează că Carantina de weekend nu se referă la regimul de circulație a cetățenilor.

1/441

Odesa (sediul Consulatului)

str. Makar Posmitnîi 2/2 „B”

Consulatul Republicii Moldova
la Odesa

1/442

Ungaria

Budapesta (sediul misiunii)

Ady Endre utca 16

1024 Budapest

Ținând cont restricțiile în vigoare, activitatea BESV Budapesta nr. 1/442 va fi redusă cu 2 ore şi va fi deschisă în intervalul 07.00 – 19.00.

Începând cu data de 11 noiembrie 2020, după prelungirea stării de urgență la nivel național în Ungaria, a fost introdus un pachet de măsuri de prevenire a efectelor crizei epidemiologice și protejării sănătății și vieții cetățenilor, care include restricționarea circulației între orele 20:00-05:00. În contextul măsurilor anunțate, persoanele vor putea părăsi locuința doar în scop medical, în situații de urgență sau pentru a se deplasa la locul de muncă, ceea ce limitează posibilitatea deplasării cetățenilor Republicii Moldova în direcția secției de votare și, ulterior, în drumul spre casă.

Cetățenii Republicii Moldova sunt încurajați să țină cont de măsurile restrictive privind restricționarea circulației în momentul programării vizitei la secția de votare din orașul Budapesta.

1/443

Danemarca

Copenhaga

Aalborg University Copenhagen

A.C. Meyers Vænge 15

2450 Copenhagen

Autorităţile au închis frontiera. Intrarea se face în mod restricţionat cu prezentarea unui test negativ de COVID-19 şi certificarea motivelor. În șapte commune din regiunea Nordjylland, măsurile sunt înăsprite, se vor aplica inițial până pe 3 decembrie: transportul public local, inclusiv deplasările cu feribotul, sunt suspendate.

1/444

Cipru

Limassol

Stymfalidon 11, 

Limassol 4060

Atlantica Oasis Hotel

Restricții de circulație în or. Limassol. Cetățenii se vor deplasa la secția de votare în baza unui Certificat de deplasare coordonat cu autoritățile cipriote și publicat pe pagina Ambasadei Republicii Moldova în Grecia.

Conferință de presă susținută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova, Aureliu Ciocoi, și președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, pe tema „Alegerile prezidențiale – votul în străinătate”
În cadrul ședinței de astăzi de la Guvernul Republicii Moldova, ministrul Aureliu Ciocoi s-a referit la organizarea alegerilor în străinătate.
 
Extrasul din comunicarea oficialului se prezintă în continuare:
 
Aureliu Ciocoi: Înainte de ședința Guvernului eram în convorbire cu ambasadorii noștri și subiectul evident că era nivelul de pregătire pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie. Pot să vă afirm acum, cu certitudine, că avem siguranța că Republica Moldova va avea același număr de secții de votare în afară, identic cu ce-am avut în primul tur al alegerilor. Prin urmare, schimbări nu sunt. Singurul element care se schimbă din această ecuație rămân adresele unor secții de votare, care am fost nevoiți să le mutăm din considerentele care le-ați menționat și dvs.: fie proprietarii nu au mai fost de acord să găzduiască secțiile de votare în imobilul respectiv sau au fost cerințele înaintate în mod expres de către autoritățile publice locale din localitățile unde s-a decis schimbarea adresei secției de votare.
 
Cu greu, dar suntem bucuroși că ambasadorii și colectivele misiunilor diplomatice din afară au reușit în timp record, cu toate dificultățile, să găsească alte locații pentru amplasarea secțiilor de votare tot în localitățile din turul I. Toate informațiile referitor la adresele unde pot fi găsite secțiile de votare care și-au modificat locația, cetățenii noștri le pot găsi pe paginile web a misiunilor noastre diplomatice din statele respective. Este informație publică. Avem întreaga susținere din partea autorităților statelor de acreditare unde sunt misiunile noastre diplomatice. Chiar mulți ambasadori au menționat astăzi, în cadrul discuțiilor că fără o susținere activă din partea guvernelor, autorităților centrale din statele de acreditare și statele de reședință a misiunilor ar fi fost mult mai dificil să se mențină același număr de secții de votare ca și în turul I al scrutinului. Prin urmare, în ceea ce privește secțiile de votare, schimbări nu există. După cum cunoașteți, s-au întreprins acțiuni în ceea ce privește consolidarea birourilor electorale din cadrul secțiilor de votare. Deja au și ajuns autocarele cu echipament adițional – se are în vedere cabine de vot, urne de vot, inclusiv ștampile, utilaj și echipament tehnic pentru operatorii care vor gestiona fluxul de cetățeni care se vor prezenta duminică la secțiile de votare.
 
În linii mari, pot spune că suntem gata. Vom mai avea și o ședință cu șefii misiunilor diplomatice pe parcursul zilei de vineri. Urmează să stabilim ora exactă pentru a mai parcurge o dată toate eventualele mici probleme cu care se confruntă înainte de a-și deschide ușile secțiilor de votare în dimineața zilei de duminică. Prin urmare, dle prim-ministru, dați-mi voie să vă raportez că, în proporție de 99,9 %, noi suntem gata pentru desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Vă mulțumesc!
 
Ion Chicu: Folosindu-mă de ocazie vreau să mulțumesc autorităților din țările unde sunt acreditate ambasadele noastre, unde vor fi deschise secții de votare, pentru faptul că au permis autorităților electorale ale Republicii Moldova să le deschidă în pofida faptului că în multe din aceste țări este regim de lockdown/carantină.
Chiar proprii cetățeni nu pot circula, pe când ai noștri au dreptul și posibilitatea să voteze. Noi apreciem acest lucru foarte mult. După cum am spus, este foarte important ca cetățenii noștri, oriunde s-ar afla, să poată vota.

Mai multe secții de votare din afară țării vor fi deschise în alte locații decât la primul tur al prezidențialelor pentru a permite unui număr cât mai mare de cetățeni să-și exercite dreptul la vot. Printre acestea sunt centre de votare din Iași, București, Londra, Munchen sau Tel Aviv. Ministerul de Externe a explicat că au fost alese instituții sportive, culturale sau expoziționale pentru a nu admite aglomerațiile din 1 noiembrie și a corespunde rigorilor epidemice din țările respective. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat Europei Libere că autoritatea electorală „a învățat lecțiile din primul tur”, mărind unde este cazul numărul de cabine de vot, urne și buletine.

Întreg articolul poate fi găsit AICI.

1/393 Londra: Mama Shelter, 437 Hackney Road, London, E2 8PP

1/394 Londra: East London Gymnastics Centre, 1 Triumph Road, Beckton, E65LW

1/395 Londra: Hilton London Kensington, 179-199 Holland Park Ave, Holland Park, London W11 4UL

1/396 Birmingham: Jurys Inn, 245 Broad Street, Birmingham, B1 2HQ

1/397 Northampton: Restaurant “Moldova”, str. 76-92 Great Russell Street; Northampton, NN1 3BU

1/398 Manchester: INNSIDE by Meliá Manchester, 1 First Street, Manchester, M15 4RP

1/399 Glasgow: Renfield Centre 260 Bath Street, Glasgow, G2 4JP

Alegeri2020: În conformitate cu prevederile legislației electorale, turul II de scrutin se organizează și se desfășoară în aceleași condiții ca și turul I de scrutin (cu aceleași consilii și birouri electorale, în baza acelorași liste electorale). Fiind conștienți de faptul că în turul II de scrutin ar putea să se înregistreze o prezență la urne mai înaltă în rândul diasporei decât în ziua de 1 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a decis, să majoreze tirajul buletinelor de vot pentru unele secții de votare din afara țării, dar și completarea birourilor electorale cu noi funcționari.

Totodată, după o evaluare a logisticii electorale, secțiile de votare care au înregistrat un număr mare de votanți în primul tur, vor fi dotate suplimentar cu urne și cabine de vot.

Pentru o mai bună organizare a votării și asigurarea accesului pentru alegători, unele secții de votare și-au schimbat adresa, după cum urmează:

ITALIA:

  • 1/380 Milano, Via Tortona 27
  • 1/369 Parma, Via Bizzozzero, 13, Parco Bizzozzero
  • 1/376 Verona, Piazzale Olimpia, 3
  • 1/367 Bologna, Via del Pilastro 2, Hotel Savoia

GERMANIA:

  • 1/349 Frankfurt
PSD Bank Arena,
Richard-Herrmann-Platz 1
D - 60386 Frankfurt am Main
  • 1/352 München
Alte Kongresshalle
Am Bavariapark 14,
80339 München

ROMÂNIA:

  • 1/408 Iași
Casa de Cultură a Studenților Iași
str. Vasile Conta, nr. 30, cod 700106 Iași

ISRAEL:

  • 1/358 Tel Aviv
Sediul Beit Hasofer - Casa Ziariștilor
str. Eliezer Kaplan 6, or. Tel Aviv

Toate cele 139 de secții de vot din străinătate vor fi deschise pe parcursul zilei de astăzi între orele 7:00 - 21:00 (ora locală din fiecare stat) cu excepția la Baku (07:00 - 18:00) și Strasbourg (07:00 - 20:00).

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene actualizează operativ informațiile privind situația curentă a tuturor celor 139 de secții de votare constituite în străinătate. Informația poate fi consultată accesând rubrica „Alegeri prezidențiale 2020”.

Cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate pot urmări pe paginile oficiale web și Facebook a ambasadelor informații despre condițiile sanitare pe care urmează să le respecte și alte actualizări importante în ziua votului. Lista cu paginile web și Facebook a tuturor ambasadelor poate fi accesată AICI.

Adresele secțiilor de votare din străinătate sunt “la un click distanță”: aflați care sunt cele mai apropiate secții în funcție de locul unde sunteți pe site-ul diaspora.cec.md al Comisiei Electorale Centrale.

Referitor la turul II al alegerilor prezidențiale.

Duminică, 1 noiembrie a.c., în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, la cele 6 secții de vot deschise în misiunile diplomatice și consulare moldovenești din RFG au votat cca 13 mii de cetățeni. În comparație cu turul II al alegerilor prezidențiale din 2016, numărul alegătorilor care au votat în Germania s-a triplat. Dacă per ansamblu, în comparație cu alegerile din 2016, numărul de alegători la secțiile de vot din străinătate a crescut cu doar 7 %, în Germania s-a înregistrat o creștere de aproape 200 %. În cele 6 secții de vot din RFG au votat mai mulți alegători decât la cele 25 de secții de vot din Rusia, Spania și Portugalia luate împreună. Menționăm că legislația Republicii Moldova nu prevede nici obligativitatea evidenței consulare a cetățenilor noștri stabiliți într-o țară pentru o perioadă mai îndelungată de 3 luni, nici obligativitatea (ca în Germania) înregistrării prealabile a alegătorilor care intenționează să-și exercite dreptul la vot în străinătate. Implicit, nu poate fi anticipată decât cu mare aproximație numărul potențialilor alegători și secțiile de vot pentru care vor opta aceștia.

În pofida numărului neașteptat de mare de cetățeni care s-au prezentat la urne în ziua de 1 noiembrie, echipele birourilor electorale au reușit de cele mai dese ori să facă față situației. Cu această ocazie, ne exprimăm public recunoștința pentru toți funcționarii electorali, reprezentanți ai comunității moldovenești din RFG sau colaboratori ai misiunilor noastre diplomatice și consulare. Ținem să le mulțumim și partenerilor germani, întâi de toate MAE federal și MAI federal, care au acceptat desfășurarea acestui scrutin în condițiile înăspririi rigorilor sanitare impuse de pandemie, dar și guvernelor landurilor federale Bavaria, Hessen, Baden-Württemberg, Hamburg și Berlin, poliției și autorităților locale din München, Stuttgart, Frankfurt pe Main și Kassel, cu care am avut o colaborare frumoasă atât în procesul pregătirii acestui scrutin, cât și pe durata desfășurării sale. Le aducem mulțumiri și pe această cale consulilor onorifici ai Republicii Moldova la München (Michael Fischbaum), Hamburg (Alfred Jantke), Stuttgart (Eugen Friesen) și Kassel (Christopher Posch) pentru tot sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea alegerilor în orașele lor.

Regretăm faptul, că în pofida eforturilor depuse de Ambasada RM în RFG și Consulatul General al RM la Frankfurt pe Main, mai mulți cetățeni nu au reușit să-și exercite dreptul la vot în primul tur ori au trebuit să aștepte mai multe ore pentru a vota. Vă asigurăm, că pentru turul II al scrutinului vor fi luate toate măsurile pentru îmbunătățirea situației. Toate cele 6 secții de vot vor avea câte 5000 de buletine de vot (numărul maxim admis). Pentru a face față unui volum și mai mare de alegători, precum și în vederea fluidizării procesului de vot, s-a solicitat extinderea numărului de operatori și dublarea numărului cabinelor de vot. Totodată, contăm pe faptul că MAE federal va aproba în zilele apropiate solicitarea Ambasadei de schimbare cu titlu de excepție (prin derogare de la p. 1 al Directivei de protocol 08/2003 din 19 iunie 2003 a MAE al RFG, care prevede organizarea alegerilor și referendumurilor organizate de statele străine pe teritoriu german doar în incinta misiunilor diplomatice și consulare ale acestor state) a locațiilor secțiilor de votare 1/349 din Frankfurt pe Main (Richard-Hermann-Platz 1, D-60386, Frankfurt am Main) și 1/352 din München (Alte Kongresshalle, Am Bavariapark 14, 80339 München).

Sperăm că acțiunile întreprinse vor permite o mai bună desfășurare a turului II al scrutinului la toate secțiile de vot din Germania așa încât fiecare cetățean să-și poată exprima alegerea.

Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), în cadrul căreia a fost făcută o retrospectivă a acțiunilor de organizare a alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016 în străinătate și au fost identificate soluții pentru o mai bună derulare a celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial din 15 noiembrie curent.

Comisia Electorală Centrală informează că, în urma alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, niciunul dintre candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor. Astfel, conform prevederilor legale, a fost stabilită desfășurarea turului doi, ce va avea loc pe 15 noiembrie 2020.

Al doilea tur de scrutin se organizează pentru primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur, după cum urmează:

· Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;

· Dodon Igor, candidat independent.

În acest context, a fost aprobat textul şi modelul buletinului de vot pentru turul al doilea de scrutin, care va conține 2 patrulatere, având lungimea de 112 mm și lăţimea de 140 mm.

Ministrul Oleg Țulea a discutat în format de videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova despre procesul organizatoric al votului în străinătate. În acest sens, șeful diplomației moldovene a punctat că MAEIE a informat, în mod sistematic și operativ Comisia Electorală Centrală dar și opinia publică, în legătură cu situația privind votul în străinătate, inclusiv în ziua alegerilor, despre aglomerațiile de cetățeni în jurul secțiilor de vot. În aceste zile, misiunile diplomatice și oficiile consulare au evaluat măsurile suplimentare care pot fi adoptate în baza prevederilor legale pentru organizarea cât mai bună și în condiții de siguranță a votului în străinătate, fiind prezentate bunele practici înregistrate în secțiile constituite în Irlanda.

 

În contextul desfășurării procesului de vot, peste hotarele țării, în turul doi de scrutin, responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene ne-au comunicat că MAEIE va veni cu mai multe recomandări către organele electorale.

Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE: „Pe linia Ministerului de Externe și pe partea organizatorică, noi desigur că facem o evaluare internă a situației privind organizarea alegerilor în străinătate și avem niște recomandări cu privire la îmbunătățirea unor procese, fluidizarea – care sunt transmise Comisiei Electorale Centrale. Deja CEC, în calitate de organizator, va lua deciziile de rigoare.

Noi am monitorizat desfășurarea alegerilor și elaborăm propuneri, recomandări care vor fi transmise Comsiei Electorale Centrale.”

Ora: 09:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației până la ora 09:00, în străinătate, au fost închise toate cele 16 secții de votare din Canada și SUA. Ultimele două secții – Sacramento și Seattle au fost închise la 07:00 ora Chișinăului.

În cadrul celor 139 de secții de votare constituite peste hotare, în pofida circumstanțelor asociate cu pandemia COVID-19 și-au exercitat dreptul constituțional de vot – 149 840 de alegători (preliminar).

Italia – 46 442
Marea Britanie -16 847;
Franța – 15 616;
Germania – 12 924
România – 12 912
Irlanda – 7 046
SUA- 5 755
Federația Rusă - 5603;
Spania – 4300

Un top al secțiilor unde s-au prezentat la vot cei mai mulți alegători:

În 2 secții de votare din Londra, Marea Britanie - 4 262 și, respectiv, 3 471 de alegători, Montreuil. Franța - 3 471 de alegători și Frankfurt pe Main, Germania - 3315 de alegători.

Dorin Cimil: „Astfel, doresc în numele Comisiei Electorale Centrale să transmit mesajul de mulțumire autorităților țărilor străine care au permis realizarea scrutinelor pe teritoriul acestora, dar și funcționarilor electorali din rândul serviciului diplomatic dar și membrii diasporei care au asigurat buna desfășurare a scrutinului în străinătate și informarea alegătorilor despre respectarea normelor sanitare în fiecare țară.”

Dorim să totalizăm următoarele: în toate secțiile de votare constituite în străinătate au fost suficiente buletine de vot. 

Profilul alegătorilor arată în felul următor:

15,12% - au vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani;

50,89% - 26-40 de ani;

24,34% - 41-55 de ani;

9,31% - 56-70 de ani și

0,34% - reprezintă electoratul cu vârstă de peste 71 de ani.

Ora 23:30

La această oră, informăm despre prelungirea programului de activitate al următoarelor secții de votare constituite peste hotare:
 
1/397 Northampton - cu două ore

Ora 22:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației până la ora 22:00, în străinătate, au fost închise secțiile de votare din Federația Rusă, România, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania și alte state din Europa Centrală. 

În legătură cu unele informații apărute pe rețelele sociale referitoare la procedura de prelungire a programului de votare, Comisia Electorală Centrală vine cu următoarele precizări. Prerogativa de a dispune prelungirea timpului de votare într-o secției de votare îi revine nemijlocit biroului electoral al secției de votare și acest termen nu poate depăși mai mult de 2 ore după 21:00, ora locală a statului în care activează secția. 

Nu există nicio prevedere legală prin care cetățenii ar urma să depună o cerere la biroul electoral pentru prelungirea timpului necesar pentru votare. Totodată, CEC a expediat birourilor electorale deschise în afara țării o cantitate suficientă de buletine de vot, tirajul maximal pentru o secție fiind de 5000 de buletine de vot.

La această oră, informăm despre prelungirea programului de activitate al următoarelor secții de votare constituite peste hotare:

1/348 Berlin - cu o oră;

1/349 Frankfurt - cu o oră;

1/351 Hamburg - cu o oră;

1/353 Kassel - cu două ore;

1/358 Tel-Aviv - cu o oră;

1/343 Villeneuve-Saint-Georges - cu două ore;

1/408 Iași - cu două ore;

1/379 Mestre - cu două ore;

La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Irlanda, România, Canada, Israel, SUA.

Rând de la 50 până la 100 de persoane:

1/395 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

1/396 Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Rând de peste 100 de persoane:

1/343 Villeneuve-Saint-Georges, Franța

1/348 Berlin, Germania

1/349 Frankfurt, Germania

1/351 Hamburg, Germania

1/353 Kassel, Germania

1/354 Dublin, Irlanda

1/355 Dublin, Irlanda

1/356 Dublin, Irlanda

1/379 Mestre, Italia

1/393 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

1/394 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

1/397 Northampton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

1/408 Iași, România

1/358 Tel-Aviv, Israel

1/314 Montreal, Canada

1/432 Atlanta, SUA

Ora: 18:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației până la ora 18:00, în străinătate, au fost deschise fără impedimente toate cele 16 secții de votare în Statele Unite și Canada. De la briefingul precedent a fost închisă secția de votare din orașul Baku la ora locală 18:00, unde au votat 26 de alegători. În aceste momente s-a închis și secția de votare din orașul Surgut, Federația Rusă.

Dorin Cimil: „Aglomerațiile de cetățeni în apropierea secțiilor de votare au generat multiple sesizări ale organelor de control a ordinii publice din mai multe state, care indică neconformarea la cerințele impuse în context epidemiologic.

Mă alătur declarației ministrului Oleg Țulea și fac acest apel public la solidaritate pentru a respecta cu strictețe condițiile sanitare țărilor gazdă care au permis realizarea dreptului electoral pentru cetățenii moldoveni în pofida provocărilor pandemiei COVID-19 cu care se confruntă acestea. Astfel, în procesul de votare, rugăm pe fiecare votant să urmărească respectarea cu strictețe a normelor de sănătate publică din statele de reședință.”

La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Canada, Israel, Belgia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Irlanda, România, Spania, Elveția, Cehia.

Rând de la 50 până la 100 de persoane:

•          1/316 Praga, Cehia

•          1/370 Modena, Italia

•          1/370 Ferarra, Italia

•          1/387 Udine, Italia

•          1/373 Padova, Italia

•          1/377 Treviso, Italia

•          1/381 Milano, Italia

•          1/383 Bergamo, Italia

•          1/386 Florența, Italia

•          1/352 Munchen, Germania

•          1/409 Timișoara, România

•          1/410 Cluj-Napoca, România

•          1/421 Santander, Spania

Rând de peste 100 de persoane:

•          1/343 Villeneuve-Saint-Georges, Franța

•          1/340 Paris, Franța

•          1/341 Paris, Franța

•          1/344 Montreuil, Franța

•          1/345 Nice, Franța

•          1/348 Berlin, Germania

•          1/349 Frankfurt, Germania

•          1/350 Stuttgart, Germania

•          1/351 Hamburg, Germania

•          1/353 Kassel, Germania

•          1/354 Dublin, Irlanda

•          1/355 Dublin, Irlanda

•          1/356 Dublin, Irlanda

•          1/367 Bologna, Italia

•          1/369 Parma, Italia

•          1/376 Verona, Italia

•          1/379 Mestre, Italia

•          1/380 Milano, Italia

•          1/382 Brescia, Italia

•          1/393 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

•          1/394 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

•          1/395 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

•          1/397 Northampton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

•          1/406 București, România

•          1/407 București, România

•          1/408 Iași, România

•          1/309 Bruxelles, Belgia

•          1/310 Bruxelles, Belgia

•          1/320 Geneva, Elveția

•          1/358 Tel-Aviv, Israel

•          1/314 Montreal, Canada

Ora 15:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației până la ora 15:00, în străinătate, la acest moment a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokio, unde au participat la scrutin 23 de alegători. Cu puțin timp în urmă și-a încheiat activitatea și secția de votare din China.

Anunțăm de asemenea despre deschiderea fără impedimente a secțiilor de votare pe coasta estică a continentului nord-american.

Cu toții urmărim imaginile foto și video distribuite pe rețelele sociale cu moldovenii de peste hotare. Ne bucură această mobilizare a cetățenilor, care necesită răbdare și un efort în plus, având în vedere că unii dintre aceștia au de călătorit pe distanțe lungi, pentru a-și exercita dreptul la vot. În contextul pandemiei COVID-19, facem îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită sanitară în vigoare din statele de reședință.

La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Irlanda, RomâniaSpania, Grecia, Danemarca, Portugalia, Elveția, Cehia și Regatul Țărilor de Jos.

Rând de la 50 până la 100 de persoane:

  • 1/378 Vicenza, Italia
  • 1/370 Modena, Italia
  • 1/370 Ferarra, Italia
  • 1/387 Udine, Italia
  • 1/396 Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/319 Atena, Grecia
  • 1/407 București, România
  • 1/409 Timișoara, România
  • 1/410 Cluj-Napoca, România
  • 1/443 Copenhaga, Danemarca

Rând de peste 100 de persoane:

  • 1/343 Villeneuve-Saint-Georges, Franța
  • 1/340 Paris, Franța
  • 1/341 Paris, Franța
  • 1/344 Montreuil, Franța
  • 1/345 Nice, Franța
  • 1/347 Bordeaux, Franța
  • 1/348 Berlin, Germania
  • 1/349 Frankfurt, Germania
  • 1/350 Stuttgart, Germania
  • 1/351 Hamburg, Germania
  • 1/353 Kassel, Germania
  • 1/354 Dublin, Irlanda
  • 1/355 Dublin, Irlanda
  • 1/356 Dublin, Irlanda
  • 1/360 Roma, Italia
  • 1/361 Roma, Italia
  • 1/367 Bologna, Italia
  • 1/369 Parma, Italia
  • 1/371 Ravenna, Italia
  • 1/373 Padova, Italia
  • 1/377 Treviso, Italia
  • 1/379 Mestre, Italia
  • 1/380 Milano, Italia
  • 1/381 Milano, Italia
  • 1/382 Brescia, Italia
  • 1/383 Bergamo, Italia
  • 1/386 Florența, Italia
  • 1/393 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/394 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/395 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/397 Northampton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/406 București, România
  • 1/408 Iași, România
  • 1/309 Bruxelles, Belgia
  • 1/310 Bruxelles, Belgia
  • 1/316 Praga, Cehia
  • 1/320 Geneva, Elveția
  • 1/402 Lisabona, Portugalia
  • 1/405 Haga, Țările de Jos
  • 1/419 Madrid, Spania
  • 1/421 Santander, Spania

Ora: 12:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației până la ora 12:00, în străinătate, la acest moment sunt operaționale toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia. În următoarele ore urmând să se deschidă doar 16 secții de votare din Statele Unite ale Americii și Canada.

Reamintim alegătorilor din străinătate că secțiile de votare au program de la ora locală 07:00 – 21:00, cu excepția secției de la Baku (care se va închide la ora 18:00) și Strasbourg (care se va închide la ora 20:00).

La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Irlanda, România.

Rând de la 50 până la 100 de persoane:

  • 1/309 și 1/310 Bruxelles, Belgia
  • 1/378 Vicenza, Italia

Rând de peste 100 de persoane:

  • 1/343 Villeneuve-Saint-Georges, Franța
  • 1/348 Berlin, Germania
  • 1/349 Frankfurt, Germania
  • 1/350 Stuttgart, Germania
  • 1/351 Hamburg, Germania
  • 1/353 Kassel. Germania
  • 1/354 Dublin, Irlanda
  • 1/355 Dublin, Irlanda
  • 1/356 Dublin, Irlanda
  • 1/367 Bologna, Italia
  • 1/369 Parma, Italia
  • 1/373 Padova, Italia
  • 1/379 Mestre, Italia
  • 1/380 Milano, Italia
  • 1/382 Brescia, Italia
  • 1/393 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/394 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/395 Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/397 Northampton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
  • 1/406 București, România
  • În contextul pandemiei COVID-19, facem îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită sanitară în vigoare din statele de reședință și să urmărească actualizările misiunilor diplomatice menite să fluidizeze aglomerațiile de cetățeni din jurul secțiilor de vot. 
  • În cazul statelor cu mai multe secții de vot, vă informăm că puteți afla care sunt trei cele mai apropiate secții de votare în funcție de locul unde sunteți accesând aplicația dezvoltată de CEC: diaspora.cec.md.
Ora: 10:00 Sunt înregistrate aglomerații de cetățeni la următoarele secții de votare
  • La moment, sunt înregistrate aglomerații la următoarele secții de votare din străinătate:
  • 1/348 Berlin (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/349 Frankfurt (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/351 Hamburg (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/369 Parma (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/379 Mestre (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/380 Milano (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)
  • 1/343 Villeneuve-Saint-Georges (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)
  • 1/309 Bruxelles (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)
  • 1/310 Bruxelles (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)

În contextul pandemiei COVID-19, facem îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită în vigoare din statele de reședință și să urmărească actualizările misiunilor diplomatice  

08:00 Briefingul Comisiei Electorale Centrale (extras privind votul în străinătate)

Conform situației la ora 08:00, în străinătate, procesul de votare a demarat la orele locale 07:00. Astfel, până la acest moment este în desfășurare procesul de votare în cadrul secțiilor constituite în Japonia, unde a votat primul alegător în cadrul alegerilor prezidențiale, precum și în China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania. 

În timpul acestui briefing, sistematizăm informația despre deschiderea secțiilor de votare din Europa Centrală și Occidentală. Vom reveni cu precizările de rigoare în următoarea intervenție.

Alegătorii peste hotare sunt rugați să urmărească paginile ambasadelor noastre în străinătate pentru informații despre condițiile sanitare pe care urmează să le respecte și alte actualizări importante în ziua votului.

  • 01/11/2020 - Informația operativă privind situația la secțiile de votare constituite în străinătate

Votează responsabil! Votează în siguranță!

Adresele secțiilor de votare „la un click distanță”. Aflați care sunt trei cele mai apropiate secții de votare în funcție de locul unde sunteți. Accesați diaspora.cec.md.

În tabelul de mai jos, accesați țara pentru a urmări actualizările în regim real pe pagina Facebook a misiunii diplomatice din țara respectivă.

Nr. secției

Țara

Orașul

Impactul privind votul în străinătate 

1/306

Austria

Viena (sediul misiunii)

Löwengasse 47A, 1030 Vienna

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Deplasarea pe teritoriul Austriei este până la acest moment posibilă, în circumstanțele în care locuitorii respectă condiţiile sanitare generale, iar în spaţii închise nu se află mai mult de 6 persoane. Intrarea pe teritoriul Austriei este posibilă pentru persoanele care vin din statele UE şi care în ultimele 10 zile nu au părăsit spaţiul UE. 

Slovacia: (actualizare 30.10.2020, ora: 18:30)

În contextul alegerilor din data 1 noiembrie 2020 şi a deplasării cetățenilor moldoveni din Slovacia spre secţia de votare nr. 1/306, or. Viena, Republica Austria, informăm următoarele.

Guvernul Republicii Slovace, prin rezoluţia nr. 678/2020, a impus măsuri restrictive, în vederea combaterii numărului sporit de infecţii COVID-19. Drept consecinţă, cetățenii rezidenţi sunt obligaţi să nu părăsească domiciliul până la data de 1 noiembrie 2020 (inclusiv), excepțiile exprese fiind stabilite în rezoluţie.

Ambasada Republicii Moldova din Austria a menţinut un dialog permanent cu autorităţile competente ale Republicii Slovacia pentru a obţine facilitarea deplasării cetăţenilor Republicii Moldova în Republica Austria în vederea participării la scrutinul prezidențial, dar cu regret prin nota oficială din data de 30.10.2020 autoritățile slovace nu au dispus exceptarea solicitată.

În aceste circumstanțe, despre deciziile aplicate după data de 1 noiembrie, ambasada va informa suplimentar.

1/307

Azerbaidjan

Baku (sediul misiunii)

bulevardul Huseyn Javid 520, 

bl. 12, Baku AZ1073

 

Ținând cont de stare de asediu declarată de autoritățile Republicii Azerbaidjan, activitatea BESV Baku nr. 1/307 va fi redusă cu 3 ore şi va fi deschisă în intervalul 07.00 – 18.00.

Începând cu data de 28 septembrie curent, autoritățile Republicii Azerbaidjan au declarat legea marțială. Astfel, a fost introdusă stare de asediu în oraşele Baku, Ganja, Sumgayit, Evlah, Mingachevir, Naftalan și raioanele Absheron, Jabrayil, Fuzuli, Aghjabadi, Beylagan, Agdam, Barda, Tartar, Goranboy, Goygol, Dashkasan, Gadabeisk, Tovuz, Shamkir, Qazakh, Agstafa. Pe perioada stării de asediu este limitat accesul la orașele și regiunile menționate, precum și interzisa aflarea pe străzi şi în spaţiile publice fără permise speciale eliberate de autoritățile azere şi acte de identitate de la 21:00 până la 06:00.

În urma consultărilor purtate cu autoritățile azere, va fi permis cetățenilor Republicii Moldova aflați pe teritoriul Republicii Azerbaidjan, care vor avea nevoie de a efectua o deplasare la secția de votare din alte localități și raioane ale statului, să vină la Baku în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2020. La posturile de poliție va fi solicitată prezentarea unui document de identitate eliberat de către autorităților Republicii Moldova: pașaport (preferabil) sau buletin de identitate.

1/308

Belarus

Minsk (sediul misiunii)

Str. Belorusskaia nr. 2, Minsk

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În contextul pandemiei COVID-19, Ministerul Sănătății al Republicii Belarus vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea necesității purtării măștilor și mănușilor în spații publice, precum și păstrarea distanței sociale de 1,5 metri. Alte restricții de către autoritățile beloruse la momentul actual nu sunt impuse.

1/309

Belgia

 

Bruxelles (sediul Ambasadei)

Avenue Franklin Roosevelt 57

Bruxelles 1050

Comunicăm că urmare creșterii considerabile  a numărului de îmbolnăviri pe zi, autoritățile belgiene au adoptat unele măsuri pe plan intern printre care restricțiile de circulație în timpul nopții (între orele 22.00 - 06.00 în Valonia și Regiunea Capitalei Bruxelles și între 00.00 și 05.00 în Flandra) cu excepția deplasărilor esențiale: îngrijiri medicale, acordarea de asistență persoanelor în vârstă, minorilor, persoanelor cu dizabilități și persoanelor vulnerabile.

În Regiunea Capitalei Bruxelles (unde sunt deschise birourile de vot) în perioada 26 octombrie - 19 noiembrie 2020 sunt în vigoare măsuri suplimentare: obligativitatea purtării măștii pe teritoriul Regiunii Capitalei Bruxelles și interzicerea adunărilor mai mari de 4 persoane în spațiul public.

Prin rețelele de socializare, Ambasada a informat cetățenii să-și planifice deplasarea spre /  dinspre Birourile de vot  așa ca să ajungă la domiciliu înainte de perioada de timp restricționată pentru deplasări în spațiul public.

1/310

Bruxelles (sediul misiunii)

Avenue Franklin Roosevelt 55

1000 Bruxelles

1/311

Bulgaria

Sofia (sediul misiunii)

Str. Georgi S. Rakovski nr. 152

Sofia 1142

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

1/312

Canada

Ottawa (sediul misiunii)

275 Slater Street, suite 801

ON K1P 5H9

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Autoritățile canadiene au autorizat deschiderea secțiilor de votare în 4 localități, inclusiv în or. Montreal, unde a fost instituit regimul avansat de alertă – zona roșie a pandemiei. Participarea la alegeri va fi desfășurată în condiții sanitare de exigență sporită.

1/313

Toronto

1170 Sheppard Avenue West

Unit 15

Toronto ON, M3K 2A3

1/314

Montreal

5225 Côte-des-Neiges

Hotel Terrasse Royal

Montréal, QC H3T 1Y

1/315

Calgary

North Glenmore Park Community Association

2231 Longridge Drive SW

Calgary T3E 5N5

1/316

Cehia

Praga (sediul misiunii)

Str. Juárezova 14

160 00 Praha 6 - Bubeneč

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Din cauza înrăutățirii situației epidemiologice începând cu 22 octombrie curent este restricționează libera circulație a persoanelor în toată Republica Cehă cu anumite excepții. Deplasarea cetățenilor către secția de votare deschisă la Praga, nu va fi limitată, dat fiind faptul că participarea la alegeri reprezintă un motiv întemeiat pentru părăsirea domiciliului.

Concomitent, pentru a se putea deplasa spre secția de votare și a vota cetățenii RM trebuie să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară (mască de protecție, dezinfectare, distanță socială).

1/317

China

Beijing (sediul misiunii)

Ta Yuan Diplomatic Office Building 2-9-1

Chaoyang District / Liang Ma He South Road 14

100600 Beijing

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

China continuă să impună obligativitatea purtării măștilor și verificarea temperaturii corpului în spațiile publice. De asemenea la intrare în clădiri, oficii, magazine, spații publice etc. există obligativitatea prezentării Codului Personal de Sănătate, care permite verificarea deplasării persoanelor dintr-o localitate în alta/peste hotare, și depistarea dacă au fost vizitate regiuni care prezintă pericol de infectare.

Regulile date sunt cunoscute de către persoanele aflate pe teritoriul Chinei de la declanșarea epidemiei și au devenit uzuale.

1/318

Grecia

Atena (sediul misiunii)

str. Georgiou Mpakou 20, sec. Nea Filothei

Athina 115 24

 

Până la data de 30 octombrie în Republica Elenă a fost instituită restricție de călătorie doar pe timp de noapte (00:30 – 05:00).

Ambasada a întocmit un model de Certificat de confirmare pentru membrii celor două BESV din Atena, prin care se atestă desfășurarea alegerilor prezidențiale ale Republicii Moldova la data de 1 noiembrie și necesitatea acestora de a se deplasa spre și dinspre secțiile de votare, în orele cu restricții, în vedere exercitării atribuțiilor asumate.

Pe fondul creșterilor bruște a cazurilor de infectări COVID-19, sunt posibile noi măsuri restrictive emise de autorități în orice moment.

În cazul în care autoritățile elene vor institui restricții de călătorie până la data de 1 noiembrie și pe timp de zi, ambasada a întocmit un model de Certificat de confirmare pentru permisiunea circulației cetățenilor Republicii Moldova spre și de la secțiile de votare constituite la Atena.

1/319

Grecia

Atena 2

Stavropulou 33, Cinema Studio Art

Athina 112 52

1/320

Elveția

Geneva (sediul misiunii)

Avenue de France 23, 1202 Genève

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

1/321

Emiratele Arabe Unite

Abu Dhabi (sediul misiunii)

Vila nr. 20, Al Darahy st

Abu Dhabi

Pentru a intra pe teritoriul Emiratului Abu Dhabi rezidenții altor emirate urmează să prezinte rezultatul negativ a testului COVID efectuat cu cel mult 48 ore înainte de traversare a frontierei – măsură introdusă de Guvernul Abu Dhabi în luna iunie 2020

1/322

Estonia

Tallinn (sediul misiunii)

str. Tatari 20, of. 9-10

Tallinn 10116

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În Estonia nu au fost introduse noi restricții, de aceea desfășurarea procesului electoral pe 1 noiembrie va fi organizată conform cerințelor sanitare stabilite anterior de către autoritățile estoniene.

1/323

Federația Rusă

Moscova (sediul misiunii)

Str. Rojdestvenka 7

Stația de metrou Kuznețkii Most

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Federația Rusă nu a impus restricții de deplasare prin țară, în orașe și alte localități urbane. Din acest motiv, cetățenii moldoveni nu vor întâmpina dificultăți, pentru a se deplasa spre secțiile de vot la data de 1 noiembrie 2020.

 

1/324

Moscova 2

str. Rojdestvenka 11/4 (bloc 1, clădirea 4)
Institutul de Arhitectură din Moscova
107031, Moscova

1/325

Moscova 3

Casa centrală a oamenilor de artă

str. Pusecinaia 9/6, clădirea 1

statia de metrou Kuznețkii Most

1/326

Moscova 4

Complexul educațional de planificare urbana "Capitala"

str. Profsoiuznaia, 154, cladirea 7

1/327

regiunea Moscova 1

reg. Moscova, or. Mîtișci

Casa de cultură a tineretului

str. Silikatnaia nr. 12

1/328

regiunea Moscova 2

or. Odințovo, Școala nr. 5, str. Vokzalnaia 5

1/329

regiunea Moscova 3

or. Odințovo, Școala nr. 5, str. Vokzalnaia 5

1/330

Sankt-Petersburg 1

Casa Nationalităților

str. Mohovaia 15 A

1/331

Sankt-Petersburg 2

or. Sankt-Petersburg (nord), Casa de Cultură

str. Smoleacikova 13

1/332

Sankt-Petersburg 3

or. Sankt-Petersburg (nord), Casa de Cultură

str. Smoleacikova 13

1/333

Soci

Casa de cultură raională

str. Gorki 85

1/334

Lipețk

Casa de cultura regională

str. Cosmonavtov 54A

1/335

Tula

Sala de concert orășenească

str. Sovețkaia 2

1/336

Kursk

str. Radișceva nr. 33

Universitatea de Stat din Kursk

1/337

Kostroma

Administratia orașului

str. Deputatskaia nr. 47

1/338

Reazan

Casa Organizațiilor Publice

Bulevardul Pervomaisk 17

1/339

Surgut

Casa Jurnaliștilor

str. Energhetikov 2, clădirea 1

1/340

Franța

Paris (sediul misiunii)

95 Boulevard Berthier, Paris 75017

În legătură cu măsurile restrictive anunțate pe 28 octombrie de către Președintele Franței, pe 29 octombrie au fost desfășurate acțiuni de precizare în raport cu autoritățile franceze privind acțiunile și interdicțiile concrete prevăzute.

MAEIE a primit asigurări valabile doar pentru turul I vizând menținerea acordului de deschidere a celor 8 secții de votare și că deplasarea persoanei spre secția de votare se încadrează în limitele permise de lege, cu condiția deținerii certificatului de călătorie derogatorie disponibil online pe site-ul Ministerului de Interne francez (https://www.interieur.gouv.fr/), însoțit de confirmarea Ambasadei RM la Paris, publicată pe pagina de Facebook și pagina oficială web a misiunii diplomatice vizate.

Cele două misiuni diplomatice ale țării noastre din Franța vor posta explicații privind atestările. Alegătorii vor putea participa la scrutin descărcând documentele necesare pe telefon.

1/341

Paris 2

Espace Pierre Girard, 7 rue Pierre Girard

75019 Paris

1/342

Strasbourg

76 Allee de la Robertsau, 67000 Strasbourg

Association Parlementaire Européenne

1/343

Villeneuve-Saint-Georges

8 Avenue CarnotFoyer Jean Cocteau

Villeneuve-Saints-Georges 94190

1/344

Montreuil

50 Avenue de la Résistance

Montreuil 93100

1/345

Nice

17 Avenue des Fleurs, Salle Gambetta

06000 Nice

1/346

Lyon

Espace Jean Couty, 1 rue de la Pépinière Royale

69009 Lyon

1/347

Bordeaux

Salle MALBEC Nansouty, 250 rue Malbec

33000 Bordeaux

1/348

Germania

Berlin (sediul misiunii)

str. Gotlandstrasse nr. 16, Berlin 10439

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În Germania, accesul la secţiile de votare rămâne liber. Autorităţile au instituit un lockdown parţial, care presupune restricţii, în mod special, pentru agenţi economici care activează în domeniul sport, gastronomie, prestare servicii etc. Întruniri admise de până la 10 persoane. Circulaţia nu este afectată; frontiera rămâne deschisă în regimul de călătorie aprobat anterior.

Secţia de votare din München şi-a schimbat adresa: Königinstraße 26, 80539 München

1/349

Frankfurt pe Main (sediul misiunii)

Marbachweg 348

60320 Frankfurt am Main

1/350

Stuttgart

Leitzstraße 45, Stuttgart 70469

1/351

Hamburg

Haldesdorfer Str. 46

Hamburg 22179

1/352

Munchen

Ohmstraße 18, 80802 München

1/353

Kassel

Hafenstraße 234125 Kassel

1/354

Irlanda

Dublin 1

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

 

Actualizat (31.10.2020, ora: 8:30)
 
Deplasarea la SECȚIA de VOTARE în Irlanda este considerată DEPLASARE ESENȚIALĂ!
 
 
Nu uitați să dispuneți și de un document de identitate al cetățeanului Republicii Moldova (pașaport/buletin).
 
În cazul în care veți întâmpina careva dificultăți, rugăm contactarea imediată a Ambasadei Republicii Moldova din Dublin la numărul de urgență: +353 899771081 indicat și pe antetul scrisorii.

Noile adrese sunt următoarele:

  1. Dublin toate trei secții de votare sînt amplasate în complexul expozițional  Royal Dublin Society (RDS)   – RDS, Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge, Dublin 4, D04 AK83
  2. Limerick – Shannon Rowing Club, Sarsfield Bridge, Limerick.

Pe lângă cerințele generale privind măsurile de protecție pandemice au fost înaintate condiții fără precedent, complicat dar nu imposibil a fi implementate: fluidizarea rândului de alegători și evitarea aglomerației prin stabilirea unui grafic de votare luând în considerare numele de familie, conform alfabetului și arondarea literelor unor ore specifice pentru votare. Totuși aceste acțiuni vor avea doar caracter de recomandare către diasporă iar în condițiile amplasării a trei secții de votare în același local nu vor avea impact asupra bunei desfășurări a scrutinului electoral.

1/355

Dublin 2

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

1/356

Dublin 3

Royal Dublin Society (RDS)

Hall 1, Merrion Road, Ballsbridge

Dublin 4, D04 AK83

1/357

Limerick

Shannon Rowing Club, Sarsfield Bridge

Limerick

1/358

Israel

Tel-Aviv (sediul misiunii)

38 Rembrandt St., Tel Aviv 64045

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Nu există impedimente pentru participarea cetățenilor Republicii Moldova la votare. Cetățenii Republicii Moldova aflați în Statul Israel pot călători fără restricții pe întregul teritoriu al țării.

Totodată, pentru a respecta măsurile de precauție, în legătură cu situația pandemică din Statul Israel, Ambasada recomandă cetățenilor să respecte condițiile impuse de autoritățile israeliene de a se prezenta la vot purtând mască, mănuși de unică folosință, iar în incinta sediului de votare să păstreze distanța socială, evitând aglomerațiile.

1/359

Așdod

Kakal St 90א (alef)

Ashdod

1/360

Italia

Roma (sediul misiunii)

Via Francesco Cherubini 27

00135 Roma

Autoritățile italiene permit desfășurarea alegerilor, dar au solicitat respectarea strictă a protocoalelor de siguranță (purtarea măștilor, dezinfectarea mâinilor, igienizarea localurilor, respectarea distanței sociale, măsurarea temperaturii).

Deplasarea persoanelor în interiorul orașelor și comunelor nu este restricționată. În 6 regiuni (Lazio, Lombardia, Piemonte, Calabria, Campania și Sicilia) este restricționată circulația între 23.00 – 05.00.

În acest interval de timp, persoanele pot circula doar în caz de strictă necesitate cu prezentarea unei declarații pe propria răspundere prin care justifică motivul deplasării. Această declarație poate fi descărcată accesând următorul link:

https://www.interno.gov.it/it/notizie/line-modulo-autodichiarazione-spostamenti

1/361

Roma 2

Via Andrea Angiulli 1

00135 Roma

1/362

Pesaro-Urbino

Via Carlo Gavardini 10

61121 Pesaro

1/363

Bolzano

Via Dalmazia 30/C

39100 Bolzano

1/364

Trento

Piazzale Lionello Groff 2

38121 Trento

1/365

Perugia

Via dell’Armonia 79Castel del Piano

Perugia 06132

1/366

Napoli

Piazza Municipio 1, Palazzo San Giacomo

80133 Napoli

1/367

Bologna

Via Battindarno 127/2, Quartiere Panigale-Reno

40133 Bologna

1/368

Reggio Emilia

Via Jules Emile Massenet 19

42124 Reggio Emilia

1/369

Parma

Via Argonne 4, 43125 Parma

1/370

Modena

Via Viterbo 80, 41125 Modena

1/371

Ravenna

Piazza Medaglie d'Oro 4 / piano 1, 

48122 Ravenna

1/372

Ferrara

Via Gaetano Pesci 181

44124 Ferrara

1/373

Padova (sediul Consulatului)

Via Milazzo 22, Padova 35139

1/374

Padova 2

Via Diego Valeri 17, 35131 Padova

1/375

Mantova

Via Facciotto 7, 46100 Mantova

1/376

Verona

Via Filippo Brunelleschi 12

37138 Verona

1/377

Treviso

Strada Terraglio 140

Hotel Maggior Consiglio

1/378

Vicenza

Via Giuseppe Vaccari 107

36100 Vicenza

1/379

Mestre

Via Sernaglia 43

Mestre 30171

1/380

Milano 1 (sediul Consulatului)

Via Vincenzo Gioberti 8

Milano 20123

1/381

Milano 2 (sediul Consulatului)

Via Vincenzo Gioberti 8

Milano 20123

1/382

Brescia

Via Della Ziziola 91, 25124 Brescia

(intrarea din str. San Zeno 168)

1/383

Bergamo

Largo Guglielmo Rontgen 3

24128 Bergamo

1/384

Torino

Via Francesco Millio 20

10141 Torino

1/385

Torino

Via Ruggero Leoncavallo 23

10154 Torino

1/386

Florența (Firenze)

Via Zanobi 55 P, 50129 Firenze

1/387

Udine

Via Pradamano 21, Udine 33100

1/388

Ancona

Via della Montagnola 72

60127 Ancona

1/389

Genova

Corso Torino 60, 16129 Genova

1/390

Japonia

Tokyo (sediul misiunii)

Kagurazaka Enoki Building / Etaj 3

Enoki-cho nr. 72, Shinjuku-ku

Tokyo 162-0806

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

La data de 6 octombrie a.c. ambasada a recepționat oficial acordul de a organiza și desfășura alegerile prezidențiale la data de 1 noiembrie 2020, la sediul misiunii, cu respectarea tuturor măsurilor și cerințelor sanitar-epidemiologice indicate de către autoritățile naționale și cele nipone. 

Acțiunea de vot în ziua respectivă se va desfășura cât mai liniștit cu respectarea suveranității și ordinii publice a Japoniei.

În prezent pe teritoriul Japoniei nu este declarată Stare de urgență, și nici nu se prevede instituirea unor noi măsuri restrictive pentru combaterii infecției COVID-19.  

1/391

Letonia

Riga (sediul misiunii)

Strelnieku nr. 1-1, LV-1010, Riga

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

La evenimente publice se permite participarea a unui număr de până la 300 de persoane (atât în interior, cât și în aer liber), cu purtarea obligatorie a măștilor faciale și asigurarea unui spațiu de 3 m2/persoană.

1/392

Lituania

Vilnius (sediul misiunii)

str. Miglos 61 A, Vilnius, LT-08102

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În perioada 30 octombrie – 13 noiembrie 2020 – guvernul lituanian a impus restricții pentru evenimente și adunări până la 300 persoane (indoor) și 400 (outdoor). Astfel, este obligatoriu respectarea distanței de 2m între persoane (excepție membrii de familie), purtarea măștilor sau altor echipamente de protecție. În perioada 28 octombrie - 11 noiembrie 2020 (ora 24:00) – guvernul lituanian a declarat situație de carantină locală în municipiul Vilnius, pe lângă municipiile Elektrėnai, Joniškis, Jurbarkas, Kaunas, Kelmė, Klaipėda, Kretinga, Marijampolė, Pasvalys, Plungė, Skuodas, Šiauliai, Šilalė, Širvintos, Švenčionys, Telšiai, Trakai. Toate persoanele sunt obligate să poarte măști de protecție sau respiratoare ș.a. în spațiile publice atât din încăperi cât și în afară, cu excepția copiilor până la 6 ani.

1/393

Marea Britanie

 

Londra 1

Mama Shelter Shoreditch

437 Hackney Rd

London E2 8PP

În urma creșterii drastice a cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie, Guvernul a impus noi restricții pe trei niveluri (scăzut, mediu, ridicat), dar care la etapa actuală va nu vor afecta organizarea scrutinului din 1 noiembrie 2020.

Alegerile se vor desfășura în condițiile stricte de distanțare socială (2 metri) și respectarea restricțiilor privind întâlnirile în grupuri/gospodării în interior, sau respectării regulii celor șase în exterior. Acest nivel include secțiile de votare din Londra și Northampton. Birmingham, Glasgow și Manchester au un nivel de alertă foarte ridicat (tier 3), care interzice orice grupare socială în interior și în exterior.

1/394

Londra 2

Hotel Crowne Plaza London Docklands

Royal Victoria Dock

Western Gateway

London E16 1AL

1/395

Londra 3

Clayton Hotel Chiswick

626 Chiswick High Road

London, W4 5RY

1/396

Birmingham

Jurys Inn Birmingham

245 Broad Street

Birmingham, B1 2HQ

1/397

Northampton

Restaurantul "Moldova"

76-92 Great Russell Street

Northampton, NN1 3BU

1/398

Manchester

INNSIDE Manchester, 1 First Street

Manchester, M15 4RP

1/399

Glasgow

Renfield Centre, 260 Bath Street

Glasgow, G2 4JP

1/400

Norvegia

Oslo

Frognerveien 67, Oslo 0266

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Măsurile restrictive impuse de autorități nu au impact asupra bunei desfășurări a scrutinului și activității secției de votare. Circulația în interiorul țării este permisă, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice și distanțare socială.

1/401

Polonia

Varșovia (sediul misiunii)

Imielinska nr. 1

02-710 Warszawa

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Restricțiile impuse pe teritoriul Poloniei pentru combaterea COVID-19 nu prezintă careva impedimente în desfășurarea procesului electoral în cadrul secției de votare din or. Varșovia.

Totodată, menționăm că, astăzi, 29 octombrie 2020, e posibil să fie adoptate noi măsuri restrictive, vehiculându-se și versiunea unei carantine totale. În cazul în care noile măsuri vor periclita procesul electoral, Ambasada va comunica adițional.

1/402

Portugalia

Lisabona (sediul misiunii)

Rua Gonçalo Velho Cabral 31 e 31 A

1400-188 Lisboa

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În intervalul 30 octombrie (00:00) - 3 noiembrie (23:59) este interzisă deplasarea între județele portugheze. În legătură cu restricțiile respective de circulație, Ambasada a convenit cu Ministerul de Externe Portughez libertatea de circulație pentru alegătorii din Republica Moldova, care sunt așteptați să-și exercite dreptul de vot. În acest sens, pentru a justifica necesitatea deplasării în ziua scrutinului către cele trei secțiile votare, MD a pus la dispoziția autorităților portugheze invitația la vot în limba portugheză, pe care alegătorul o va putea prezenta la solicitarea autorităților, împreună cu actul de identitate moldovenesc pentru ași justifica circulația. Invitația este disponibilă pe contul de facebook a Ambasadei, care poate fi printată sau descărcată în telefonul mobil.

1/403

Portimão

Junta de Freguesia de Portimão

Rua Praça da República 25

Portimão 8500-540

1/404

Setubal

Centro Multicultural, Rua das Piteiras

2910-638, Setúbal

1/405

Regatul Țărilor de Jos

Haga (sediul misiunii)

Bezuidenhoutseweg 117

2594 AD Den Haag

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Nu există restricții privind deplasarea persoanelor pe teritoriul țării. Abținerea de la călătoriile ne-esențiale este cu titlu de recomandare și nu comportă caracter obligatoriu.  Alegătorii trebuie să poarte mască în incinta secției de votare, să folosească propriul pix și să respecte distanța de 1,5 metri față de alte persoane, atât în incinta secției de votare cât și în afara ei.

1/406

România

Bucureşti (sediul misiunii)

Aleea Alexandru nr. 40, Sector 1

Bucureşti, 011824

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

În România nu sunt careva impedimente pentru deschiderea celor 13 secții de votare și desfășurarea alegerilor președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020

1/407

Bucureşti 2

str. Stavropoleus, 6

sediul Autorității Electorale Permanente

București 030167

1/408

Iaşi (sediul Consulatului)

str. Aleea Grigore Ghica Vodă, nr. 60 A

1/409

Timişoara

Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”

str. Cluj nr. 12

1/410

Cluj-Napoca

Casa de Cultură a Studenților

Piața ”Lucian Blaga” nr. 1-3

1/411

Galaţi

Universitatea "Dunărea de Jos"

str. Domnească 47

1/412

Braşov

Casa de Cultură a Studenţilor

str. Memorandumului nr. 39

1/413

Constanţa

Universitatea "Ovidius"

Bd. Mamaia 124

1/414

Bacău

Universitatea ”Vasile Alecsandri”

Calea Mărășești nr. 158

1/415

Suceava

Universitatea "Stefan cel Mare"

str. Universității 13

1/416

Sibiu

Școala Gimnazială Regina Maria

str. Zaharia Boiu 1

 

1/417

Craiova

Universitatea ”Craiova”

str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13

1/418

Oradea

Universitatea din Oradea

Facultatea de Construcţii Cadastru şi Arhitectură

str. Barbu Delavrancea, nr. 4

clădirea D+4E / Parter

1/419

Spania

 

 

 

Madrid

Calle Cifuentes nr. 5

Edificiul La Nave

distrito Villaverde

În Spania, din 25 octombrie până la 9 noiembrie 2020 este instituită starea de alarmă, cu posibilitatea de a fi prelungită. Starea de alarmă impune pe lângă altele, următoarele elemente cu impact asupra procesului de vot, și anume:

  • starea de asediu, cu orar diferit în varii comunități autonome (între 10.00 – 6.00, 11.00 – 6.00 și 00.00 – 6.00), ce limitează circularea persoanelor pe stradă; 
  • izolarea perimetrală a regiunilor, provinciilor sau localităților, care restricționează intrarea și ieșirea persoanelor de pe teritoriul acestora.

În acest sens, urmare coordonărilor cu autoritățile spaniole Ambasada a fost asigurată că, cetățenii Republicii Moldova SE POT deplasa spre secțiile de votare (spre cea mai apropiată) în ziua de 1 noiembrie 2020 pentru a-și exercita dreptul la vot. Pentru a facilita și autoriza această deplasare, Ambasada a emis o scrisoare confirmativă publicată pe pagina oficială a misiunii și contul de Facebook, pe care cetățenii ar fi de dorit să o aibă în formă printată, împreună cu un document al Republicii Moldova.  Totodată, Ambasada recomandă cetățenilor:

  • să se deplaseze spre secțiile de votare în limita orelor permise pentru deplasare - în afara stării de asediu, pentru a evita sancționarea din partea autorităților;
  • să își planifice deplasarea către secția de votare, luând în calcul situația, orarul stării de asediu și în comunitățile sau regiunile pe care cetățenii trebuie să le traverseze pe drum spre sau la întoarcere de la secția de vot;
  • să evite organizarea în grupuri mai mari de 6 persoane, să respecte cu strictețe distanța fizică și normele sanitare în afara și interiorul secțiilor de votare. Pentru membrii BESV, care cel mai probabil nu vor putea respecta orarul stării de asediu, au fost emise scrisori nominale, iar lista acestora a fost transmisă MAEIE pentru a se informa organele de poliție și a evita sancționarea acestora. 

1/420

Barcelona

Carrer del Comandant Benítez, 6

Centro Cívico Joan Oliver "Pere Quart"

CP 08028 Barcelona

1/421

Santander

Calle Alta 133, Mercado México

39008 Santander

1/422

Valencia

Calle Cabo Jubi 5-7

Centro de Estudios ANACADEMIA

46006 València

1/423

Malaga

Salón de Actos de Participación Ciudadana

Calle Concejal Muñoz Cerván nº 3

módulo 3 (edificiul Tabacalera)

1/424

Statele Unite

Washington DC (sediul misiunii)

2101 S Street NW

Washington DC 20008

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

 

1/425

New York (sediul misiunii)

35 East 29th St

New York, NY 10016

1/426

Chicago

7280 N Caldwell Ave

Niles, IL 60714

Logos Christian Academy (old location)

1/427

Seattle

1050 Butte Ave SE

Pacific, WA 98047

1/428

Sacramento

4715 Manzanita Ave

Carmichael, CA 95608

1/429

Boston

344 Watertown St

Newton, MA 02458

1/430

Asheville

Four Points by Sheraton Asheville Downtown

22 Woodfin St

Asheville, NC 28801

1/431

Orlando

Hampton Inn and Suites Orlando - John Young Parkway

7500 Futures Drive

Orlando, FL 32819

1/432

Atlanta

165 S Clayton St

Lawrenceville, GA 30046

Lawrenceville First Baptist Church

1/433

Denver

1555 Jay St

Lakewood, CO, 8011

Romanian Orthodox Church St. John the Hozevite

1/434

Dallas

4140 Legacy Drive, Suite 300

Plano, TX 75024

Edelweiss School of Music

1/435

Minneapolis

11801 Fountains Way N

Maple Grove, MN 55369

1/436

Qatar

Doha (sediul misiunii)

826 Al Mabahej

Villa nr. 151

Al Dafna, Area 66, Doha

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Din luna august 2020 măsurile restrictive impuse de autorităţile qatariene şi care sunt tangenţiale procesului de votare nu s-au modificat, în continuare rămân obligatorii următoarele cerinţe pentru fiecare alegător care vine la secţia de votare:

- Intrarea în sediul misiunii a câte un alegător, totodată intrarea concomitentă fiind permisă în condiţiile păstrării distanţei sociale de 2 metri.

- Oricine va intra în sediul Misiunii va fi supus controlul stării de sănătate în cadrul aplicaţiei telefonice Ehteraz, fiind admise doar persoanele care sunt marcate de culoarea verde în sistem. (toţi rezidenţii Statului Qatar sunt obligaţi să posedeze soft-ul Ehteraz, în caz contrar pot fi supuşi amenzilor sau pedepsei cu închisoare)

- Se impune purtarea obligatorie a măştilor de protecţie şi verificarea temperaturei corpului la intrare.  Astfel, nu se estimează careva obstacole pentru desfășurarea procesului electoral în Statul Qatar.

1/437

Suedia

Stockholm (sediul misiunii)

Engelbrektsgatan 10etaj 3

Stockholm 114 32

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Suedia nu a impus măsuri restrictive adiționale care pot avea un impact asupra bunei organizări a scrutinului. Circulația în interiorul țării nu este restricționată, iar alegerile nu sunt considerate adunări publice, fiind permisă desfășurarea acestora, cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială. Cetățenii din sudul ţării, care au optat să voteze la Copenhaga vor trebui să prezinte testul Covid-19 la traversarea frontierei daneze. Alternativ, aceştia vor trebui să călătorească la Stockhom pentru a-şi exercita dreptul la vot.

1/438

Turcia

 

Ankara

Hotel İçkaleMaltepe, Gazi

Gazi Mustafa Kemal Blv. No:89

06570 Çankaya / Ankara

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Pe teritoriul Turciei nu sunt aplicate restricții generale de circulație din cauza COVID-19, care ar putea afecta participarea cetățenilor moldoveni la alegerile Prezidențiale din 1 noiembrie 2020. În vigoare este obligația de a purta mască și de a respecta distanța socială de 1,5 m în locuri publice.

1/439

Istanbul (sediul Consulatului)

Istanbul, Beyoğlu,Ömer Avni Mahallesi,

Inönü caddesi № 18, D.1

(Gümüşsuyu Palas)

1/440

Ucraina

Kiev (sediul misiunii)

Str. Yagotinska 2

Kyiv 01901

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Scrutinul electoral va decurge în regim obișnuit, cu respectarea cerințelor epidemiologice (purtarea corectă a măștii, respectarea distanței sociale, etc.). Autoritățile ucrainene nu au impus restricții referitor la deplasarea/circulația cetățenilor Republicii Moldova care se vor prezenta la secțiile de votare pentru a-și exercita dreptul de vot.

1/441

Ucraina

Odesa (sediul Consulatului)

str. Makar Posmitnîi 2/2 „B”

Consulatul Republicii Moldova la Odesa

1/442

Ungaria

Budapesta (sediul misiunii)

Ady Endre utca 16

1024 Budapest

Nu sunt în vigoare măsuri care să afecteze sau să reprezinte un impediment pentru desfășurarea procesului de votare.

Măsurile întreprinse de Guvernul Ungariei în scopul prevenirii COVID-19 nu afectează procesul de vot. Ambasada a primit anterior acceptul statului de reședință pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, iar alte informații privind eventuala imposibilitate a organizării exercițiului electoral nu a fost recepționată.

1/443

Danemarca

Copenhaga

Aalborg University Copenhagen

A.C. Meyers Vænge 15

2450 Copenhagen

Autoritățile au închis frontiera. Intrarea se face în mod restricționat cu prezentarea unui test negativ de COVID-19 şi certificarea motivelor. Secţia de  votare şi-a schimbat adresa iniţială. Va fi găzduită de Universitatea Aalborg din Copenhaga:

A.C.Meyers Vænge 15, 2450 Copenhagen SV

1/444

Cipru

Limassol

Stymfalidon 11, Limassol 4060

Atlantica Oasis Hotel

Până la data de 9 noiembrie în Republica Cipru a fost instituită restricție de călătorie doar pe timp de noapte (23:00-05:00). Ambasada Republicii Moldova la Atena, prin cumul în Republica Cipru a întocmit un model de Certificat de confirmare pentru membrii BESV din Limassol, prin care se atestă desfășurarea alegerilor prezidențiale ale Republicii Moldova la data de 1 noiembrie și necesitatea acestora de a se deplasa spre și dinspre secțiile de votare, în orele cu restricții, în vedere exercitării atribuțiilor asumate.

În contextul restricțiilor de circulație anunțate de Guvernul francez, pentru deplasarea la secțiile de votare deschise pe teritoriul Franței, cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie în posesia următoarelor 2 documente (este obligatorie deținerea ambelor formulare):
1. Justificativul de deplasare (formatul francez), completat și semnat, care poate fi descărcat de pe pagina:
2. Scrisoarea de confirmare din partea Ambasadei Republicii Moldova în Franța, prezentată mai jos, cu completarea datelor de către fiecare alegător.
Reiterăm, totodată, importanța unui comportament responsabil și obligativitatea respectării cu strictețe a măsurilor sanitare în timpul deplasării, pe teritoriul adiacent secției de votare, cât și în interiorul acesteia.

  • 26/10/2020 - Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează opinia publică cu privire la organizarea votului în străinătate că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale țării actualizează următoarele informații:
  1. Restricțiile privind deplasarea publicului către/de la secțiile de votare constituite în statele de reședință;
  2. Măsurile interne adoptate de statele de reședință care pot afecta buna desfășurare a scrutinului, inclusiv regulile sanitare în vigoare aplicate de către autoritățile locale;
  3. Modificarea adreselor secțiilor de votare;
  4. Schimbări operate la programul de activitate al secțiilor de votare;
  5. Alte informații de interes public.

Lista paginilor oficiale ale misiunilor diplomatice poate fi consultată aici: bit.ly/2RejHW1

În contextul situației pandemice Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a elaborat o scrisoare adresată autorităților israeliene și altor instituții sau persoane interesate, prin care se confirmă că alegerile prezidențiale vor avea loc 1 noiembrie 2020. Printați sau păstrați această scrisoare în format electronic pe telefonul pentru a fi prezentată la solicitare.
Actualizare importantă pentru comunitatea din Milano. A fost modificată adresa secției de votare nr. 1/381 din Milano.
Noua adresă este următoarea:
Milano, via Boscovich 42 –  o locație imediat în vecinătatea Gării Centrale din or. Milano.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că Ambasada Republicii Moldova în Irlanda a expedit un demers la 20 octombrie 2020 adresată autorităților irlandeze privind instrucțiuni actualizate asupra scrutinului electoral din 1 noiembrie 2020 pe teritoriul Irlandei, în legătură cu introducerea noilor măsuri restrictive de combatere a pandemiei, este în proces de examinare. Potrivit Departamentului Afaceri Externe irlandez, pornind de la situația epidemiologică complexă din Irlanda, sunt consultate toate autoritățile relevante din țara gazdă, astfel decizia privind autorizarea scutinului electoral în condițiile nivelului 5 de restricții va fi anunțată săptămâna viitoare.
 
Ambasada repetat a adus la cunoștința oficialilor irlandezi lipsa altor posibilități alternative legale de exercitare a dreptului constituțional la vot, decât prezența fizică la secțiile de votare, precum și îngrijorările în acest sens a cetățenilor Republicii Moldova stabiliți permanent sau temporar în Irlanda.
 
Totodată comunicăm, că ambasada deja a recepționat buletinele de vot și alte rechizite electorale pentru cele patru secții de votare din Irlanda și continuă toate pregătirile pentru organizarea și buna desfășurare a scrutinului electoral. 
În cazul în care veți întâmpina careva dificultăți, rugăm contactarea imediată a Ambasadei Republicii Moldova din Madrid la numărul de urgență: +34664598545
  • 21/10/2020 - Modificarea adresei secției de votare în Copenhaga, Danemarca

  • 19/10/2020 - #MAEIExplică: Lista secțiilor de votare de peste hotare

Votează responsabil! Votează în siguranță!

La 1 noiembrie 2020, vor avea loc alegerile Președintelui Republicii Moldova. În acest context, în străinătate sunt constituite 139 de secții de votare, adresele cărora le găsiți în acest album.

Lista tuturor secțiilor de votare în străinătate, inclusiv coordonatele președinților secțiilor de votare poate fi accesată pe site-ul Comisiei Electorale Centrale.

Informează-te din surse demne și oficiale: www.voteaza.md

Reamintim, că votarea în afara țării se permite cu: 

  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova valabil, sau expirat;
  • buletinul de identitate (cu fișa de însoțire) al cetățeanului Republicii Moldova;
  • livretul de marinar;

Votarea va avea loc în intervalul orelor 07.00 – 21.00 (ora locală a fiecărei secții de votare).

Deoarece sănătatea alegătorilor și a funcționarilor Birourilor electorale reprezintă o prioritate în contextul pandemiei Covid-19, au fost instituite măsuri de precauție după cum urmează:

ÎN AFARA SECȚIEI DE VOTARE vor fi respectate următoarele reguli:

  • Distanța fizică (conform recomandărilor autorităților din statul de reședință);
  • Purtarea corectă a măștii (să acopere gura și nasul);
  • Pregătirea din timp a actului de identitate în baza căruia alegătorul urmează să voteze, precum și a pixului personal cu care veți semna în lista electorală.

ÎN INCINTA SECȚIEI DE VOTARE se vor realiza obligatoriu următoarele măsuri:

  • La alegerile din 1 noiembrie - asigură-te că ai un pix cu tine pentru a semna în lista electorală;
  • Masca de protecție trebuie să acopere atât nasul cât și gura;
  • Fiecare secție de votare va fi dezinfectată la un interval de fiecare 2-3 ore;
  • Funcționarii electorali, alegătorii și observatorii trebuie să păstreze obligatoriu distanța fizică de 1,5 m în incinta secției de votare;
  • La întâlnirile cu alegătorii în spațiile închise, organizatorii sunt obligați să asigură respectarea măsurilor de distanțare fizică, purtarea măștii de protecție și participarea unui număr de până la 50 de persoane;
  • În fiecare local al secției de votare numărul alegătorilor care vor avea acces în același timp va fi egal cu numărul cabinelor de vot instalate!

Spoturile video cu instrucțiunile despre procedura de vot pot fi consultate AICI. 

„Ghidul alegătorului aflat în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie”, în limbile română și rusă.
_____________________________________ 

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova în străinătate vor difuza sistematic informația despre alegeri pe pagina web și Facebook. Lista tuturor ambasadelor și consulatelor poate fi accesată AICI.

Vă mulțumim pentru înțelegere și buna cooperare!

Votează! Democrația contează! 

Secretarul general Eugeniu Revenco a acordat un interviu jurnalistei Valentina Ursu de la „Radio Europa Liberă” privind procesul organizatoric al votului în străinătate.

Interviul poate fi găsit atât în format text, cât și audio, pe site-ul „Radio Europa Liberă”.

Cele 556 mii de buletine de vot au fost recepționate de către Consiliul electoral de circumscripție electorală Chișinău nr. 1 și Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care vor asigura transmiterea lor, prin poșta diplomatică, către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
 

 

În total, vor fi tipărite 556 mii de buletine de vot, dintre care 467 600 în limba română şi 88 400 în limba rusă. Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat, vor avea lungimea de 236 mm și lățimea de 140 mm.

  • 13/10/2020 Videoconferința ministrului Oleg Țulea cu șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova privind votul în străinătate

În cadrul videoconferinței cu participarea reprezentanților grupului de lucru al MAEIE privind organizarea alegerilor în străinătate, șeful diplomației moldovene a solicitat o implicare activă a misiunilor diplomatice în monitorizarea riscurilor în gestionarea eficientă a multiplelor situații de criză ca urmare a evoluțiilor epidemiologice din țările de reședință, inclusiv asigurarea unei comunicări eficiente privind regulile sanitare locale în adresa comunităților de moldoveni în străinătate.

Secretarul general al MAEIE, Eugeniu Revenco, a informat corpul diplomatic despre conținutul Hotărârii nr. 34 din 13 octombrie 2020 Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), care se referă la unele modificări care se operează în prevederile Instrucțiunii privind modalitatea de organizare şi desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19, aprobată prin Hotărârea CNESP nr. 24 din 12.08.2020.

Participanții la videoconferință au discutat și despre logistica repartizării buletinelor de vot și altor materiale electorale în adresa celor peste 139 de secții de votare constitute în străinătate.

- La alegerile din 1 noiembrie - asigură-te că ai un pix cu tine pentru a semna în lista electorală;

- Masca de protecție trebuie să acopere atât nasul cât și gura;

- Fiecare secție de votare va fi dezinfectată la un interval de fiecare 2-3 ore;

- Funcționarii electorali, alegătorii și observatorii trebuie să păstreze obligatoriu distanța fizică de 1,5 m în incinta secției de votare;

- La întâlnirile cu alegătorii în spațiile închise, organizatorii sunt obligați să asigură respectarea măsurilor de distanțare fizică, purtarea măștii de protecție și participarea unui număr de până la 50 de persoane;

- În fiecare local al secției de votare numărul alegătorilor care vor avea acces în același timp va fi egal cu numărul cabinelor de vot instalate!

 

 

În cele 139 de secții de votare deschise în străinătate vor fi repartizate 556 000 de buletine de vot. Informații despre repartizarea pentru fiecare secție poate fi consultată în acest document.

 

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, spune că „La momentul de față, misiunile noastre lucrează împreună cu comunitățile de moldoveni de peste hotare pentru lista persoanelor care să participe la crearea secțiilor de vot, iar Ministerul centralizează datele. Grupul de lucru special creat evaluează situația per fiecare destinație în parte.”

 

Dacă intenționați să votați la o secție de votare deschisă în străinătate, aveți nevoie de unul dintre următoarele acte:

  • Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat
  • Buletinul de identitate (valabil) cu fișa de însoțire
  • Livretul de marinar

Vă așteptăm la alegeri!

 

Secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, a datelor de pe urma înregistrării prealabile, precum și pe baza informațiilor obținute de către MAEIE de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.

Lista secțiilor de votare în cele 36 de țări, pot fi consultate aici.

 

Ministrul Oleg Țulea s-a întâlnit cu Corien Jonker, șeful Misiunii de observare pentru alegerile prezidențiale și au discutat referitor la organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate, în conformitate cu atribuțiile care îi revin MAEIE conform Codului Electoral, fiind subliniate principalele activități desfășurate până în prezent atât la nivelul ministerului cât și la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

  • 15/09/2020 - Experta, Elena Prohnițchi, răspunde la întrebarea „Cum se pot implica în alegeri cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în afara țării?”

  • 10/09/2020 - Statistica înregistrărilor din străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020

În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, decizia despre organizarea secțiilor de votare va fi luată de CEC până pe data de 26 septembrie curent.

 

 

În cadrul evenimentului, secretarul general Eugen Revenco s-a referit la procedura organizatorică a secțiilor de votare, inclusiv constrângerile curente asociate pandemiei în diferite state. Diplomatul a reiterat că organizarea conformă a scrutinului prezidențial reprezintă o prioritate pentru ministerul de externe.

 

Ministrul Oleg Țulea a prezidat reuniunea în format de videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice ale statelor străine cu reședința în Republica Moldova. Șeful diplomației moldovenești s-a referit la activitățile preparatorii de organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale din data 1 noiembrie curent. Din partea Comisiei Electorale Centrale la videoconferință au participat președintele Dorin Cimil și secretarul Maxim Lebedinschi. 

  • 24/08/2020 Cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate şi doresc să fie înscrişi în listele elctorale de bază se pot înregistra prealabil, accesând pagina web: www.voteaza.md

Procedura de înregistrare prealabilă a cetăţenilor cuprinde două etape:

  1. depunerea unei Declaraţii prin care alegătorul va declara, pe proprie răspundere, că datele pe care le indică sunt autentice şi aprobă radierea din listele electorale de bază de la locul domiciliului/reşedinţei sale pe teritoriul Republicii Moldova;
  2. completarea unui formular de înregistrare on-line, care va conţine denumirea ţării şi localităţii unde alegătorul doreşte să se înregistreze prealabil şi datele sale de identitate.

 

Află mai multe despre modalitatea de înregistrare prealabilă pentru cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află peste hotarele țării.

Având în vedere obiectivul prioritar de a crea condițiile necesare pentru a permite unui număr cât mai mare de cetățeni aflați în străinătate să-și exercite dreptul la vot, secretarul general Eugen Revenco a solicitat  expertiza și recomandările ODIHR privind cele mai bune practici acumulate în această perioadă, inclusiv din experiența statelor care au desfășurat recent sau se pregătesc să desfășoare alegeri în spațiul OSCE.

  

Comisia națională extraordinară de sănătate publică a aprobat Instrucțiunea cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în perioada electorală, elaborată de Comisia Electorală Centrală.

 

Continuă înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate și intenționează să participe la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.

 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a organizat o reuniune în format videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova privind organizarea alegerilor prezidențiale. 

Lista secțiilor de votare propuse de misiunile diplomatice și oficiile consulare pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021
Nr.d/o Misiunea/
Statul
Nr. cetățeni (surse oficiale Nr. cetățeni (estimări MAEIE)
SV - 2020 Nr.votanți   alegeri prezidențiale  2020 - tur II (Total: 263177) Locațiile propuse de MDOC pentru 2021
(Total: 191)
1 Republica Austria 1466 lipsă date or. Viena (sediul misiunii) 1.510 Viena
2 Republica Azerbaidjan 120 200 or. Baku (sediul misiunii) 53 Baku
3 Republica Belarus 2974 lipsă date or. Minsk (sediul misiunii) 216 Minsk
4 Regatul Belgiei 1754 15000-20000 or. Bruxelles (sediul misiunii) 3.399 Bruxelles
or. Bruxelles (sediul misiunii) 3.107 Bruxelles
    Hasselt
5 Republica Bulgară 3626 lipsă date or. Sofia (sediul misiunii) 239 Sofia
6 Canada 17605 19145 or. Ottawa. ON (sediul misiunii) 251 Ottawa
or. Toronto, ON 785 Toronto
or. Montreal, QC 3.360 Montreal
or. Calgary 655 Calgary
    Vancouver
7 Republica Cehă 5547 20.000-25000 or. Praga (sediul misiunii) 3.108 Praga
8 Republica Populară Chineză 300 lipsă date or. Beijing (sediul misiunii) 19 Beijing
9 Republica Coreea 56 130     Seul
10 Republica Elenă 7196 20000-30000 or. Atena  1.007 Atena
or. Atena 1.306 Atena
      Chania
      Rhodos
      Thessaloniki
11 Confederaţia Elveţiană 730 5000-7000 or. Geneva (sediul misiunii) 1.593 Geneva
12 Emiratele Arabe Unite 1074 1574 or. Abu Dhabi (sediul misiunii) 176 Abu Dhabi
13 Republică Estonia 226 922 or. Tallinn (sediul misiunii) 226 Tallinn
14 Federaţia Rusă 190000 354200 or. Moscova (sediul misiunii) 1.801 Moscova/reg.Moscova
or. Moscova  1.604 Moscova/reg.Moscova
or. Moscova  960 Moscova/reg.Moscova
or. Moscova  1.526 Moscova/reg.Moscova
regiunea Moscova 1.661 Moscova/reg.Moscova
regiunea Moscova 1.618 Moscova/reg.Moscova
regiunea Moscova 1.444 Moscova/reg.Moscova
    Moscova/reg.Moscova
    Moscova/reg.Moscova
    Moscova/reg.Moscova
    Moscova/reg.Moscova
    Moscova/reg.Moscova
or. Sankt-Petersburg/reg.Leningrad  513 Sankt-Petersburg
or. Sankt-Petersburg/reg.Leningrad  649 Sankt-Petersburg
or. Sankt-Petersburg/reg.Leningrad  714 Sankt-Petersburg
or. Soci/Krasnodar 227 Soci
or. Lipeţk 236 Lipetk
or. Tula 411 Tula
or. Kursk 272 Kursk
or. Kostroma 111 Kostroma
or. Rezani 67 Rezani
or. Surgut/Hantî-Mansiisk 254 Surgut
    Kaluga
15 Republica Franceză 3000 100000-160000 or. Paris 5.000 Paris
or. Paris 4.858 Paris
    Paris
     
or. Strasbourg 2.086 Strasbourg
or. Villeneuve-Saint-Georges 5.000 Villeneuve-Saint-Georges
     
or. Montreuil 5.000 Montreuil
     
    Alforteville
or. Nice 2.922 Nice
or. Lyon 862 Lyon
or. Bordeaux 1.211 Bordeaux
16 Republica Federală Germania 24000 100000 or. Berlin (sediul misiunii) 4.999 Berlin
    Berlin
    Potsdam
or. Frankfurt pe Main (sediul misiunii) 5.000 Frankfurt pe Main
    Frankfurt pe Main 
    Frankfurt pe Main
or. Stuttgart (consulatul onorific) 2.972 Stuttgart
or. Hamburg (consulatul onorific) 4.127 Hamburg
or. Munchen (consulat onorific) 3.375 Muchen
or.Kassel (consulat onorific) 3.607 Kassel
    Hanovra
    Dusseldorf
    Leipzig
    Nurnberg
      Bremen
17 Irlanda 2000 20000 Dublin 3.059 Dublin
Dublin 3.530 Dublin
Dublin 3.304 Dublin
    Dublin
or. Limerick 1.296 Limerick
    Cork
18 Israel 14500 18000 or. Tel-Aviv (sediul misiunii) 3.909 Tel-Aviv
or. Aşdod 1.081 Așdod
    Haifa
19 Republica Italiană 119603 250000-300000 or. Ancona 863 Ancona
or. Bergamo 1.628 Bergamo
or. Bologna 4.998 Bologna
    Bologna
or. Bolzano 963 Bolzano
or. Brescia 4.429 Brescia
     
or. Ferrara 2.266 Ferrara
or. Firenze 1.733 Firenze
or. Genova 832 Genova
    Grosseto
or. Mantova 1.224 Mantova
or. Mestre 4.296 Mestre
    Mestre
    Mestre
or. Milano 4.097 Milano
or. Milano 3.482 Milano
    Milano
or. Modena 3.406 Modena
or. Napoli 347 Napoli
or. Padova 4.541 Padova
or. Padova 4.010 Padova
    Padova
or. Parma 4.997 Parma
    Parma
or. Perugia 1.237 Perugia
or. Pesaro 2.546 Pesaro
    Piacenza
or. Ravena 1.958 Ravena
or. Reggio Emilia 2.117 Regio Emilia
    Regio Calabria
or. Roma 3.268 Roma
or. Roma 2.907 Roma
    Roma
or. Torino 2.653 Torino
or. Torino 2.293 Torino
or. Trento 2.171 Trento
or. Treviso 4.205 Treviso
     
    Terni
or. Udine 1.362 Udine
or. Verona 4.775 Verona
    Verona
or. Vicenza 3.428 Vicenza
20 Japonia 181 300 or. Tokio (sediul misiunii) 30 Tokio
21 Republica Letonia 343 lipsă date or. Riga (sediul misiunii) 84 Riga
22 Republica Lituania 729 lipsă date or. Vilnius (sediul misiunii) 77 Vilnius
23 Luxemburg 77 1000     Luxemburg
24 Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 33000 42000 or. Londra 4.999 Londra
or. Londra 4.998 Londra
or. Londra 4.999 Londra
    Londra
    Londra
    Londra
    Londra
or. Birmingham 3.865 Birmingham
     
or. Northampton 5.000 Northampton
    Northampton
or. Manchester 2.159 Manchester
or. Glasgow 388 Glasgow
             
25 Regatul Norvegiei 1836 lipsă date or. Oslo 598 Oslo
26 Republica Polonia 2000 lipsă date or. Varşovia (sediul misiunii) 317 Varșovia
27 Republica Portugheză 5183 25000-27000 or. Lisabona (sediul misiunii) 2.891 Lisabona
or. Portimao 1.960 Portimao
or. Setubal 996 Setubal
    Porto
28 Regatul Ţărilor de Jos 1380 lipsă date or. Haga (sediul misiunii) 2.779 Haga
29 România lipsa date peste 19000 or. Bucureşti (sediul misiunii) 3.253 București
or. Bucureşti 3.869 București
    București
or. Iaşi 3.404 Iași
    Iași
or. Timişoara 1.219 Timişoara
or. Cluj-Napoca 2.218 Cluj-Napoca
or. Galaţi 850 Galaţi
or. Braşov 1.350 Braşov
or. Constanţa 815 Constanţa
or. Bacău 559 Bacău
or. Suceava 698 Suceava
or. Sibiu 569 Sibiu
or. Craiova 322 Craiova
or. Oradea 404 Oradea
30 Regatul Spaniei 17632 35000 or. Madrid 2.071 Madrid
or. Barcelona 2.170 Barcelona
or. Santander 2.602 Santander
or. Valencia 1.100 Castellon de la Plana
or. Malaga 329 Malaga
31 Statele Unite ale Americii 46388 60000 or. Washington, DC (sediul misiunii) 518 Washington DC
or. New York, NY (sediul misiunii) 958 New York
or. Chicago, IL 3.238 Chicago
or. Seattle, WA 1.156 Seattle
or. Sacramento, CA 873 Sacramento
or. Boston, MA 636 Boston
or. Asheville, NC 494 Asheville
or. Orlando, FL 693 Orlando
or. Atlanta, GA 472 Atlanta
or. Denver, CO 217 Denver
or. Dallas, TX 275 Dallas
or. Minneapolis, MN 308 Minneapolis
    Miami
    Las Vegas
    Pensacola
32 Statul Qatar 162 192 or. Doha (sediul misiunii) 66 Doha
33 Regatul Suediei 259 lipsă date or. Stockholm (sediul misiunii) 368 Stockholm
34 Republica Turcia 7942 lipsă date or. Ankara 187 Ankara
or. Istanbul (sediul Consulatului General) 1.221 Istanbul
    Antalya
35 Ucraina 24862 lipsă date or. Kiev (sediul misiunii) 217 Kiev
or. Odesa (secţia consulară) 295 Odesa
36 Republica Ungară 680 1300 or. Budapesta (sediul misiunii) 247 Budapesta
37 Regatul Danemarcei 1194 lipsă date or. Copenhaga 911 Copenhaga
      Aalborg
38 Republica Cipru lipsă date 7000 or. Limassol 577

Limassol